Obiceiuri Traditionale Romanesti

Posted by
|
Fuga Lolelor: Fuga Lolelor este un obicei ce dateaza inca din Evul Mediu in cetatea Agnitei din judetul Sibiu. Legenda spune ca pe vremuri o tanara cunoscuta sub numele de Ursula a iesit din cetatea Agnitei, pocnind din bici, facand astfel zgomote asurzitoare, alungand in acest mod turcii speriati. Pana nu demult traditia lolelor din Agnita era legata de protejarea inmanarii lazii de breasla, acestea avand rolul de a proteja aceste lazi. Fuga lolelor reprezinta o parade deschisa de breasla cizmarilor. Parada este insotita de doi copii, asemenea simbolului ingerilor pazitori. Dupa breasla croitorilor urmeaza breasla cizmarilor, blanarilor, dogarilor, toate reprezentand indeletnicirile mestesugaresti traditionale ale zonei. Lolele alearga pe strazi pentru a alunga spiritele rele si a proteja breslele din parade. In cazul in care acestea sunt recunoscute de trecatorii din zona acestea ofera drept recompense cate o gogoasa. Obiceiul “Fuga lolelor” are loc la sfarsitul sezonului racoros, in luna februarie, in judetul Sibiu. fuga-lolelor-2 Saptamana intunecata: Saptamana Intunecata este o etapa ce precede sarbatorile Pascale. Saptamana Intunecata este denumita din punct de vedere crestinesc drept Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare. In aceasta perioada, obiceiurile sunt destul de numeroase. De Saptamana Intunecata oamenii tin post, se roaga, gandindu-se la pildele crestine, la ceea ce a patimit Mantuitorul Iisus Hristos atunci cand s-a sacrificat pentru omenire. In Saptamana Intunecata preotii organizeaza slujbe la Biserica denumite danii in care incearca sa le arate credinciosilor cele patimite de Iisus. Saptamana Intunecata incepe sa curga din momentul Floriilor, a intrarii Mantuitorului in Ierusalim pe un magar. Locuitorii din Moldova sarbatoresc aceasta Saptamana Intunecata facand mai multe ritualuri ce reprezinta o simbolistica a regiunii. Jocul cu focul si cu apa reprezinta doua elemente de origini timpurii, fiind adoptate in cele din urma si de catre biserica crestina. Jocul cu focul alunga spiritele rele din gospodaria fiecarui credincios. Jocul cu apa are rol de purificare, de insanatosire a celor bolnavi. In Saptamana Intunecata fiecare crestin avea obligatia de a pastra linistea, de a respecta postul in rugaciune, de a ingriji si curati locuintele. lumina-lina-2-foto-Cristina-Nichitus-Roncea   Malanca: Malanca reprezinta una dintre traditiile bucovinene consacrate, respectate in fiecare an in aceste tinuturi, devenind o adevarata traditie valoroasa pentru locuitori. Malanca reprezinta o deghizare a mai multor cupluri bucovinene in cete de uratori, chiar in noaptea de Anul Nou. In functie de zona Bucovinei, Malanca poate imbraca mai multe forme – fie colindatorii poarta masti, fie obiceiul se transforma intr-un adevarat teatru cu masti. Tot la acest obicei, unul dintre cei mai tineri baieti este imbracat in costumatie femeiasca, pornind la urat prin casele gospodarilor. Malanca are o durata destul de mica, tinand din seara de Anul Nou si pana la inserat de Sfantul Vasile. In aceste clipe, fiecare locuitor al satului nu are cum sa nu admire aceste obiceiuri, dar si straiele de sarbatoare pe care le poarta fetele si baietii ce fac parte din cetele crestine de uratori. Malanca se desfasoara pe varste. Malanca mare este dedicate feciorilor mai mari in varsta, malanca cea mica o realizeaza baietii mai mici. Nici copiii nu lipsesc din cadrul acestui peisaj autohton, realizand malanca copiilor. In seara de Anul Nou, fiecare gospodar se bucura de primirea uratorilor in case. Fetele singure, nemaritate, cos prosoape traditionale, fac colaci de casa si servesc uratorii cu vin si tuica. In acest mod ele primesc calificative ca sunt bune sau nu de maritat. De asemenea, acestea se imbraca in straie de sarbatoare frumos tesute si brodate din propriile sale maini. Malanca de Bucovina reprezinta un obicei destul de cunoscut si apreciat de toti turistii care viziteaza aceste tinuturi in aceasta perioada a anului. capra1   Obiceiurile din prima zi a anului: Obiceiurile din prima zi a anului sunt prezente in toate locurile tarii. Indiferent de zona sau regiunea in care se afla fiecare roman isi ureaza “La multi ani!” Obiceiurile din prima zi a anului din Maramures sau Banat cultiva traditia semanatului, cunoscuta popular drept “riscasu”. In prima zi a anului fiecare satean va trebui sa aiba in buzunar orez, grau, porumb si va trebui sa treaca la semanat urmand zicalele: Seman grau, seman secara Pana-n seara sa rasara Pana maini, facem paini La anul si la multi ani! “. Obiceiurile din prima zi a anului sunt raspandite si prin citirea viitorului. Cu ajutorul unei punti formate din doua bete, fiecare fata va putea sa isi viseze destinul adus de noul an.Obiceiurile din prima zi a anului din Brasov incearca sa vesteasca casatoria. Se mai numeste si obiceiul perilor de porc. Asa se face ca o fata impreuna cu un baiat pun pe plita de la soba un fir de porc. In timp ce firele sunt puse pe vatra incinsa, acestea se vor rasuci. In cazul in care ele se vor apropia cei doi se vor casatori, iar daca ele se indeparteaza destinul le va fi potrivnic casatoriei. Aceste obiceiuri sunt cultivate si pastrate prin colindele rostite de colidatori care dureaza pana de Boboteaza. anul_nou_16075900   Ziua Ursului: Ziua Ursului este serbata la 40 de zile de la Craciun, mai exact in data de 2 februarie, atunci cand fiecare crestin sarbatoreste Intampinarea Domnului. Potrivit obiceiurilor, Ziua Ursului coincide cu aceasta sarbatoare de rit ortodox, fiind denumita si Stretenie. Potrivit batranilor, de Ziua Ursului iarna se intalneste cu vara, avand loc o adevarata lupta intre anotimpul rece cu cel cald. Tot de Ziua Ursului oamenii pot face previziuni cu privire la aspectul vremii de peste an. Urmarind ursul, denumit Martin oamenii puteau cunoaste cum va fi iarna sau vara. Pentru a-l ademeni cat mai aproape de ei, batranii si tinerii ii puneau in cale ursului carne sau miere. Tot de Ziua Ursului oamenii isi doreau sa vaneze ursul. In cazul in care reuseau sa sacrifice animalul, oamenii dobandeau o parte din forta animalului. De asemenea, daca copiii erau unsi cu grasime de urs erau mai sanatosi si puternici. Blana ursului folosea drept leac pentru cei speriati. Se spune ca daca ursul va iesi din barlog in aceasta zi si isi va vedea umbra, se va speria si va mai ramane inca 6 saptamani in barlog, ceea ce inseamna ca iarna va fi mai mare cu 6 saptamani. Daca afara este cerul acoperit de nori de Ziua Ursului acesta nu se va speria de umbra si va ramane afara din barlog, vestind astfel venirea primaverii. martinii-de-iarna-18443519   Primele zile din Făurar sunt închinate ursului, animal fabulos din mitologia noastră care schimbă anotimpurile prin ritmul hibernării sale şi împarte anul în două părţi egale. Cele mai importante zile ale lui sunt la început de februarie şi august. Sunt zile festive, în care ţăranii au interdicţia de a-i pronunţa numele pentru a nu-l invoca. Îi spun “Moş Martin”, integrându-l astfel în rândul moşilor de neam, al strămoşilor totemici: “Ursu’ ce îmblă pe la noi îi zâceau Moşu’ Martinu’ şi Urieşu’… că vezi… fără păr îi ca uomu… fuge după tine pe picioare şî de pune laba îţi cântă popa; … o fost zâle când moşeam câte un băiat… de iera aşe zdravăn îi dădeam poreclă Ursu”. (Marcel Lapteş). O altă practică (similară şi în cazul lupului) constă în rebotezarea unui copil bolnăvicios cu numele de Urs, Ursu (Lup, Lupu), cu scopul de a se realiza un transfer magic de proprietăţi (putere, rezistenţă,  inteligenţă, agilitate) dinspre animalul totem înspre prunc. Se mai spune că ursul alungă duhurile rele şi bolile, că este singurul care poate interveni pe lângă ursitoare spre a schimba în bine destinul nou-născutului, că ajută sufletul morţilor să nu rătăcească drumul… Jocul ursului de paie În legendele populare apare Ursul-morar, iar în “jocul ursului de paie” este invocat Ursul-secerător, toate acestea făcând posibilă o analogie între hibernarea animalului şi “somnul” bobului de grâu pe timpul iernii. În nopţile de priveghi şi în nopţile de trecere dintre ani, bărbaţii se maschează în urs, urmând un ritual păgân, venit din vremurile în care se credea că spiritul animalelor sacre veghează asupra oamenilor precum îngerii păzitori. Relicte ale unei lumi simbolice de mult apuse, măştile de urs sunt singurele care nu au nici un fel de accesoriu. Toată lumea deschidea uşa ursului, comunitatea întreagă îl aşteaptă. Iar ursul vindeca durerile de spate, alunga răul şi vrăjile, aducea noroc şi veselie. “Aşa-i ghine, să hie numai giocuri şi veselii în ograda me, iar din casă Ursu’ ni-o scos faptu’, şi de-acu ari să ni meargă ghine.” (Artur Gorovei) Pentru geto-daci, ursul era  sacru, însuşi numele lui Zalmoxis fiind o derivare din denumirea blănii acestui animal. Prezicător al vremii În aceste zile de februarie, când sărbătorim Martinii de Iarnă, ursul are – pe lângă rolul de tămăduitor, aducător de noroc, belşug şi fertilitate – şi pe cel de prezicător al vremii:  “Dacă-şi strică ursul bârlogul… cu toate că afară e frig, primăvara este aproape; dacă el iese afară însă intră din nou în bârlog, cu toate că afară este frumos, va fi încă iarnă. Ursul, în această zi iese din peştera sa afară şi joacă jur-împrejur şi, dacă este soare şi-şi vede umbra, atunci se bagă în bârlog şi nu iese, ci mai doarme încă şase săptămâni, căci chiar atât mai ţine iarna; iar dacă nu-şi vede umbra, atunci rămâne afară şi iarna se întrerupe”. (S.Fl. Marian) (Sursa: Jurnalul.ro http://jurnalul.ro/calendar/martinii-de-iarna-635805.html ) Sanpetrul Lupilor: Sanpetrul Lupilor reprezinta una dintre cele mai renumite traditii romanesti. Acest obicei are loc in data de 16 ianuarie, sarbatoarea fiind sub semnul Sfantului Petru, cel ce guverneaza peste toate animalele salbatice si, in mod deosebit, asupra lupilor. Inainte de Sanpetrul Lupilor taranii puneau niste pietre de culoare alba intreaga noapte pe pragul casei. In urmatoarea noapte taranii asezau aceleasi pietre la intrare in biserica pentru a fi sfintite de preotii care calcau pe acestea. Asa se face ca in ziua de Sanpetru gospodarii aduceau pietrele acasa si le asezau in grajdurile animalelor, ca masura de protectie in fata pradarilor facute de lupi in toiul iernii. In aceasta zi gospodarii cred in superstitii. Asa se intampla ca tuturor le este interzis sa arunce carbuni aprinsi din soba intrucat ar putea determina inmultirea lupilorFemeilor le este interzis sa se pieptene toata ziua intrucat se crede ca parul incurcat ar putea deveni muza pentru padure care va incurca cararile lupilor ce nu vor mai putea sa ajunga prin gospodarii. Fiind sarbatoare, toata lumea nu are voie sa faca nimic, torsul, impletitul si calcatul rufelor fiind obiceiuri interzise. Singura treaba permisa este spalatul rufelor cu apa fiarta, in acest fel oparind gura lupilor. WOLVES-wolves-592575_1024_768   Aflarea Alesului : Aflarea alesului este unul dintre obiceiurile cele mai populare, realizate mai ales in regiunea Moldovei, in ziua de Sfantul Vasile. Aflarea alesului de Sfantul Vasile se poate face prin asezarea busuiocului la fantanile unde locuiesc fetele necasatorite. In cazul in care a doua zi busuiocul are promoroaca atunci fetele se vor casatori destul de curand. In ziua de Sfantul Vasile fetele vor scrie doua bilete pentru aflarea alesului. Pe unul dintre bilete va fi scris numele fetei, iar pe celalalt bilet numele celui indragit de fata. Cele doua bilete se pun sub perna pentru ca fata sa doarma toata noaptea cu capul pe ele. In cazul in care de dimineata fata va extrage biletul cu numele baiatului, atunci se va casatori in acel an. Un alt obicei de Sfantul Vasile pentru aflarea alesului consta in legarea la ochi a fetei si trimiterea acesteia sa numere tambrele din gardul ocolului de la 9 la 1. Atunci cand va ajunge cu numaratoarea la 1 va lega de tambra respectiva un fir rosu. Dimineata se va duce sa vada care este tambra de care a legat firul rosu. In cazul in care aceasta este dreapta si inalta, sotul ii va semana. In cazul in care aceasta va fi stramba si urata, alesul va fi urat. sanziene Armidenul: Armindenul se sarbatoreste in data de 1 mai al fiecarui ani, fiind un obicei popular romanesc ce are semnificatia de protejare a recoltelor si animalelor. Armindenul mai este intitulat si ziua pelinului sau ziua betivilor. Din punct de vedere calendaristic aceasta sarbatoare semnifica inceputul verii si venirea caldurii. Traditia spune ca de arminden oamenii sarbatoresc pentru recolte bogate, dar si pentru ca pamantul sa fie ocrotit de grindina, daunatori. Tot in aceasta zi, gospodarii se roaga pentru sanatatea animalelor din gospodarie, pentru recolte viticole mari. Armindenul se sarbatoreste de regula la iarba verde, unde se mananca friptura de miel si se consuma vin rosu cu pelin. Obiceiul de arminden spune ca oamenii vor trebui sa se trezeasca de dimineata si sa se spele cu roua proaspata pentru a fi sanatosi. Fiecare gospodar isi va impodobi portile cu ramuri verzi pentru bunastare. 1-mai-ziua-pelinului-si-a-armindenului-11341260 O zi importanta a calendarului popular al romanilor este Sarbatoarea de Armindeni, tinuta in cele mai multe zone din tara la 1 mai. Relicte ale unor ritualuri magice de fertilitate si belsug situeaza aceasta sarbatoare sub semnul unei stravechi divinitati a vegetatiei, substitutul acesteia fiind Armindenul, reprezentat printr-un un pom curatat de crengi si impodobit cu flori si spice de grau sau prin ramurile infrunzite, puse cu scop apotropaic la intrarea in curte, in casa, in grajd. In unele sate se impodobesc cu crengi de mesteacan portile caselor unde sunt fete de maritat, in altele se organizeaza adevarate serbari campenesti, iar oamenii poarta la ei frunze de pelin pentru a alunga strigoii, ielele si duhurile rele. Ziua este considerata “incepatorea verii’ si se tine pentru odihna pamantului, pentru inmultirea turmelor, pentru ca oamenii “sa intre cu sanatate in vara’. Astazi se bea vin rosu cu pelin pentru a fi “puternic si rumen in obraji’ si pentru ca de multe ori s-a intrecut masura, i s-a mai spus ­ pe langa “Ziua Pelinului’ ­ si “Ziua Betivilor’. Chiar daca obiceiul “Armindenul’ vine din stravechime, se regaseste si in povestirile crestine care evoca prigonirea lui Iisus. Se spune ca atunci cand oamenii lui Irod incepusera sa omoare copiii, puneau cate o ramura verde la poarta pentru a sti de unde sa continue macelul. A doua zi insa, la toate portile caselor au aparut crengute inverzite, iar Irod n-a mai stiut unde sa-l caute pe pruncul Iisus. In satele noastre, creanga poarta numele de “Steag’, “Sanjor’, “Prepeleac’, “Armindean’, “Lemn’ sau “Stalpar’, este taiata intotdeauna de un barbat si, potrivit etnologului Ion Ghinoiu, constituie “un substitut al zeului vegetatiei, protector al vitelor, cailor si holdelor semanate’. In unele zone se ridica in mijlocul satului un copac sau o prajina impodobita, amintind de cultul stravechi al arborilor totemici. Vorbim, de fapt, despre o reprezentare arhaica a unui prototip universal – “Pomul Vietii’. I se mai spune si “Copacul lui Mai’ sau “Arbore de Mai’ si, prin confectionarea lui, omul are posibilitatea de a participarea la reinvierea vegetatiei, a vietii si a lumii. “Ziua de Arminden’ sau “Ziua Pelinului’ se sarbatoreste in Transilvania, Banat, Bucovina si Moldova la 1 mai, in Tara Lapusului de Rusalii, in Muntenia si Oltenia pe 23 aprilie, de Sangiorz. Asa cum am vazut, pe langa impodobirea cu ramuri verzi, Armindenul aducea si organizarea de petreceri campenesti la care se bea vin rosu amestecat cu pelin, pentru schimbarea sangelui si apararea de boli. In vechime, cea mai temuta dintre ele, ciuma, putea fi alungata doar in aceasta zi si numai cu frunza de pelin: Frunza verde de pelin/ Iata-ne la Armendin,/ Beau mesenii si mananca,/ Si de ciuma nu li-i frica! (S. Florea Marian, 1899) De ziua lui, pelinul se poarta la palarie, la brau sau in san, se pune la icoana, la fereastra, in asternuturi si sub prag. Pelinul este o planta magica, apotropaica, folosita frecvent in farmacopeea populara. Cules de descantatoare la date si ore bine definite, in locuri tainice si intr-un cadru ritualic consacrat, pelinul vindeca frigurile, durerile de stomac, de cap, de masele, tusea, umflaturile, bolile de ochi, precum si stari ce nu pot fi explicate precum “luatul din Calus’ sau “luatul din Rusalii’. Fermecatoarele fac din el maturi pentru a le folosi la “vrajile de intors ursitul’ si de “alungat boala’. Acesta nu trebuie confundat cu “pelinul-de-maturi’, numit si “pelinul-de-pureci’ sau “pelin-prost’, din care oamenii fac maturi pentru a-si matura casele. (Sursa: Jurnalul – http://jurnalul.ro/calendar/1-mai-ziua-pelinului-si-a-armindenului-611452.html )   Poarta Maramuresana: Poarta maramureseana se incadreaza in cultul respectarii traditiilor localnicilor din regiune. Toti cei care locuiesc la case nu au cum sa isi construiasca o altfel de poarta, diferita de cea traditionala maramureseana. Poarta maramureseana are in alcatuire trei stalpi si un fruntar. Aceasta este construita din lemn masiv de stejar, cu acoperis invelit cu sindrila. Poarta maramureseana poate fi admirata mai in toate localitatile din Maramures, insa cu precadere localnicii din Tara Lapusului, dar si in localitatile de pe vaile Mara, Iza si Cosau pun mare pret pe aceasta poarta. Poarta maramureseana are o arhitectura deosebita, avand mai multe motive traditionale. Inscriptiile cu litere chirilice sau latinesti imbunatatesc valoarea portii. Pe fiecare poarta se afla simbolul funiei rasucite, semn al legaturii dintre cer si pamant, al infinitului. Lemnul din care este confectionata Poarta maramureseana va trebui sa fie taiat si pregatit pe inserat, atunci cand este luna plina pentru ca gospodaria sa fie ferita de rele. Aducerea stejarului acasa nu are cum sa se faca decat in zilele de marti, joi sau sambata, atunci cand nu se tine post. Atunci cand este asezata, sub pragul portii se pun bani, tamaie si agheasma pentru ca gospodarii sa fie feriti de boala, nenorociri, iar in gospodarie sa fie bunastare. IMG_0678 Saptamana nebunilor: Una dintre cele mai vestite traditii romanesti are loc in saptamana nebunilor. In ultima saptamana aflata inaintea Postului Pastelui, cunoscuta a fi si saptamana branzei, are loc aceasta traditie, in care nebunii, oamenii cu mari cusururi pleaca sa isi gaseasca aleasa cu scopul de a se casatori. Saptamana Nebunilor are loc intr-o perioada in care traditiile crestinesti inca mai permit o perioada de relaxare, de dezmat si veselie, dar si de petreceri. Pastrand traditia la loc de cinste pana in ziua de astazi, taranii ajung sa se deghizeze in personajele alaiului de nunta, mergand pe toate ulitele satului, exersand ritualul unei nunti obisnuite traditional taraneasca. Dupa ce ajungeau sa se cunune sub ramurile unui pom verde, alaiul se indreapta catre locuintele satului pentru a fi ospatat de catre gospodarii ce ii asteapta pe la case, cu mare nerabdare. Pentru a celebra aceasta traditie, taranii poarta masti confectionate manual, dar si vestitele porturi populare. In Saptamana Nebunilor aproape tot ceea ce este vesel si ar putea face spectacol este permis. Lumea canta, este vesela, se ospateaza, danseza totul in cinstea mirilor proaspat casatoriti. Cu alte cuvinte, imitarea nuntilor traditionale si a obiceiurilor asociate acesteia reprezinta principalul obiectiv al unui astfel de obicei, destul de popular si inca bine cunoscut in satele romanesti. Nu putini sunt autorii care au vorbit in operele lor despre aceasta saptamana, ajungand pana la transpunerea acestor obiceiuri chiar si in viata cinematografica romaneasca 2012_07_16_serbare camp4_rsz La români, săptămâna dintre Lăsatul Secului de Carne şi Lăsatul Secului de Brânză se numeşte Săptămâna Brânzei, Săptămâna Albă sau Săptămâna Nebunilor. Cel puţin această ultimă denumire vine din tradiţiile dacice, căci în acest răstimp dinaintea Postului Mare se sărbătorea plecarea recruţilor la oaste. Fiind foarte tineri, lor li se spunea KELE-NO-S ”Cei fără experienţă; Cei neinstruiţi; Ucenicii” (cf. rom. a căli; nu; îs), iar patronul lor era însuşi zeul Zalmoxis, căruia i se mai spunea, în inscripţii, şi SALDO KELENOS ”Domnul Învăţăceilor; Mai-Marele Recruţilor” (cf. rom. a sălta). Ca şi astăzi, recruţii erau priviţi de sus de către soldaţii instruiţi, iar în româneşte li se mai spune şi răcani, pifani sau râtani, ultimul având cele mai multe sensuri negative. Faptul că termenul KELENOS avea şi sensul de ”Nebun” o demonstrează un basm românesc, ”Călin Nebunul”, cules de Mihai Eminescu. Odată cu recruţii plecau însă de-acasă şi oştenii experimentaţi, pregătindu-se de războaie, care, de obicei în Europa, începeau după sfârşitul iernii. Aceşti ostaşi aveau şi ei mai multe apelative, printre care şi N-A-BON, literal ”Nu se lasă” (cf. rom. nu; a apune), iar, prin extensie, termenul a ajuns să însemne ”Încăpăţânat; Îndărătnic; Temerar; Viteaz; Războinic; Rău; Îndrăzneţ; Nestăpânit”, de unde româna a moştenit şi nebun, năboi ”puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii)” şi a năboi ”a se revărsa; a inunda; a potopi; a năvăli; a se năpusti”. Termenul tracic se găseşte în numele lui CHAR NABON, pomenit de Sofocle ca primul rege al geţilor, şi se tălmăceşte prin ”Domnul Războinic”. Cine intra în rândul oştenilor se supunea altor legi decât civilii. Astfel, încă din taberele de instrucţie, războinicii se îmbrăcau în piei de animale, ca să-şi înspăimânte duşmanii, şi de aceea li se mai spunea şi BER-ZOBI-S ”Cu Blană de Urs” (cf. germanic. ber ”urs”; rom. berc; bârlog; şubă; Brezaie). În general, erau sau deveneau violenţi, dar nu erau pedepsiţi, fiindcă aşa trebuia să fie oştenii, cât mai înfricoşători. Cel mai bine era să nu le ieşi în cale sau să te fereşti să-i superi cu ceva. De la pregătirile de plecare a recruţilor şi oştenilor instruiţi în garnizoane sau direct la război au rămas multe obiceiuri româneşti din Săptămâna Nebunilor. Aceasta se mai numeşte şi Albă, de la culoarea laptelui şi a brânzei, care încă se pot mânca, până ce începe de-a binelea Postul Mare. Tot de aceea acest răstimp se mai numeşte şi Săptămâna Brânzei. În Săptămâna Albă nu e bine să se mai facă nunţi, dar nici să moară cineva. Zice-se că se numeşte Săptămâna Nebunilor, pentru că în această săptămână doar nebunii se pornesc a se însura sau a se mărita, numai proştii şi urâţii satelor, abia acum dau zor la căsătorie, pe când toţi cei cuminţi, câţi au avut de gând să se căsătorească în decursul Câşlegilor, s-au căsătorit deja. Începe ţesutul pânzei pentru cămăşi, căci până la începutul Păresimilor fiecare femeie sau fată trebuie să fie gata cu tortul pentru cămăşi. În Săptămâna Albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an puzderie de viermi în frupt. Nu e bine să te lai, în Săptămâna Albă, căci îţi albeşti părul şi îmbătrâneşti curând. În Săptămâna Brânzei, nu e bine să te speli la cap, căci se scutură burdufurile de brânză în cap, adică faci mătreaţă, şi-ţi albeşte părul în curând. Zilele acestei săptămâni magice au şi ele denumiri pe măsură. Astfel, prima zi e Lunea Albă sau Lunea Burdufului, când fiecare om taie burduful de brânză. Se zice Lunea Burdufului pentru că atunci se isprăveşte burduful cu brânză, când se scutură. Această zi se ţine de oameni pentru căsătorie grabnică. Femeile cu furcile şi torcând se duc în cârciumă, pentru a se face grâul înalt. Nu e bine să se spele, îndeosebi cei tineri, pe faţă şi pe cap, căci le albeşte părul şi orbesc. Pentru aceasta se pune, când se spală, o fărâmă de brânză în apa din albie, spre a nu albi curând. Se bat cu burduful cei care nu s-au însurat, trebuind în schimb să facă rost de băutură. Oameni mascaţi umblă cu burduful, şi bat şi femeile ce nu fac copii. Cei ce nu primesc nu se însoară şi nu fac copii. În Lunea Burdufului se dau câinii la tivic sau la jujeu, ca să devină răi. În Marţea Albă, e bine să se mănânce brânză. Se ţine împotriva bolilor. În această zi nu se spală rufe. Nu se face baie, fiindcă albeşte părul. În Marţea Albă femeile au voie numai să spele, dar să nu întindă rufele, fiindcă bate piatra bucatele. În Miercurea Albă este dezlegare la brânză şi celelalte lactate. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunţeşti de timpuriu. Urmează Joia Nepomenită sau Joia Necurată, Gadinele, Joia Blasii, Vlaşii, Vlaşii sau Vracii Ochilor. În această zi, femeile spală cămăşile, ca să fie albe peste an. Se ţine mai ales de văduvi, ca să se căsătorească mai repede. Nu se lucrează nimic. Vârtelniţa nu se aduce în casă, fiind rău de căpiere. Se crede că, altminteri, oamenii şi vitele ar căpia, învârtindu-se întocmai ca vârtelniţa. Femeile nu torc în această joi, ca să nu le fie în primejdie bărbaţii, la pădure, să nu-i ucidă copacii. Gadinele e o sărbătoare de trei zile – joi, vineri şi sîmbătă – din Săptămâna Brânzei, dedicată insectelor dăunătoare culturilor agricole, mai ales gândacilor. Cine nu serbează Vlaşii din Săptămâna Albă face vara viermi în ochi. Vlaşii sau Vracii Ochilor se ţin pentru dureri de ochi. În joia din Săptămâna Albă, unele femei nu spală rufele, din pricină că le e frică de ”soborât” sau ”boşorogit” şi că se porneşte din ele ”poală albă”. Altele spală cămăşile şi opresc cenuşa rămasă de la leşie şi o întrebuinţează împotriva viermilor ce-i fac vitele în răni, vara. Urmează Vinerile Scumpe sau Vinerea Ouălor. Vinerile Scumpe sunt douăsprezece pe an, înaintea fiecărui praznic câte una. Cine nu ţine aceste vineri, care încep din Săptămâna Brânzei, nu are spor la nimic şi tot anul boleşte. Se ţin cu post şi rugăciune, mâncând numai seara. Vinerile acestea se ţin pentru binele casei şi pentru curăţenia sufletului. În unele sate, Vinerile Scumpe sunt ţinute doar de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. Vinerile Scumpe se ţin pentru vindecarea de bube. Neţinând Vinerea Ouălor, se strică ouăle sub cloşti şi nu scot pui. Sâmbăta din Săptămâna Albă se mai numeşte şi Întâia Sîmbătă a lui Lazăr, Sâmbăta Albă sau Sâmbăta Ursului. În această zi se fac plăcinte şi se dau de pomană lui Lazăr, căci se zice că acesta a murit de dorul plăcintelor şi l-au plâns surorile lui şase săptămâni, iar după ce a înviat, a zis: ”Cine a murit mort să fie!” De atunci nimeni n-a mai înviat şi nimeni nu va mai învia. Sâmbăta Ursului cade în Săptămâna Brânzei şi zic bătrânii că Lazăr a mâncat plăcinte şi l-a mâncat ursul. Lazăr are darul de a tămădui bubele. Nu lucrează bărbaţii, fiind o zi rea de căzături, de primejdii, de fiare. Femeile nu cos, nu spală cămăşi bărbăteşti, căci cine se îmbracă cu cămaşă lucrată în această zi cade jos de pe unde se suie. Cine, în această sâmbătă, nu mănâncă plăcinte va cădea din pom sau va fi prins de friguri la vară. Se împart colăcei şi colivă cu lumânări mici. Se împart plăcinte, ca aceia care le-au dat de pomană să aibă ce mânca pe Lumea Cealaltă. Tot în această zi, fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece şi dau de pomană ca să aibă izvor în Cealaltă Lume. Săptămâna Nebunilor se încheie cu Duminica de Lăsatul Secului, care însă, graţie bogăţiei obiceiurilor ei, va fi descrisă aparte, în preajma acelui eveniment. (Sursa: EpochTimes – http://epochtimes-romania.com/news/datini-romanesti-saptamana-nebunilor—185898 ) Sursa: http://traditiidinromania.ro  Acest articol a fost preluat de: News Info – http://newsinfo1000.wordpress.com/2013/07/22/despre-obiceiuri-traditionale-romanesti/ Va recomandam sa cititi si :  Cum sa aduci ploaia : Ritualul Paparudă http://bindiribli.ro/2013/07/21/cum-sa-aduci-ploaia-ritualul-paparuda/ Sfincsii din Carpati – Portaluri Energetice ale Zeilor spre Universuri Paralele ? http://bindiribli.ro/2013/06/30/sfincsii-din-carpati-portaluri-energetice-ale-zeilor-spre-universuri-paralele/ Românii traiau 200 de ani acum cateva secole ! http://bindiribli.ro/2013/07/17/romanii-traiau-200-de-ani-acum-cateva-secole/ Cine a construit podul de peste Dunare? Dacii – Adevaruri Tulburatoare http://bindiribli.ro/2013/07/16/cine-a-construit-podul-de-peste-dunare-dacii-adevaruri-tulburatoare/ Derinkuyu, cel mai mare oras subteran din Turcia locuit de crestini http://bindiribli.ro/2013/07/14/derinkuyu-orasul-subteran/ Locuri stranii din Romania http://bindiribli.ro/2013/07/12/locuri-stranii-din-romania/  

Sari la bara de unelte

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos