Autor: Dr. rer. nat. Stefan Lanka -publicat in 2001, in cartea „Vaccinarea, genocid in mileniul trei„-

Toti biologii si evident si autoritatile medicale precum si „specialistii” in vaccinare stiu ca viata nu se bazeaza pe principiul luptei, ci pe cooperare, pe simbioza. Toate celulele noastre, dar in egala masura si cele ale animalelor si plantelor si ciupercilor sunt rezultatul unei simbioze perfecte intre cele mai diferite tipuri de bacterii, care au produs un nou tip de celule tot mai adaptate si performante. Conlucrarea biologica a diverselor bacterii din celulele corpului nostru -sute si chiar mii aflate mai ales in celulele care necesita multa energie, adica neuronii si celulele hepatice- determina capacitatea celulelor de a se specializa. Tipurile de bacterii individuale nu ar putea niciodata reusi asemenea performante. La fel, viata pluricelulara nu este posibila decat atunci cand exista multa energie, obtinuta rapid. Acest lucru este realizat in celulele organismului de catre „agregatele” noastre energetice, bacteriile. Aceste bacterii din interiorul celulelor noastre poarta numele de mitocondrii. Mitocondriile, „uzinele energetice” ale celulelor noastre, prelucreaza oxigenul pe care-l respiram si astfel produc energia de care are nevoie un organism pluricelular ca sa existe.

Aceste mitocondrii, precum si alte structuri bacteriene ale celulelor, poarta numele de endosimbionti. Mitocondriile insa nu mai pot parasi celula, deoarece ele au transferat asupra celulei marea majoritate a functiilor lor. Astfel, cea mai mare parte a acidului nucleic mitocondrial, despre care se pretinde in prezent ca ar fi „substanta genetica”, este depozitata in nucleul celulei, unde poate fi protejata de factorii de stres exteriori si poate fi de asemenea reparata, lucru care in mitocondria insasi, ca si in alte bacterii, nu este posibil. Celula este plina de multe alte bacterii, la care deja nu mai poate fi observat direct ca au fost vreodata bacterii complete. Aceste bacterii si-au predat practic intregul acid nucleic (ADN) celulei si s-au specializat pe anumite functii cum ar fi sinteza materialului de constructie, transportul intra- si intercelular, mobilitatea si diviziunea celulara etc. [Foarte interesant aici de aprofundat cum, iata, in 2013 a fost acordat premiul Nobel pentru descoperiri in domeniul transportului celular – n.m.]

Structurile stabile, pe care le creeaza celula si care pot parasi acea celula, sunt denumite in mod gresit virusuri. Cuvantul virus inseamna in latina otrava. Toti expertii si toate autoritatile medicinei scolastice din secolele XVIII si XIX stiau ca foarte multe boli, mai ales cele care apareau adesea concomitent la grupe de oameni, erau cauzate in principal din cauza otravurilor adunate in apa murdara, dar si din cauza mancarurilor alterate. Stiinta instrumentalizata politic din sec. XIX a pretins apoi ad hoc ca ar exista niste „patogeni” si mai mici decat bacteriile, deci patogeni invizibili, care ar explica aparitia acelor boli la care nu se putea detecta prezenta niciunor bacterii. Cand a fost inventat microscopul electronic in 1931, ipoteza acestor patogeni a fost infirmata, deoarece de atunci si pana acum acestia nu au fost identificati nici inainte, nici in timpul vreunei boli si nici dupa vreo boala. Niciodata. Structurile celulare minuscule care pot parasi celula si care au fost observate adesea la bacterii, la plante mai rar iar la oameni si alte mamifere exclusiv in celule conservate artificial in afara organismului viu, au primit numele negativ de virusuri. Experimentele facute cu bacterii au inceput sa fie interpretate in asa fel incat se dadea vina pe virusuri atunci cand celulele erau distruse in mod artificial si apareau structurile virale care dealtfel sunt create tot de celulele organismului, pentru a ajuta alte celule. Biologia care s-a desprins din paradigma razboiului defineste virusul ca „simbiont redus”, deoarece aceste foste bacterii nu mai pot fi identificate ca bacterii decat cel mult prin acidul nucleic bacterian si prin proteinele specifice. Acidul nucleic bacterian si proteinele, mai ales prin modul cum sunt produse, se deosebesc fundamental de cele ale celulelor complexe, pe care le produce organismul omului, al animalelor, al plantelor sau al ciupercilor.

Astfel, un virus nu poseda metabolism propriu, ci doar o bucata sau doua de acid nucleic, infasurate intr-un invelis proteic si acoperite cu invelisul celulei. Un virus nu este vreo vietate individuala, ci doar un „endosimbiont redus” produs de celule, printre altele in scopul de a pune si la dispozitia altor celule acidul nucleic, proteinele si componentele invelisului celular, atunci cand acestea au nevoie. Sa ne gandim de exemplu doar la puseurile de crestere la copii sau la situatiile in care anumite celule trebuie sa se inmulteasca rapid, pentru a sustine sau restabili starea de sanatate a organismului. Nu exista nicio observatie biologica ce ar justifica supozitia ca aceste virusuri ar face ceva negativ sau rau. Dimpotriva, singurele sisteme virus-gazda care exista pana in ziua de azi au aratat in mod clar ca virusurile formate de organism joaca un rol foarte important in stabilizarea vitala a organismului. In apa marii exista de exemplu foarte multe virusuri si niciodata nu s-a constatat ca baile in mare ar imbolnavi pe cineva. Au fost facute nenumarate experimente cu virusurile existente -si acelea sunt f. putine- si s-a demonstrat ca ele nu provoaca absolut nicio boala.

Evident ca autoritatile medicale si „specialistii” in vaccinare stiu toate astea demult, de aceea nici nu sunt capabili sa raspunda la intrebarea: unde a fost dovedita si documentata existenta virusurilor impotriva carora se vaccineaza. Virusurile sunt foarte stabile si de aceea pot fi deosebite usor de celelalte componente celulare, ale sangelui sau ale altor lichide umorale. Asta se cheama izolare. O tehnica standard pe care o poate invata orice elev de liceu. Cu tehnicile din prezent se pot reprezenta si elementele organice de baza ale vietii (building blocks of life), iar daca acestea ar arata cat o minge de fotbal, in comparatie cu ele virusurile ar arata ca Everestul. Virusurile sunt insa pe de alta parte atat de minuscule incat nu pot fi vazute in microscopul optic, de care stiinta a beneficiat de prin 1673 (Antoine van Leeuwenhoek) si care entuziasmase intreaga societate, inclusiv pe Goethe in sex. XVIII. Totul s-a schimbat insa in sec. XIX, cand dintr-odata (dupa cum am explicat in capitolul „Teoria infectiei si Pasteur, pe urmele cercetarilor prof. Geison„) datorita unor decizii politice s-a intors foaia si autoritatile au inceput sa pretinda -in ciuda tuturor observatiilor si experimentelor- ca bacteriile si microbii, a caror multitudine, frumusete si eficienta provocasera atata entuziasm, ar fi fost dintr-o data cauza tuturor relelor. Intreaga realitate biologica a fost rasturnata cu fundul in sus. Ca sa ma exprim mai drastic: din acel moment si pana in prezent se pretinde ca pompierii ar fi cauza focului pe care ei vin sa-l stinga.

Acestea se intampla in ciuda faptului ca toate experimentele cu bacterii si ciuperci demonstrasera inca de pe atunci ca bolile pe care ei incercau acum sa le explice astfel nu s-au lasat niciodata „transmise” prin experimente de „infectare” si deci a fost demonstrat cu varf si indesat ca acele boli nu sunt transmisibile si microbii nu joaca niciun rol in imbolnavire. S-a demonstrat acest lucru in toate domeniile medicale.

Stomatologul Willoughby Dayton Miller (1853-1907), care a lucrat in laboratorul lui Robert Koch si a incercat sa afle daca o bacterie anume este responsabila pentru imbolnavirea parodontiului, descrie rezultatele cercetarilor lui din anii 1888-1889 intr-o publicatie din 1890 dupa cum urmeaza:

„Phyorrhea alveolaris nu este cauzata de o bacterie anume, care apare in fiecare caz de imbolnavire, dar mai multe bacterii pot contribui la aparitia simptomelor, la fel cum intr-un proces supurativ nu gasim doar o singura bacterie, ci mai multe specii de bacterii. De asemenea, din cate se stie, nu exista nicio bacterie care -injectata in gingia cuiva- sa declanseze boala la persoane sanatoase.„

Celebrele postulate ale lui Koch au fost (re)formulate dupa cele ale lui Henle, tocmai pentru a masca frauda despre contagiozitatea bolilor. El le-a descris astfel:

1. Organismul patogen se afla in mod regulat in leziunile cauzate de boala.
2. Organismul patogen trebuie sa poata fi izolat in cultura pura pe mediu artificial.
3. O inoculare cu acea cultura la cobai duce la aparitia unei imbolnaviri asemanatoare.
4. Organismul poate fi gasit de asemenea in leziunile acestor cobai.

Decisiv este aici punctul 3: la cobai trebuie dovedita doar o imbolnavire „asemanatoare„! Pentru ca apoi sa se sustina ca exista patogeni care -prin infectare- cauzeaza la oameni aceeasi boala! Numai ca exact aceeasi boala nu a putut fi niciodata creata sau provocata prin asemenea experimente! [Va amintiti de prof. Max von Pettenkofer care a baut in fata clasei de studenti un pahar cu bacili de holera si apoi i-a trimis lui Robert Koch o scrisoare cu salutari! – n.m.] Aici nu mai vorbim de stiinta sau de cercetare, aici este vorba de frauda, care are ca si consecinta crime si genocid! De atunci se cresc in mod incestuos milioane si milioane de cobai, pentru a fi macelariti in laboratoare. Se injecteaza mililitri de „extracte” in soricei, ca acestia sa dezvolte „boli asemanatoare”. Aceeasi cantitate convertita pt. greutatea unui om ar rezulta in litri!! Pai e clar ca intr-un organism abuzat intr-un asemenea hal va putea fi dovedita prezenta a ceea ce i-a fost injectat! Cantitati demente de „extracte” sunt injectate in creierul cobailor pentru a demonstra ca exista „tumori” si „cancerul” este contagios, ca exista „SIDA” si ca este „contagioasa”, iar vatamarile nutritive, intoxicarea si inmultirea incestuoasa sunt declarate ca „BSE”, inclusiv „contagiozitatea”. Toate dovezile relevante sunt ignorate si discreditate. Inca din 1910 s-a inceput publicarea nenumaratelor experimente pe animale facute de Peyton Rous, pe care se bazeaza intreaga „virologie”, din care a rezultat „retrovirologia” (a lui Peter Duesberg, printre altele, unul din cei mai cunoscuti critici ai SIDA). Toti acesti actori reprezinta SS-ul medicinei. In Germania, ei sunt reprezentati de fostul elev al lui Duesberg si Gallo, prof. Reinhard Kurth, fost director al Sectiei Stiintifice a Institutului Robert Koch si ani de zile concomitent (sic!) directorul Centrului Federal de Admitere pe Piata a Medicamentelor din cadrul Institutului Paul Ehrlich! Asa se cresc prin incest milioane de animale, de preferat embrioni de pui si soricei, fiindca sunt mici si cresc repede, mai sunt si iradiati radioactiv in functie de „necesitati”, astfel incat sa dezvolte anumite simptome, despre care apoi se pretinde ca sunt contagioase. Daca apoi mai sunt si „umflati” (tot in mod „stiintific”, se intelege), ei dezvolta si mai rapid „imbolnavirile asemanatoare”. Si iata cum „stiinta” demonstreaza ca bolile sunt „contagioase”. Iar daca unii cobai pur si simplu nu vor sa dezvolte acele simptome la diferite experimente, atunci la aceste experimente se sustine ca acele boli ar fi „genetice”. La fel cum se poate specula de catre „experti” ca vatamarile postvaccinale nu au legatura cu vaccinurile, ci cu ceva „defecte genetice”. Sa nu ne mai miram atunci ca in fiecare an cele mai bine dotate premii guvernamentale sunt inmanate prin fundatii asa-zis independente numai celor care reprezinta crème de la crème a escrocilor si infractorilor din medicina actuala. 1998, de exemplu, premiul Robert Koch a fost inmanat unui cuplu de cercetatori, prof. Patrick S. Moore si prof. Yuan Chang, care au pretins ca descoperisera (prin metode genetice indirecte, ca de, nevoia te face creativ!) „virusul de herpes uman nr. 8”. Prof. Georg Klein de la Institutul Karolinka din Stockholm (atentie: premii Nobel!), care a fost de asemenea distins cu medalia Robert Koch, nu s-a jenat sa rosteasca in discursul sau ceea ce stiu toti cei implicati: „Cel mai prost virus este mai destept decat cel mai inteligent virolog„. Nu e nicio gluma, totul poate fi citit in Revista Medicala din 28 octombrie 1998 (Ärzte-Zeitung). Si acum sa vorbim si despre poliomielita. Dupa 1931, toti „virologii” care in secolul XIX sustineau teoria virusurilor periculoase au tacut malc. In 1931, fizicianul Ernst Ruska inventase chiar in Berlin (centrul mafiotilor epidemiilor de la Institutul Robert Koch) microscopul electronic. Acum virusurile puteau fi facute vizibile! Datorita analizelor fizice anterioare, printre altele cu raze Röntgen, devenise clar ca acele componente celulare denumite „virus” erau prea mici pentru a putea fi vazute in microscopul optic. Dar se vedeau cu microscopul electronic! Brusc, pseudovirologii au tacut malc si au cam disparut de pe scena medicala publica, iar tumultul celui de-al doilea razboi mondial a distras atentia de la experimentele facute de ei in lagarele de concentrare. Cei mai fiorosi dintre acest pseudovirologi au fost primiti cu bratele deschise in SUA, pentru a defini poliomielita (atentie: inflamarea substantei cenusii din maduva spinarii, nu a creierului!!) ca fiind cauzata de un virus si pentru a crea un vaccin. Evident. Inflamarile substantei cenusii din maduva spinarii, care in realitate erau de cele mai multe ori rezultatul vaccinarilor, au fost ad hoc redenumite in poliomielita virala. S-a pretins ca virusul poliomielitei era atat de mic incat nu s-ar fi lasat fotografiat cu microscopul electronic. Dar cum e cu microscopul electronic perfectionat in anii ’70-’80?? Pana in ziua de azi nu exista nicio fotografie! Tragedia vaccinala, mascata astfel si „justificata” pseudostiintific prin definitia de „polio”, a dus la reducerea cantitatilor de adjuvanti si substante conservante din vaccinuri. Evident, mai putin in vaccinurile pentru lumea a treia, acolo ele au fost chiar folosite mai mult, astfel s-a reusit cu un numar mai mic de vaccinuri crearea strategica a multor focare si „epidemii” de „polio” (care, evident, trebuiau „combatute” ca si in ziua de azi cu tot mai multe vaccinuri, mereu mai multe vaccinuri – n.m.). Apoi a aparut in aprilie 1955 celebrul Jonas E. Salk cu vaccinul lui cu „virus inactivat de polio”, vaccin impus pe piata printr-un sir de fraude incredibile cu colaborarea constienta a guvernului american si a „specialistilor” in vaccinare, vaccin care a fost administrat peste noapte la milioane si milioane de copii americani, ceea ce a dus la o catastrofa perfecta, care a cauzat aparitia a tot mai multe si tot mai grave cazuri de „polio”. Din nou pentru a masca si musamaliza tragedia, s-a manipulat masiv definitia poliomielitei si s-a pretins inventia unui vaccin „mai bun”. Astfel, de prin 1960, vaccinul Salk nu a mai fost folosit in SUA si nici in Germania, aliatul de baza. Din 1960 a fost introdus un vaccin „mai putin periculos”, vaccinul oral, despre care s-a pretins ca ar fi fost inventat de Albert B. Sabin. Acest vaccin ar fi continut virusuri „vii” dar „atenuate”, impreuna cu doze reduse de conservanti si adjuvanti. Mda, cam cel mai inofensiv vaccin al tuturor timpurilor. Otravirea e dulce. In timpurile moderne in care se vorbeste despre reticenta crescanda la vaccinare, nici nu e de mirare ca din 1998 „infectologii” recomanda iar vechiul vaccin al lui Salk, cu „virusuri moarte” (sic!). Pai daca nu apar mancarimi si roseata la locul injectiei, daca nu apar cazuri de deces dupa vaccinare, inseamna ca vaccinul nu e bun de nimic. In emisiunea din 7 noiembrie 2000 de pe ARD, dr. Nassauer de la Institutul Robert Koch s-a pronuntat despre copiii paralizati, handicapati sau morti in urma vaccinarii cum ca ei ar fi „sacrificiile parintilor ca un serviciu in slujba societatii„. Aceste lucruri sunt posibile pentru ca oamenii le permit. Evident ca dr. Nassauer, la fel ca toti cei implicati, stie exact ce s-a intamplat in istoria poliomielitei. La fel si prof. Alexander Langmuir, responsabil pentru vaccinarea antipolio si „eradicarea” poliomielitei. Cu alte cuvinte pentru a „eradica” prin vaccinare o catastrofa medicala cauzata in cea mai mare parte de vaccinare. Toate acestea le puteti citi in publicatiile originale ale oricarei biblioteci universitare medicale sau de asemenea in cartea scrisa de Simone Delarue – Vaccinare/protectie: mit sau realitate? (1992). La pagina 147 putem citi traducerea din cartea lui Louis Pollen „De ce nu vor fi vaccinati?”:

„O analiza stiintifica a datelor, explica prof.  Greenberg (Univ. Carolina de Nord), precum si modul cum acestea au fost manipulate, duc la concluzia ca eficienta vaccinului Salk a fost extrem de supraestimata.” „In 1954 si 1955, la introducerea vaccinului, imediat dupa publicarea studiului-pilot [cand, absolut intamplator bineinteles, producatorul deja avea vaccinul gata!! – nota Stefan Lanka], s-au schimbat brusc si radical bazele de diagnosticare a poliomielitei. Inainte de introducerea vaccinului nu era nevoie de teste de laborator si nici de o perioada indelungata de paralizie pentru a pune diagnosticul polio. Un pacient era declarat bolnav de polio cand era examinat o singura data si cand avea aceleasi simptome si dupa 24 de ore.” „De la introducerea vaccinului, doar persoanele care ramaneau paralizate 60 de zile mai primeau diagnosticul de polio. Toti cei la care paralizia disparea mai devreme nu au mai fost luati in calcul in statisticile de dupa introducerea vaccinului. Acest truc a creat iluzia ca prin vaccinare cazurile de polio se redusesera enorm, ba chiar in ziua de azi trebuie sa ne miram ca cifrele nu au fost si mai mari! Prof. Greenberg descrie de asemenea cum -in cazul cand un copil vaccinat se imbolnavea de polio- i se mai faceau o intreaga serie de analize pentru a elimina orice dubiu, in timp ce la un copil nevaccinat se facea intotdeauna o examinare f. sumara.”

Acestea fiind spuse despre frauda cu „virusul” poliomielitei, ajungem la lectia de biologie pe care studentii la medicina nu o invata niciodata. Veti incepe sa intelegeti ce ar putea sistemul medical sa stie daca ar vrea si de ce autoritatile fie nu va raspund, fie va raspund agresiv in momentul in care cereti dovezile stiintifice in baza carora se vaccineaza. In ultimele decenii, biochimia s-a dezvoltat fulgerator. Sa ne gandim de exemplu la Johanna Budwig. Celebra biochimista germana a revolutionat intreaga stiinta cu privire la grasimi si uleiuri. Descoperirile ei sunt decisive pentru intelegerea tuturor functiilor corpului, mai ales a functiilor neuronilor si producerii de energie in corp prin mitocondrii, a transportului de energie si substante din sange, prin matricea celulara, pana la celule. Aceasta matrice celulara, asa-zisul organ superior care integreaza si controleaza toate functiile hormonale, neuronale, electrice si imunitare ale corpului, a fost analizata sistematic de medicul austriac Pischinger. Prof. Hartmut Heine a dus mai departe studiile lui Pischinger si a publicat rezultatele muncii sale de cercetare in cartea sa „Manual de medicina biologica. Sistematizare si matrice extracelulara – Principii fundamentale si sistematica„. Aceste lucrari sunt premise de baza esentiale pentru analiza stiintifica a functiilor vitale, pentru a le intelege mai bine. De asemenea, pentru a intelege si repara vatamarile cauzate de vaccinare. Premisa decisiva pentru a intelege toate aceste informatii este asadar „biochimia” ultimei jumatati a secolului trecut. Concret, este vorba in mod special de un gaz diatomic care are un rol crucial in toate functiile vitale organice: oxidul nitric. In 1998 a fost acordat, in mod exceptional, premiul Nobel pentru o descoperire corecta: oxidul nitric; insa din motive gresite: Viagra. Acest gaz, care are simbolul NO, este implicat in toate functiile celulare esentiale, inclusiv la organismele care nu dispun de functii imunitare, nervoase sau hormonale. Ca atare -si asta nu mira pe nimeni- oxidul nitric joaca un rol imens in tensiunea arteriala. Viagra are ca efect indirect inhibitia descompunerii de NO, prin aceasta relaxarea musculaturii netede a vaselor si deci influxul sangelui in penis – plus in general o scadere a tensiunii arteriale. In 1997 a aparut la Cambridge University Press un manual despre descoperirile uluitoare referitoare la oxidul nitric din a doua jumatate a secolului trecut: „Nitric oxide in health and disease”, de J. Lincoln, C.H.V. Hoyle si G. Burnstock. In acest manual se arata cum oxidul nitric in cantitati prea mari influenteaza si vatameaza pe termen lung toate functiile organismului uman, dar in special productia de energie din mitocondrii. Aceste vatamari se transmit de la mame la copii, stiut fiind ca „mitocondriile se formează prin diviziune. Genele din ADN-ul lor se transmit ereditar, pe linie materna (aceasta ereditate se numeste materna sau matroclina)„. Astfel, toate substantele chimice injectate in organismul uman au un efect devastator: datorita lor corpul incepe sa genereze el insusi constant cantitati tot mai sporite de oxid nitric si de asemenea functiile ficatului sunt atacate si vatamate, nemaiputand sa anihileze cantitatile tot mai mari de oxid nitric produse de organism. In clipa cand corpul este tot mai lipsit de energie, energie care este masurabila in electroni si tensiune, ca de ex. in situatii extreme de stres (accidente, operatii etc.) sau in puseurile de crestere la copii, se naste usor un cerc vicios: prin vatamarea produsa se elibereaza tot mai mult oxid nitric. Corpul incearca evident sa-si obtina energia pe alte cai – asa apare de pilda amiotrofia, dar la fel de bine si paraliziile partiale sau totale. In creier de exemplu, in conditii normale cresterea cantitatii de oxid nitric in timpul noptii determina deconectarea axonilor responsabili cu memoria de scurta durata, care astfel a doua zi sunt pregatiti sa inmagazineze din nou informatii; prin aceasta, omul si in mod special copilul este capabil sa invete. In cazul unor concentratii constant mari de oxid nitric, creierul nu mai este capabil sa invete si sa asimileze normal, ceea ce poate rezulta intr-o paralizie a sistemului nervos central. Acelasi lucru este valabil si pentru maduva spinarii, iar frauda consta tocmai in faptul ca inflamarea substantei cenusii din maduva -in ciuda cunostintelor avansate de biologie si biochimie- este diagnosticata ca „poliomielita virala”. Dogma teoriei infectiei a deturnat puternic orice fel de descoperire in domeniul „imunologiei”. Descoperirile din acest domeniu anuleaza insa total „paradigma razboiului” si „gandirea medicala in termeni de razboi” pe care o propaga lingaii vaccinarii. In prezent, oricine poate intelege ca lipsa de energie intr-un organism inseamna lipsa de electroni, lucru prin care organismul (sau anumite tesuturi) se afla in stare de stres oxidativ. Oxidativ inseamna „acid” atunci cand ne referim la valorile pH si la echilibrul acido-bazic. Astfel se explica in mare parte si asa-zisele alergii si reactii autoimune. Asa cade si ipoteza „raspunsului imun specific” si de asemenea si minciunile despre „anticorpii specifici”. Asa cade intreaga constructie frauduloasa a vaccinarii. In speranta ca articolul biologului Stefan Lanka v-a mai deschis putin ochii la pericolele vaccinarii si va va determina sa faceti si voi cercetari aprofundate pe baza materialelor furnizate in articol, va doresc ca intotdeauna multa sanatate si intelepciune!