Poveste: Imparatia lui Ciubotel

Posted by
|
Cati dintre noi au auzit oare de scriitorul basarabean Spiridon Vanghelie?
Eu, care sunt filolog de profesie, nu am auzit pana acum despre el, cu toate ca este un nume greu al literaturii de peste Prut, si asta imi creeaza o stare de mare tristete si frustrare. De ce spun asta? Pentru ca acest scriitor nu ne poate ramane indiferent, mai ales celor care avem copilasi.
Stim cu totii despre Nica al lui Ion Creanga, despre Habarnam al lui Nosov, despre Pipi Sosetica a lui Astrid Lindgren sau Matilda lui Roald Dahl, dar cati dintre noi ii cunosc pe Guguta sau pe Ciubotel ai lui Vangheli?
Noi am facut cunostinta cu unul dintre personajele indragite ale domniei sale, cu Ciubotel, printr-o prietena foarte draga, din mediul virtual, Ionela, careia ii voi multumi intr-una pentru gestul minunat pe care l-a facut scriindu-mi si procurandu-mi (cu mari eforturi si implicand multa lume in aceasta ecuatie) una dintre cartile acestui scriitor,  Imparatia lui Ciubotel (editura Guguta, ilustratii Boris Diodorov), de care ne-am indragostit din primele secunde de lectura.
Daca imi este permisa comparatia, Spiridon Vanghelie este cel putin un Eric Carle roman (tot un distins domn octogenar, care a fost tradus in 38 de limbi, 72 de editii) si care scrie pentru copilul de pretutindeni, intr-un mod ce iti topeste inima (cred ca numai la Ion Creanga mi-a mai frematat inima de atata bucurie si fericire).
O frantura din gandurile si motivatia acestui domn de a scrie se afla pe coperta cartii, iar in clipa in care am citit aceste cuvinte, am fost pe deplin convinsa ca tocmai am gasit o mina de aur:
„Cand suntem copii, ne grabim spre cei adulti cum se grabeste calatorul spre munte. Abia cand ajungi in varf, descoperi ca altceva n-ai ce vedea mai frumos decat valea, pe care ai lasat-o la poalele muntelui.”
Nu stiu daca a mai scris cineva, pe un blog de educatie timpurie, despre lucrarile acestui scriitor din Republica Moldova, dar eu ma simt datoare sa va spun tot ce am aflat in cateva zile de cercetari frenetice despre el:
Ispravile lui Guguta, Guguta, capitan de corabie, Guguta si prietenii sai, Imparatia lui Ciubotel, Baietelul din coliba albastra, Pantalonia – tara nastrusnicilor sunt cateva dintre cartile care i-au facut pe Spiridon Vangheli si pe eroii sai cunoscuti in lumea intreaga, fapt de care trebuie sa fim atat de mandri, mai ales ca vorbim despre o literatura mica, scrisa intr-o limba care nu e deloc una de circulatie universala!
Nici nu ma mai mira faptul ca, incepand din 1974, a fost distins cu premii literare ce iti taie rasuflarea (gasiti pe Wikipedia informatii despre munca si distinctiile sale).
Nu pot sa merg mai departe fara sa va dezvalui un interviu deosebit, pe care l-a acordat revistei VIP, in iunie 2006, din care am extras un micut fragment, ce imi intareste fiecare stare pe care am resimtit-o citindu-i cartea – exact asa l-am simtit si eu, pe tot parcursul cartii, ca pe un om extrem de modest, discret, corect si exigent cu munca sa, un om ce se dedica trup si sufletului si mintii copilului:
Doriţi să-mi laud „ciocul şi pana”? Apreciez mult tăcerea unui scriitor. Cuvintele trebuie lăsate să se odihnească prin dicţionare. Înainte de a pune mâna pe stilou, scriitorul ar fi bine să intre într-o bibliotecă să vadă miile de cărţi şi să se întrebe: „Oare le voi spune oamenilor ceva nou?”. În ceea ce mă priveşte, asta se referă nu numai la literatură, nu am complexe nici de inferioritate, nici de superioritate. Nu mi-am permis să mă uit la copil de sus, nici de la „înălţimea anilor”, nici de la „înălţimea meritelor”. Am înţeles de la bun început, că în orice moment copilul este în drept să întrerupă comunicarea noastră, închizând cartea şi plecând la joacă.[…]
Lectura împreună cu părinţii influenţează extraordinar copiii – râzând împreună, mirându-se sau întristându-se, discutând cele citite, părinţii îi arată copilului atitudinea lor faţă de diferite situaţii, îi învaţă să aleagă principalul de secundar, să facă concluzii.
Guguta si Ciubotel au ajuns pana si in Japonia, China, unde sunt iubiti la nebunie – cred ca e timpul sa ii cunoastem si iubim si noi, nu-i asa?
Cel mai mult m-a impresionat mesajul unei fetite, Angela Perjun, din satul Ocnita (Moldova):
„Draga scriitor iti trimit o fotografie de-a mea lui Guguta si una lui Ciubotel. Si el sa-mi trimita fotografii, ca ta-are as vrea sa fac cunostinta cu dumnealor. Si adresa de acasa sa mi-o trimita…”
Da, cartile lui Spiridon Vangheli au efectul acesta asupra copiilor! Noi citim pe nerasuflate cartea, iar M. ieri a plans in hohote, rugandu-ma din tot sufletul sa o duc in Moldova, sa il intalneasca pe Ciubotel!
Inevitabil, voi fi intrebata de unde se pot achizitiona aceste carti… Va spuneam cat de greu am reusit noi sa cumparam Imparatia lui Ciubotel si ma simteam foarte prost la gandul ca o voi prezenta cititorilor nostri, dar nu voi putea sa le ofer o sursa de achizitionare a acesteia.
Ei bine, chiar daca inca nu vine Ciubotel in Romania, am aflat (cu asa mare entuziasm) ca ne putem intalni cu Guguta si tatal sau, Spiridon Vangheli, sambata, 15 iunie, ora 11, la Palatul Copiilor din Iasi.
Da, aceasta carte a fost publicata si in tara noastra, de catre editura Doxologia si incepand cu acea data, va putea ajunge si in casele noastre! Am si confirmarea faptului ca nu se vor opri la acest titlu – eu sper din tot sufletul sa il aduca in Romania si pe Ciubotel, dar oftez mult si dupaPantalonia si Strengaria!
Presimt ca voi mai scrie mult despre acest autor, dar deocamdata ma opresc cu informatiile aici si cotesc inspre prezentarea lui Ciubotel, caci sunt sigura ca asteptati cu sufletul la gura sa va prezint si „motive” pentru care noi il iubim atat de mult.
Cartea a ajuns la noi seara, M. deja era destul de obosita, dar nu m-am putut abtine, am inceput sa o rasfoiesc, sa rad, sa plang, fapt care i-a starnit si ei foarte mult interesul si nu s-a mai dezlipit de mine: am parcurs 38 de pagini fara oprire, cu ea aproape adormita pe bratul meu si doar dupa ce am asigurat-o ca vom relua de dimineata povestea am putut sa o duc la culcare.
Din capul locului, primele cuvinte din aceasta minunata poveste iti fac asa o pofta de citit, de visat, de zburat catre lumea copilariei:
„Cand m-am trezit pe lume, nu mai era nici bunica, nici bunicul… Iarna, imi faceam bunici de zapada… Nici prin gand sa-mi dea atunci ca, in raport cu timpul, si noi suntem niste oameni de… zapada.”
Intinsa pe 127 de pagini (22 de capitole), cu ilustratii frumoase, profunde si atat de expresive, desi poarta in titlu cuvantul „imparatie”, nu este o carte despre regi si regine in sensul clasic al cuvatului ci muuult mai mult decat atat.
Cum il vad eu pe Ciubotel? Ca pe un copilas a carui imaginatie si curaj de a se lasa purtat pe aripile ei il face extrem de independent, curajos, puternic din cale-afara, dar si ataaaaat de sensibil si iubitor (in special cu mama lui). Vorbim despre un personaj creat de catre un scriitor ce si-a pierdut mama la varsta de 12 ani, care atunci cand a fost intrebat care este cel mai mare vis al domniei sale, a raspuns fara ezitare:
Îmi pare că viaţa noastră la toate vârstele 90 % este făcută din vise. Din copilărie, prin ceaţa anilor, îmi răzbate un vis aparte. Când am început a umbla cu caii, îmi închipuiam cum o duc pe mama în brişca noastră printre zgârie-norii New York-ului la fratele ei plecat în America. Mama a murit când aveam 12 ani, dar visul ăsta mă urmăreşte şi azi. (interviu)
Cum ne intampina Ciubotel? Cu intamplari ce lui i se par absolut firesti, naturale:
„Era un pic mai mare decat ciubotele si lumea, fara sa-l intrebe, i-a zis Ciubotel.
Mama avea baiat mai mult seara, cand il vedea acasa, caci ziua numai ciubotele stiau pe unde umbla el. Deunazi mama il cauta – Ciubotel nu-i. Cand colo, il gaseste in cotet.
– Ce stai, mai, in cuibar?!
Ciubotel se uita prin crapatura ochilor la mama: sa nu stie ea atata lucru?
– Il incalzesc, mama, ca sa nu raceasca puiul.
– Care pui, bre?
– Acela din ou, ca vine acusi gaina sa se oua…
Drept ca puiul nu a racit, dar, catre seara, tusea Ciubotel.
Mama i-a pus ventuze si, dimineata, i-a dat de grija sa nu iasa din casa. Pe la pranz insa, il aduce un om de mana cu picioarele u-u-de: l-a gasit hat dincolo de sat.
– Si incotro mi te-ai pornit, a? il intreaba mama.
– Sa vad unde se termina iarna, ca sa-ti aduc o floare de acolo.
Seara, cand adoarme Ciubotel, mama ii spune tatei oftand:
– Ma tem ca-l vom pierde prin troiene. Vom gasi numai straiele lui la primavara!”
In curand, Ciubotel incepe sa construiasca oameni de zapada, initial pe Mos Dalbu si pe matusa Dalba, mai apoi pe Ucu si tot asa, pana cand ajunge sa fie inconjurat de o mare familie de omuleti de zapada, a caror limba o si intelege si care ii devin ajutoare de nepretuit, alaturi de piticul de la Moara.
V-ati gandit vreodata ca existra vreo asemanare intre oamenii de zapada si morari? Da, oamenii de zapada, cern norii de pe cer si ne aduc fulgii de zapada, exact asa cum morarii ne dau faina! Stiati ca cei mici pot vorbi limba oamenilor de zapada, pe cea a ghioceilor, a fluturilor sau a randunelelor, ca pot repara moara din sat, ca pot salva o vita de vie de la inghet aducand zapada, sau pot construi un turn mai inalt decat casa doar pentru a se urca in el atunci cand le este dor de mamicile lor, in speranta ca le vor vedea de acolo, de sus, oriunde s-ar afla la serviciu?
„- Mai, d-apoi tu nici nu te-ai dat azi jos de pe turn, ii spune mama seara.
– Daca mi-a fost toata ziua dor de tine!
Tata a facut acoperis in turn, ca sa nu-l ninga pe Ciubotel.
Sus nu era urat. Mai veneau si alti copii din partea aceea a satului sa-si vada mamele.
Ba uneori si tata se urca pe turn si flutura cu caciula inspre ferma: aica, vino, mama, indata, ca mi-e dor si mie de tine! Apoi il lauda pe Ciubotel, ca strasnic turn a mai facut!”
 
Si cat de frumos si mestesugit stie autorul sa il desparta, la venirea primaverii, pe Ciubotel de omuletii de zapada! Mi-a stat inima in loc atunci cand am citit cum, dimineata fiind, baietelul ii cauta innebunit si nu ii mai gaseste, insa in locul lor vine Ghiocica, o fetita pentru care matusa Dalba crosetase caciulita alba si bluza verde si care va salaslui in palaria lui Mos Dalbu, careia mamica lui Ciubotel ii croseteaza ciorapei si o tot cheama in casa, ingrijorata sa nu raceasca.
Chiar a doua zi tata cu Ciubotel au facut in usa casei o usa mica-mica, s-o poata deschide Ghiocica. Si in usile de la odai au facut cate o usa mica-mica…
Iar la caldarea cu apa au pus o scarita, ca fetita manca nu manca, dar apa voia mereu. Or e stiut ca nu avea sa bea din treuca, cu gainile! […]
– Intra, fata hai, in casa si te culca in patul tau ori unde vrei tu, macar si in cotruta… Crezi ca eu am hodina, cand stiu ca dormi afara?!
– Mio, mio. Adica: iti multumesc, facea o plecaciune pana la pamant Ghiocica, dar se culca tot afara, in palaria lui Mos Dalbu.
E minunata si extrem de emotionanta intreaga carte, inca momentul intampinarii verii consider eu ca este apogeul intregii povesti! Ritualul intalnirii satenilor cu sora soarelor (adica floarea soarelui, simbol al verii) este naucitor, de un umor extrem de fin si de o frumusete ce te face sa plangi in hohote de emotie.
Dar ma opresc aici din povestit, caci nu doresc sa va dezvalui toate frumusetile acestei carti din dorinta de a va lasa voua surpriza descoperirii lor!
Ne-a molipsit si pe noi bogatia de imaginatie a lui Spiridon Vanghelie, lumea aceasta in care rolurile de parinte ingrijorat sau de copilas neajutorat se schimba rapid, gratie unui joc (absolut genial) inventat de Ciubotel. Nu exista absolut nicio bariera in calea nazdravanului, iar faptul ca parintii lui intra in acest joc este o lectie atat de importanta pentru noi, restul parintilor – de ce nu ne-am stradui si noi putin mai mult sa pastram un echilibru intre seriozitatea si rigiditatea rolului pe care il avem in cresterea puilor nostri si lejeritatea si firescul jocului de copil? Pe mine m-a pus foarte mult pe ganduri aceasta carte, inclusiv din acest punct de vedere…
Lacrimile mele au curs intr-una citind aceasta carte, iar pe M. am surprins-o, cand cu gurita laaarg deschisa a uimire, cand cazuta atat de mult pe ganduri, cu niste ochisori atat de bine fixati pe ceva ce se derula in mintea ei, incat imi era teama ca vocea mea sa nu o tulbure.
In concluzie, cum a simtit M. aceasta carte? Asa, prin desenat si colorat (acolo unde satul lui Ciubotel nu era acoperit de troiene de zapada)… Ea deseneaza extrem de rar (ii place mai mult sa coloreze), dar de data aceasta, a vrut sa surprinda momentul in care Ghiocica este primita in familie, apoi casele, aliniate intr-o ordine…dezordonata, precum si o poveste (nascocita de ea) in care taticul-copac leaga soarele pentru a-l indeparta de pe cer pret de cateva minute, deoarece acesta bate prea tare in ochii copacilor-puiuti… Si daca ea, care are o obsesie pentru numerotarea corecta, „a uitat” sa mai numere corect casele din desen, inseamna ca a inteles tot ce era de inteles din povestea lui Ciubotel!
Mi-a mai facut o surpriza, mi-a desenat-o pe Ghiocica pe un biletel mic, mic, pe care mai apoi l-a infasurat bine de tot (ca sa nu pot deloc trage cu ochiul) si mi l-a strecurat in mana cu atata emotie ca si cum mi-ar fi daruit luna de pe cer!
Le-a facut si prietenilor ei de joaca cunostinta cu Ghiocica (intr-o viziune proprie):
Doamne, cum il asteptam si pe Guguta in casuta noastra!
13 iunie:
Revin la acest articol, iata, dupa aproape o saptamana, pentru a adauga un nou desen realizat de M. azi.
Am presentimentul ca voi mai adauga multe asemenea desene, caci M. nu se poate dezlipi de lumea lui Ciubotel (chiar daca pe timpul zilei citim multe alte carti, facem activitati de tot felul, seara doar Ciobotel mai doreste sa i se citeasca).
Va voi decripta si desenul de mai jos:
Sora soarelui (floarea soarelui) este inconjurata de pasari si fluturari (atentie, steluta verde este taticul fluturilor desenati de ea), iar in coltul din dreapta, sus nu sunt doi sori, ci soarele in doua ipostaze diferite (in prima tocmai s-a acoperit cu o paturica pliiina de stelute multicolore).
18 iunie
(4 ani si 6 luni)

Sari la bara de unelte

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos