Nimeni nu ştie să linguşească mai bine decât un intelectual. E un obicei străvechi şi practicat în toată lumea: intelectualul caută un protector puternic care să-l conecteze la o sursă de venituri, la schimb îi lustruieşte imaginea publică. Dar contează foarte mult cum face chestia asta; mai demult, elucubraţiile omagiale erau cu dus şi întors. De exemplu, poetul Ion Barbu îi dedica regelui Carol al II-lea un catren împănat cu simboluri falice şi aluzii străvezii. Bolnav de priapism şi obsedat sexual (detalii aici) Carol al II-lea nu avea cum să nu priceapă ironia versurilor de mai jos:  

„Triumf târziu de lujer de aloe Şi steag floral climatelor fierbinţi Al plantei înţeles în rod şi foi e Iar sensul seminţiilor, în Prinţi”

  La rândul ei, Henriette Yvonne Stahl îndrăznea prin 1970 o dedicaţie cel puţin la fel de aluzivă pentru soţia lui Nicolae Ceauşescu. Deşi extrem de concentrată, propoziţia de mai jos creează o imagine cel puţin tulburătoare:  

„Tovarăşei Elena Ceauşescu, celei mai drepte cumpene – susţinătoarea puterii cârmaciului ţării.”

  Obrăzniciile de mai sus ar trebui comparate cu ce i-a declarat Gabriel Liiceanu preşedintelui Băsescu:  

„Timp de 10 ani cât aţi fost, sunteţi preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim.”

  Emoţie şi convingere, devoţiune şi implicare politică, însă lipseşte îndrăzneala şi stilul. Sursa: George Damian