Povestea fetei care salveaza viata unui caine prin dragoste pentru animale – Creaturi Dragute

Posted by
|

Va invit sa cititi frumoasa poveste a unui miracol. Ce poate face omul prin puterea dragostei? Eroina noastra, Creaturi dragute, s-a gandit sa salveze viata unui caine neglijat si nefericit fix in perioada cand toata lumea o luase razna cu uciderea maidanezilor. Un gest pe care il putem considera precum o balanta ce a echilibrat starile si gandurile rele ale oamenilor din perioada respectiva, pe care ne-o amintim cu totii. Pe langa salvarea creaturilor lipsite de ajutor si compasiune, ea mai si deseneaza – umple orasul, tricourile, casele, peretii cu niste personaje foarte amuzante si binevoitoare, intocmai niste Creaturi dragute. Puteti intra pe pagina ei pentru a urmari activitatea unui artist contemporan cu inima mare cat cerul, in luna mai organizeaza si singura expozitie de stickere din Romania, Bucuresti (vezi aici) – dar pana atunci haideti sa vizionam intamplarea salvarii unui suflet:

Povesteste-mi te rog unde ai gasit catelul si in ce stare era…

Pe Taz il cunosteam cu ceva timp inainte sa ajunga la mine de tot. L-am sfatuit pe fostul lui stapan cum sa-l ingrijeasca, dar el nu s-a tinut de treaba si m-a sunat intr-un final spunandu-mi ca daca nu il iau eu, el o sa-l eutanasieze. Ce-i drept, asa il sfatuise chiar medicul veterinar care il trata la momentul respectiv. La prima noastra intalnire era intr-o stare destul de grava, dar nimic in comparatie cu ce avea sa urmeze…

Ce impresie ti-a lasat la prima vedere si care a fost primul impuls, ce-ai gandit despre el?

Cand l-am vazut am fost terifiata, trista si nervoasa ca a ajuns asa: abia a iesit din cusca, foarte trist. Nu mai avea deloc par pe corp si toata pielea lui era uscata si crapata, pline de rani, sange si puroi… Si mirosea ingrozitor. Nu am fost prea increzatoare, de fapt eram aproape convinsa ca nu mai are mult de trait, dar totusi mai exista o mica licarire de speranta care m-a indemnat sa incerc. Asta am si facut …

Mai departe, relateaza-mi te rog intamplarile, pas cu pas, cum te-ai decis sa-l ajuti… ce ai facut in aceasta privinta… cine ti-a oferit ajutorul… ce parere au avut altii despre fapta ta…

L-am luat cu mine…pana acasa m-am murdarit de sange si puroi, pentru ca piciorusele lui erau ingrozitor de afectate si se tot apropia de mine, atat de iubitor. Am ajuns acasa, i-am dat putina apa si mancare si am fost atat de incantata cand am vazut ca a mancat pe nerasuflate tot ce i-am dat, chiar si painea!!! Asta mi-a mai dat un pic de speranta, care a fost complet spulberata in momentul in care am ajuns la medicul veterinar, un pic mai tarziu in ziua respectiva. Cum l-a vazut ne-a pus sa asteptam in spatele cabinetului ca sa nu speriem clientii, nu mai povestesc de privirea lui total dezgustata…Apoi mi-a spui ca astfel de cazuri se eutanasiaza in America….dar cum noi nu suntem in America, ce e de facut? Am insistat! I-a facut niste injectii, ne-a dat pastilute, pac-pac peste 50 lei…. acest tratament trebuia sa-l aplic zilnic pentru o perioada neterminata, cu o posibilitate foarte mare ca sa nu-si revina niciodata…
Am uitat sa va spun ca eu sunt studenta la Facultatea de Medicina Veterinara, am incercat sa cer sfatul unor profesori, dar nici acestia nu imi dadeau mari sanse de reusita…iar tratamentele recomandate erau, de asemenea, foarte scumpe.
Nu stiam ce sa fac, eu nu aveam atatia bani,dar nu voiam sa renunt…Am inceput sa ma documentez singura despre parazitul cu care aveam de a face Demodex canis, despre cum am putea sa-l dovedim. Pentru problema materiala am apelat la bunatatea oamenilor si am incercat sa obtin donatii cu ajutorul unei asociatii, dar nu am reusit sa strang mai nimic, pana la urma am spart pusculita si i-am platit aproape tot tratamentul din banutii economisiti pentru vacanta de vara, dar nu regret nimic, a meritat din plin. Am primit vitamine si suplimente alimentare, donate de un cabinet veterinar din orasul meu si ,totodata, ajutor si sustinere de la un mare iubitor de animale care aflase de povestea lui Taz intamplator. Domnul respectiv, desi nu are studii superioare in medicina veterinara se ocupa de mult timp de ingrijirea cainilor fara stapani din Craiova si face o treaba extraordinara. Mi-a explicat cum ar trebui sa-l tratez pe Taz si m-a incurajat sa am incredere ca se va face bine, insa cu multa munca si dedicatie. Chiar mi-a oferit el o parte din medicamente si o gramada de sfaturi pretioase. Cu forte proaspete m-am pus pe treaba si am fost extrem de fericita cand dupa 2 saptamani de chin am observat cum pielea incepuse sa i se refaca, iar bubitele sa dispara. Desi nu avea inca par absolut deloc, cel putin nu mai existau acele rani ingrozitoare, iar starea generala a lui Taz se imbunatatea de la o zi la alta. Era cu totul schimbat, mult mai fericit si activ. Seara ieseam afara la plimbare impreuna cu H, cainele meu adoptat, si aceasta era partea lor preferata din zi. Multi oameni se fereau cand il vedeau cum arata, nestiind ca demodecia nu este contagioasa pentru om si nici pentru cainii adulti, doar pentru puiuti si cei cu o imunitate foarte scazuta.

In ce stare a ajuns catelul acum, comparandu-l cu starea in care l-ai gasit ?

Dupa aprozimativ 2 luni de tratament parul a inceput sa-i creasca. Pielea era in mare parte recuperata, cu mici bubite pe picioruse, incomparabil cu ce a avut la inceput. Acum este foarte frumos, desi boala are tendinta sa recidiveze nu va mai ajunge niciodata in acea stare grava.

Ce sentiment ti-a oferit toata aceasta intamplare, fapta?

Aceasta experienta m-a trecut printr- o multitudine de sentimente: de la mila, tristete, deznadejde pana la curaj, bucurie si admiratie fata de puterea de a supravietui si dorinta de ajuta.

Ce crezi ca sunt animalele si de ce au ele nevoie de ajutorul nostru?

Animalele sunt prietenii nostri pe acest Pamant, trebuie sa invatam sa convietuim si sa le respectam. Cainii de rasa sunt mai sensibili la o multitudine de boli din cauza faptul ca oamenii i-au selectionat pentru anumite aptitudini si trasaturi fizice, iar structura lor genetica s-a denaturat. Drept urmare e de datoria noastra sa ajutam atunci cand e nevoie si cand putem face asta.

Ce le transmiti celorlalti in legatura cu situatiile similiare?

Ii sfatuiesc sa nu-si piarda speranta pentru ca oamenii care vor sa ajute vor primi si ei ajutor la randul lor si va fi bine in cele din urma.

Multumeeesc

 

V-ar mai putea interesa si:

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos