O femeie de 84 de ani trăieşte într-un sat din Munţii Orăştiei ca acum 200 de ani. Spune că trei lucruri contează în viaţa ei: Dumnezeu, oile şi pământul.
Se numeşte Ioana Romoşan, locuieşte în Târsa, un sat de pe o culme a Munţilor Orăştiei, iar în urmă cu şase ani ne mărturisea că nu înţelege cum pot oamenii să locuiască „unii păstă alţii”, în blocuri, şi nu credea că Ceauşescu a fost împuşcat. În ianuarie 2012 a fost nevoită să coboare la oraş, la spital, din cauza unui infarct. Pe durata internării n-a reuşit să-şi dea seama cum merg lucrurile la oraş, însă a reuşit să-i uimească pe medici.
La 84 de ani, singura sa problemă de sănătate este cea cardiacă: „O fost noapte când am ajuns la Orăştie. N-am văzut nimic. Doctorii s-or mirat că, la anii mei, numa baiu’ ăsta l-am avut, cu inima, în rest, nimic – nimic. Când am plecat era zâuă, da’ tăt n-am văzut mare lucru. Numa’ o nebuneală de maşâni”. Femeia nu mai coborâse în Orăştie şi în niciun alt oraş de mai bine de 35 de ani.

Singură pe culmea munţilor, mama Ioana găteşte cu drag când are musafiri şi se mândreşte cu colecţia de bancnote de pe vremea lui Ceauşescu.
(foto Remus Suciu)
Trei lucruri contează mult în viaţa “Boacăi”, aşa cum îi zic puţinii ei săteni: Dumnezeu, oile şi pământul. Spune că Dumnezeu îi dă putere să muncească zi lumină, iar oile şi pământul o ajută să supravieţuiască. Mai nou, într-o cuşcă de lângă intrarea în căsuţa ei de lemn ţine vreo 10 pui de care e tare mândră: „Îs de-ăia americani. Le mai dau drumu’ din cuşcă şi tăt după mine vin. Unii mi să mai urcă pă umăr şi acolo stau”. Vara are destul timp pentru cosit ograda şi pentru îngrijit trei petice de pământ în care şi-a pus porumb, fasole şi cartofi. Oile îi sunt acum plecate mai sus în munte. Acasă are doar doi berbeci şi câteva mieluşele. În fiecare primăvară îşi completează pensia lunară de 100 de lei cu ce-i mai dau oamenii cărora le dă miei pentru dus la târg. „Nu iau pă un miel trei milioane că doară nu-i vacă. Îmi dau oamenii ăştia cam 300 – 400 de mii (lei vechi)”. Ni se pare puţin, iar femeia pare descumpănită. Trece repede peste subiect adăugând: „Ei, banii… io ş-acuma mai am bani de pă vremea lui Ceauşescu”, după care ne arată câteva bancnote de 10, 25 şi 50 de lei. Vreo 400 de lei „comunişti” în total. „N-am avut pă ce să-i dau. Din pensie-mi mai iau de la magazin câte o litră de uloi, o pită, ori o kilă de făină albă. Restu’…restu vine de la ce-mi dă Dumnezeu aicea. Uite, am nucu ăsta mare şi fain. Da’ io nu poci roade nucile. Le dau la o vecină şi ea-mi dă altceva, ce-oi avea nevoie mai la toamnă”, explică bătrâna. Femeia ne lămureşte, în sfârşit, de unde i se trage şi porecla. În 2007, în glumă, ne spunea că i se zice „Boaca” pentru că nu se lăsa dominată de unii şi de alţii şi „bocănea din gură”. Acum mărturiseşte că nu-i place deloc numele ăsta: „Of doamne! Bunicu’ meu o fost într-o vară prins cum fura nişte boci (bostani- n.red.). De-atunci lui i s-o spus «Boacă», iar nouă, la tăţ’ ni s-o spus dup-aia «a lu’ Boacă».Singură, în sălbăticie
84 de ani, Ioana Romoşan a trăit fără curent, fără frigider, fără radio, fără televizor, fără maşină de spălat. Singurele zgomote din preajma casei sale sunt foşnetul copacilor, zăngănitul clopotelor şi ciripitul păsărilor. Acum nu mai are nicio şansă să trăiască altfel. Şi nici nu vrea.
Sursa: http://www.evz.ro/




























Da mai departe