DOCUMENT ”Magnații” aurului de la Roșia Montană de la începutul anilor 1900

Posted by
|

Cuxele fraților Faur și cele ”17 măji metrice” ale lui Mihăilă Gritta

Pământul Roșiei Montane, cea mai veche localitate minieră din țară, a fost cutreierat de mai bine de două milenii de localnici, dar și de aventurieri veniți de la mii de kilometri distanță, în căutarea aurului, dornici de îmbogățire peste noapte. Au început romanii, au continuat după zece secole minerii germani aduși de regii Ungariei, i-au urmat îndeaproape austriecii, iar după 1918 și statul român, până în 2006, când guvernul a decis închiderea minelor. De la prima mențiune a localității din Munții Apuseni pe o tăbliță cerată, în urmă cu 1882 de ani, Roșia Montană a fost în vizorul căutătorilor de aur, localnici, dar și străini. Multă vreme, singurele metode de extragere a preţiosului metal din Munții Apuseni au fost spălarea nisipului aurifer şi căutarea micilor fire de aur din piatră. Hurca şi şaitrocul, uneltele tradiţionale ale căutătorilor de aur Una din cele mai vechi metode de obtinere a prafului de aur era spălatul acestuia cu şaitrocul, un troc confecţionat din lemn de paltin. Se lua praful de minereu şi se punea în saitroc, era turnată apa, iar apoi începea procedeul de spălare a aurului. Hurca era o altă unealtă folosită cu succes de căutătorii metalului nobil. Avea forma unei lăzi unde se punea minereul. Partea inferioară a hurcii era ca un ciur pe unde „scăpa“ praful de aur, iar minereul rămas se zdrobea şi se băga din nou prin hurcă. Spălarea aluviunilor se făcea pe starloste, care era un plan înclinat construit din lemn, peste care se punea o pătură de lână, care ajuta la „captarea“  prafului de aur. Frații Faur, proprietari de mine la Roșia Montană Prelucrarea minereului se făcea cu ajutorul râjnițelor și a șteampurilor din lemn. Scoaterea minereului aurifer din adâncurile Roșiei Montane a fost practicat până în secolul al XVII-lea, doar de asociaţii particulare, formate din posesori de șteampuri. Scopul asocierii în cuxe (acțiuni, participațiuni) era de a primi dreptul de concesiune a zăcământului aurifer. Una dintre asociațiile miniere care a exploatat în anticul Alburnus Maior a fost cea a fraților Faur. Informații prețioase despre minele fraților Faur de la Roșia Montană găsim într-un inventar încheiat în 1948, anul în care autoritățile comuniste au decis ca toate bogățiile subsolului să intre în proprietatea statului. Din documentul datat 31 iulie 1948, aflat la Arhivele Naționale Alba, aflăm că „Asociația minieră pe cuxe Fraţii Faur și Cons. Roșia Montană“ deținea permise de exploatare pe 24 de hectare în perimetrul „Prof. Mrazek“  și pe alte 5 perimetre de exploatare cilindrică, în „Tâlhărița“. Valoarea: 1,5 milioane de lei. Frații Faur dețineau și drepturile miniere ale Asociației „Sfântul Gheorghe Șuluțiu“: două hotare mici (drept de galerie), patru hotare sferice, 17 concesiuni prismatice; dar și drepturile fostei Asociații „La Țigani“: 33 de concesiuni prismatice. Autoritățile comuniste le-au apreciat la 1, 73  milioane de lei. Dintr-un certificat de cuxă (acțiune) din 1933, dat de Inspectoratul minier Abrud, aflăm că Leno F.Faur deținea șase cuxe în Asociația minieră „Poiana Lungă“. În contul Asociației „Frații Faur“ figurau, în iulie 1948,  galeriile „Mănești“. „Tâlhărița“; „Bute“, „Țigani“, „Contact“, în lungime totală de 2,2 kilometri. În plus, deținea dreptul de servitute a galeriei „Ferdinand“. În inventarul Asociației „Frații Faur“ figurează clădiri industriale, administrative, construcții miniere subterane, căi de comunicație. Valoarea totală: 2,8 milioane lei. Tot din documente aflăm că Asociația minieră deținea un lac artificial(tău) de 4.500 metri cubi apă, ce era ridicat pe terenul Bisericii Greco-Catolice din Roșia Montană, evaluat la 8.000 de lei. Asociația deținea pentru transportul minereului din subteran o linie ferată cu ecartament îngust, pe o distanță de 2,3 kilometri. O altă linie ferată era montată pe 570 de traverse din stejar, prinse în cuie țigănești și avea o lungime de 820 metri. Practic, legau galeriile Asociației de uzina de șteampuri, instalații pentru zdrobirea minereului aurifer, puse în mișcare de tăuri încă de pe vremea Imperiului Austro-Ungar. Din inventar aflăm că suprafața totală a uzinei de șteampuri era de 1.006 metri pătrați. În registrul Asociației figurau și 24 de vagoneți din lemn și fier pentru transportul minereului, lemnului și a apei. Frații Faur mai dețineau autoturisme, printre care un Red Star din 1931, și alte mijoace de transport  în valoare de 71.900 de lei, dar și mobilier estimat la 185.000 de lei. Registrul a fost întocmit de autoritățile comuniste în cel mai mic detaliu, în sensul că sunt contabilizate și 1.586 de perechi de cisme de cauciuc, 300 de cuiere de metal, singura cratiță de fontă, 25 de sticle goale, 10 săpuniere, șorțul de piele degradat…. Proprietar de mină, ctitor de șapte biserici și școli Mihăilă Gritta este un alt nume legendar de proprietar de mină la Roșia Montană. Din mina care i-a purtat numele, aflată în masivul Cetate, se spune că ar fi scos „17 măji metrice”, cantitate echivalentă cu 1,7 tone de metal nobil! Totul s-ar fi întâmplat la cumpăna secolelor XVIII-XIX. Grita poate fi considerat și un mare filantrop, dacă luăm în calcul faptul că din banii obținuți pe aur a ridicat în zona Apusenilor șapte biserici și tot atâtea școli confesionale. Cu certitudine se cunosc cinci, cele de la  Roşia Montană, Bucium Cerbu, Mogoş (judeţul Alba), Geoagiu Joseni şi Geoagiu Gelmar (judeţul Hunedoara). Momentul naționalizării bogățiilor subsolului de către autoritățile comuniste, în 1948, a găsit majoritatea minelor particulare din Roșia Montană  înglodate în datorii, în pragul falimentului. 160 de ani de minerit de stat la Roșia Montană De minerit de stat la Roșia Montană putem vorbi după venirea austriecilor în Transilvania. O preocupare a Curții de la Viena a fost să pună cap la cap o serie de legi şi proiecte care au contribuit la creşterea capacităţii de scoatere a aurului din adâncuri. Data oficială: 17 iulie 1846, când are loc şedinţa de înfiinţare a Întreprinderii miniere de stat, sub denumirea de „Galeria Regală Sfânta Cruce Orlea”. A fost coridorul subteran care i-a dus pe băieși (mineri) spre adâncurile Roșiei Montane. De exploatare exclusiv subterană  vorbim până la începutul anilor 1970. Este momentul în care regimul comunist a decis să treacă la exploatarea de suprafață, prin excavarea masivului Cetate. Timp de 35 de ani, până în 2006, de aici s-au scos 15 milioane de tone de minereu, prin detonări  repetate. Mineritul e suprafață a lăsat și urme: masivul a fost „decapitat“ de la 1004 metri la 780 metri! Statul nu a intervenit să refacă zona, niciun copac nu a fost plantat în cei 35 de ani. „Din punctul meu de vedere, prin exploatarea globală a masivului Cetate din Roșia Montană, între 1971 şi până la închiderea Întreprinderii miniere în 2006, s-a pierdut un tezaur inestimabil al poporului român şi chiar universal. Mă refer la lucrările miniere de pe vremea dacilor şi romanilor“, apreciază Aurel Sîntimbrean, fostul inginer geolog-șef de la fosta exploatare de stat. Sursa: Bindiribli.ro Articol de: Nicu NEAG ©Alba24.ro – http://alba24.ro/document-magnatii-aurului-de-la-rosia-montana-de-la-inceputul-anilor-1900-cuxele-fratilor-faur-si-cele-17-maji-metrice-ale-lui-mihaila-gritta-238756.html

Sari la bara de unelte

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos