Ovanes Agopian – Cafeneaua Ararat

Posted by
|

Sursa: Negustorie.ro

Strabunicul meu a fost unicul supravietuitor din familia sa in urma Genocidului armenilor din 1915-1920. Profund traumatizat dupa ce si-a vazut familia macelarita de catre turci reuseste sa fuga din Armenia de Est, azi Turcia, imbarcandu-se pe un vapor cu destinatia Constanta. In cautarea unui mijloc de trai, ajunge la Pitesti unde in vremea aceea exista o numeroasa comunitate armeneasca. Fiind de meserie cafegiu dar, bun cunoscator al bucatariei orientale, gaseste de lucru o perioada ca bucatar la doua luxoase restaurante pitestene. In cartea domnului Nicolae Paraianu – “Peisaj urban cu negustori armeni si o biserica“, il gasesc mentionat ca sef bucatar la renumitul restaurant “Berbec”, situat in Piata Episcopiei din Pitesti, detinut de un cunoscut personaj local pe nume Ioan Popescu Berbec, pentru ca mai tarziu sa fie tot sef bucatar la Hotel Splendid, situat in apropiere de primul, pe strada Plevnei, detinut de un anume Galaction Gabuz. Ambele imobile nu mai exista azi.

Reclama restaurantului Berbec – 1936

La Berbec

Fiind foarte apreciat pentru priceperea sa in arta culinara orientala si, probabil fiind remunerat pe masura, reuseste dupa un timp sa stranga o suma de bani si se stabileste in orasul vecin, Curtea de Arges, unde deschide o cafenea – ceainarie. Tot in cartea amintita mai sus, am gasit urmatoarea afirmatie: “Ovanes Agopian nu lasa sa dispara armenii cafegii. Parasind si pozitia de sef-bucatar, el deschide la Curtea de Arges, “Cafeneaua Pietii”, cafenea si comert cu cafea pisata, in anii 1927-1929″. Din cate cunosc eu, mai tarziu, in jurul anului 1937, s-a numit “Cafeneaua Ararat”. Afacerea a mers satisfacator o perioada dar, in timp a clacat din cauza precaritatii conditiilor socio-economice din acele timpuri. Aprovizionarea cu cafea si alte marfuri se desfasura greu, presupunea eforturi si riscuri mari dat fiind posibilitatile rudimentare de transport ale vremii. Cafeaua verde era adusa cu trenul uneori de la Constanta, alte ori de la Bucuresti ori Pitesti iar, de la Pitesti la Curtea de Arges (35km) era transportata cu carute trase de cai…va imaginati ce efort, cat timp pierdut si ce eficienta economica puteai sa ai in aceste conditii.

Cafeneaua era amenajata la parterul unui imobil situat pe artera comerciala a orasului, unde majoritatea caselor erau si sunt si azi, de tipul “pravalie la parter si locuinte la etaj”, cafeneaua avand intrare direct din strada. Era formata din doua incaperi, in camera din fata se aflau mesele la care sedeau clientii si tejgheaua la care servea, intr-un colt se afla o soba mare de fier in care ardea focul tot timpul iar, deasupra sobei se afla o tava mare plina cu nisip fierbinte, in care se ingropau ibricele de cafea. Deasupra sobei se afla un cuier in care erau agatate ibrice de arama de diferite dimensiuni cu numere imprimate pe ele 1,2,3, de o cafea, de doua cafele, de trei…si asa mai departe. Pe tejghea era o tava de tip oriental cu trei brate cu care se duceau cafelele sau ceaiurile la mese. Se mai servea si rom, pentru care paharele se inmuiau intai in apa, apoi buza paharului era bagata in zahar, asa incat zaharul ramanea lipit de pahar. Unii patroni din vecinatate mai trimiteau pe baietii lor de pravalie cu cate o comanda de cafele sau ceaiuri si, comanda se ducea tot cu aceasta tava. Pe o polita mica in spatele tejghelei se afla un ceas de masa elevetian, stralucitor, cu cifrele fosforescente, marca Hippo, era una dinte atractiile pravaliei, era ceva foarte deosebit, ceasurile erau niste accesorii scumpe si rare in acele timpuri. Ceasul exista si azi, functioneaza impecabil si se afla in biblioteca mea iar, tic-tac-ul sau are pentru mine o rezonanta speciala, este aceeasi cadenta muzicala cu care se masura timpul in cafeneaua strabunicului meu cu multe decenii in urma.

In a doua camera se afla o masa de biliard unde clientii organizau adevarate campionate iar, scorul se tinea cu creta pe o tabla neagra. Masa de biliard ca si restul instrumentelor de la cafenea au fost confiscate de comunisti la nationalizare. Tot aici se purtau discutii interminabile despre politica, veneau si cunoscuti politicieni locali sa savureze o cafea buna si sa dezbata ultimele noutati. Bunicul meu, sa fi avut vreo 6 – 7 ani, casca gura la discutiile lor, era curios. Strabunicul il vedea si-l mustra, ii spunea “ Ii vezi ? Ei fac politica, tu sa nu faci niciodata politica cand o sa fi mare !”.

Iarna, pe soba cu nisip se facea si tuica fiarta cu zahar si doua-trei cuisoare pentru aroma. Strabunicul, cumparase de undeva un ibric nemaivazut pana atunci, avea pereti dublii in care se turna apa printr-un fel de fluier iar, cand tuica incepea sa fiarba, incepea si ibricul sa fluiere, totul spre deliciul clientilor din cafenea care, sa nu recunoasca ca vin sa bea tuica fiarta, spuneau ca vin sa auda cum fluiera ibricul.

Cafeneaua era situata in apropierea garii orasenesti si pentru ca atunci trenul era principala modalitate de calatorie si transport, dimineata orasul era asaltat de comis-voiajori veniti in special din Pitesti dar, si din alte orase, in varianta moderna li se spune agenti de vanzari. Acestia uneori carau dupa ei niste geamantane pline cu mostre de produse sau vindeau diverse marfuri sau reprezentau diferite fabrici, ateliere si, in principal, cautau clienti, luau comenzi pentru materii prime sau marfuri (incaltaminte, imbracaminte, materiale, scule etc). Trenul sosea in gara la primele ore ale diminetii, cafeneaua strabunicului era deja deschisa si toti voiajorii se opreau sa bea cate o cafea sau un ceai si sa manance un corn adus cald de la o brutarie din apropiere. Unii dintre acesti voiajori, ii aduceau anumite marfuri chiar si strabunicului si, imi amintesc o scurta intamplare pe care o auzeam povestita pe cand eram copil:

Intr-o zi, strabunicul se tot uita nervos in zare din usa pravaliei dupa un voiajor care trebuia sa vina cu ceva marfa. Unul dintre vecinii sai, un evreu, domnul Hirsh, care avea o pravalie de scule si obiecte de uz gospodaresc, il intreaba:

Dom`le Agopian, de ce esti dumneata asa suparat azi ? Strabunicul ii povesteste ca asteapta voiajorul cu marfa, si ca l-a incurcat de multe zile si nu mai apare. Domnul Hirsh rade si ii zice:

- Pai si, pentru atat lucru te superi ? Pai, trebuia sa te gandesti ca netrebnicul asta daca era ceva de capul lui, avea pravalie peste drum de dumneata, nu era voiajor…

Ultima camera a pravaliei, unde se afla si masa de biliard, avea o usa care dadea in curtea din spate a casei, acolo se prajea cafeaua. Strabunicul avea un fel de cutie mare de fier cu o usa pe unde se bagau boabele de cafea verde. Cutia era fixata pe o bara de fier sub care se facea focul si, cutia se rasucea incontinuu deasupra focului pana se prajea cafeaua. Cand se deschidea usa cutiei, mirosea a cafea prajita de la patru strazi departare. Tot in cutia aceasta se prajeau si alune de pamant in coaja iar, dupa ce se coceau suficient se scoteau pe o rogojina la racit si erau sterse cu o carpa inmuiata intr-un amestec de faina, apa si sare, asa ramanea sarea lipita pe ele cand se raceau. Tot aici in curte se pregatea si mancarea, o mancare necunoscuta si neinteleasa de localnicii nefamiliarizati cu fineturile bucatariei orientale.

La cafenea veneau si alti armeni, erau niste aparitii exotice, imbracati in porturi populare armenesti, cu caciuli mari, rotunde, de astrahan. Printre ei era un armean batran, copiii ii spuneau “Mosu`”. Era imbracat numai in straie aparte, camasi albe cu poale lungi, purta o vesta rosie si brau lat de piele iar, la brau avea o pipa lunga, ornata cu pietre mici colorate si legata cu un lantisor auriu iar, in mana framanta necontenit un sir de matanii. Mosu` statea mereu retras, era trist si ofta din adancul sufletului… Bunicul sa fi avut 5-6 ani il intreba “Ce-ai Mosule, de ce esti suparat ?” , el nu vorbea bine romaneste si zicea “…mi-a omorat baiatu` tata, eu avut baiat bun, omorat turcii in fata mea, tot familie omorat, tata …” Mosu era unul dintre supravietuitorii Genocidului facut de catre turci, restul familiei sale fusesera omorati de turci in fata sa, printre ei se afla si fiul sau la care tinea foarte mult.Cand venea de la scoala bunicul, se oprea la pravalie ca era in drumul spre casa si, Mosu` il lua pe picior si il invata: “…apa – giur, paine – hatz… tu zi acum…”. Strabunicul, care nici el nu vorbea bine romaneste, il vedea, il lua de ureche pe bunicul si-l scotea afara din pravalie “Cana, cana (arm.pleaca), du-te joaca ! Tu trebuie uita ca este armean, tu roman ! Turcii omoara la tine daca stie armean ! “ si asa bunicul nu a reusit sa invete limba armeana.

Am gasit mentionata cafeneaua strabunicului meu si in cartea “Amintirile unui comisar de politie”, editura Prisma, Rm. Valcea -1983, scrisa de Costila Nicolae, fost comisar sef al Politiei Curtea de Arges in perioada 1941-1945. La capitolul “Institutii, scoli, intreprinderi, meserii existente intre anii 1933-1944, acesta aminteste si de cafenelele din oras: “Cafenele: Vartan Vartanian avea o cafenea in casele lui Mitica Branza. Mai erau cafeneaua lui Agopian, iar pe strada Decebal cafeneaua lui Nicolae Enescu. Cafenelele erau frecventate de mai multi “pierde vara” si de pensionari.”

Discutand pe aceasta tema cu venerabilul meu conational, domnul profesor Emanoil Sterescu, argesean de origine si bun cunoscator al istoriei orasului, cu referire la afirmatia ca in acea vreme cafenelele ar fi fost frecventate de “pierde vara” si pensionari, domnia sa a dorit sa faca urmatoarele precizari:

“…aici as vrea sa adaug parerea mea: cafenelele erau frecventate si de elita orasului: functionari ai primariei, avocati, medici etc. Afirm aceasta in cunostinta de cauza, copil fiind si tatal meu avand librarie, duceam periodic creta alba la cele trei cafenele, creta folosita pentru scrierea pe tabla a punctelor castigate la biliard, table, poker, tabinet etc. participantii fiind consumatorii de cafea. Eu eram recompensat de patroni cu bomboane sau cu cate un rahat (lokum) cu apa rece. Dupa cel de al doilea razboi mondial, cafenelele au disparut treptat-treptat.”

Povestite de Paul Agopian

Poza_2Ovanes_Agopian

 

V-ar mai putea interesa si:

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos