EUROSCEPTICISMUL ÎN GRECIA

Posted by
|

Articol scris de colegii nostri din Grecia: “Anti-Propaganda”

1. Eurosceptismul. Definire, caracterizare

Euroscepticismul ar putea fi definit în sens larg ca atitudinile şi opiniile prezentate în discursuri şi comportamente (variind de la a participarea la acţiuni politice organizate până la a vota în alegeri sau referendumuri şi a răspunde la sondaje de opinie) care exprimă îndoieli cu privire la oportunitate, beneficii, viabilitate pe termen lung a integrării europene sau a Uniunii Europene ca obiectiv sau cadru general creat în contextul de instituţii, procese şi politici.[1]

În Oxford English Dictionary termenul de „eurosceptic” a fost definit ca cineva care nu este foarte entuziasmat de puterea crescută a Comunității Europene sau a Uniunii. În perioada de utilizare, termenul a desemnat o opoziţie atât faţă de Comisia Europeană/Uniunea Europeană cât şi faţă de integrarea europeană în ansamblu. Numeroşi autori care au fost nemulţumiţi de acest termen au propus cuvinte alternative pentru a descrie acest fenomen: „Euro-indiferenţă”, „Eurofobie”, „Eurorealism”, „Europeni critici” sau „Eurocinism”.[2]

Euroscepticismul este un termen cuprinzător care cuprinde un întreg spectru de poziţii cu privire la conţinutul politic. Originile sale pleacă din Marea Britanie Eurosceptică, unde a apărut în ziarul britanic în mijlocul anilor 1980 şi a devenit larg răspândit prin dezbaterile asupra Tratatului de la Maastricht.[3]

În 1998 Taggart exprimă ideea că eurosceptismul este o atitudine complexă compusă din mai multe atitudini faţă de integrarea în Uniunea Europeană şi Uniunea Europeană ca proiect. Astfel autorul defineşte euroscepticismul ca „ideea de contingenţă sau opoziţie calificată, precum şi încorporarea directă şi opoziţia necalificată faţă de procesul de integrare europeană”[4].

Euroscepticismul poate fi de două tipuri: hard în cazul în care există o opoziţie de bază pentru Uniunea Europeană şi pentru integrarea europeană, prin urmare poate fi văzută în partidele care cred că ţările lor ar trebui să se retragă din calitatea de membru sau ale căror politici faţă de UE echivalează cu opunerea faţă de întregul proiect de integrare europeană şi soft în cazul în care nu există o obiecţie de bază pentru integrarea europeană sau aderarea la UE, dar în cazul în care se referă la unul din domeniile politice ce conduce la exprimarea opoziţiei calificate faţă de UE sau în cazul în care există un sentiment că interesul naţional este în prezent în contradicţie cu traiectoria UE. Versiunea soft implică respingerea calificată a anumitor aspecte ale proiectului de integrare sau ale UE în forma sa actuală instituţională.  Forma hard a euroscepticismului respinge „ideea de Europa” şi prin urmare aderarea la UE. Din perspectiva teoriei democratice şi a politicii de integrare, euroscepticii de tip hard sunt consideraţi problematici şi o întreagă serie de partide din europa pot fi etichetate drept eurosceptice.[5]

Aşa cum prezintă domnul profesor Paul Dobrecu, în zilele noastre, eurosceptismul exprimă sentimentul de neîncredere şi dezamăgire faţă de ceea ce promite viitorul şi este un produs al crizei ce a luat naştere din momentele dificile care au avut loc în Europa. Criza a apărut în 2008 şi a devenit un fenomen complex care a acumulat atât excesul de greşeli din sistemul financiar şi bancar, cât şi rezultatele tendinţelor economice.[6] „În acest caz, nu Uniunea este problema, ci funcţionarea ei. Nu moneda euro, ci problemele pe care le generează şi soluţiile întârziate din partea organismelor responsabile de acest aspect[...]Eurosceptismul actual întruchipează dezamăgirea faţă de modul în care Uniunea a răspuns la criză”[7]

Există preocupări considerabile cu privire la un nou euroscepticism care rezultă ca răspuns la evoluţiile recente şi un sentiment general de indispoziţie faţă de proiectul european atât din partea elitelor naţionale cât şi din partea cetăţenilor de rând din statele membre. Observatorii vorbesc despre un virus anti-European care se răspândeşte printr-un nou val de proteste în stradă, în special în Grecia şi Spania, precum şi în rândul persoanelor nemulţumite în general. Chiar şi în Germania, forţa conducătoare a Europei, UE este văzută mai degrabă o problema decât o soluţie. Motivul este destul de evident: unele ţări din zona euro sunt în dificultăţi financiare grave. De exemplu, UE a avut de creat un fond de salvare pentru state, cum ar fi Grecia, Irlanda, Portugalia şi poate chiar Italia, care au suferit probleme financiare grave, ca urmare a consecvenţelor colaterale a crizei financiare din 2008. Aceste măsuri de solidaritate, plătite de către ţările din punct de vedere financiar mai puternice şi întreaga construcţie a zonei economice comune cu moneda sa emblematică, euro, sunt dificil de justificat pentru populaţiile din ţările bogate, subvenţionarea ţărilor. Ca rezultat, elitele europene vorbesc despre un pericol de reînnoire a euroscepticismului.[8]

2. Cauze care au dus Grecia la euroscepticism

Există trei tipuri de cauze: politice, economice şi sociale.

O cauză politică care ajută Grecia să devină eurosceptică este funcţionarea ei într-un sistem politic îmbătrânit. Din 1977 care a însemnat revenirea la democraţia parlamentară au existat două partide şi anume PASOK care a fost centrul stânga socialistic şi a devenit, după criză, neoliberar şi partidul New Democracy care a fost centru dreapta liberar şi a devenit şi el neoliberar. Cele două partide au funcţionat separat din 1977 până în 2010, iar după criză, în alinaţă. În plus, dintre partidele extremiste, se poate aminti partidul comunist care a avut un aspect negativ la orice evoluţie politică şi a avut un limbaj sovietic. Acest partid a primit tot timpul până la 10.93%[9] la alegeri în 1981. Un alt partid extremist care a crescut cu peste 1%[10] în preferinţele poporului elen după apariţia crizei economice în Grecia în 2009 şi a ajuns al treilea partid la ultimele alegeri din 2015[11], este partidul naţionalist cu ideologie neonazistă Chryssi Avgi (Golden Dawn). Acest partid a atacat prin multe evenimente şi cu multe ocazii oamenii emigranţi veniţi în Grecia sau grecii cu ideologia stângă sau anarhistă. Cel mai mare eveniment a fost uciderea unui cântăreţ de muzică hip-hop, Pavlos Fyssas, care prin melodiile lui exprima atitudinea împotriva ideologiilor naziste şi neonaziste. Cea mai importantă problemă care apare aici este, aşa cum a spus şi Tsipras dar şi alte surse, că dacă Syriza nu reuşeşte să rezolve situaţia economică şi socială din Grecia, următorii care vor veni la putere va fi partidul Golden Dawn[12].

Untitled

Una dintre cauzele economice se leagă de faptul că Grecia a intrat în Uniunea Europeană în anul 1981 şi în Zona Euro în 2001[13]. Intrarea ei în UE a însemnat pe parcursul anilor scăderea producţiei interne referitor la produsele care creează independenţa poporului (carne, zahăr, făină etc.) şi promovarea produselor alternative prin programe europene, care în perioada de criză nu aveau loc pe piaţă. Odată cu scăderea producţiei şi apariţia crizei, poporul grecesc şi lumea de agricultură şi-a dat seama că intrarea în UE a fost o metodă influenţată de ţările europene (Olanda, Germania, Franţa, Ţările scandinave etc.) să creeze dependenţa ţării pentru produsele de bază pe care să le solicite de la ei.

O altă cauză economică se referă la faptul că odată cu intrarea Greciei în Zona Euro s-a pierdut posibilitatea de a decide o politică economică diferită de restul ţărilor care fac parte din Zona Euro. Din acest motiv, Grecia a început să împrumute de la pieţele bancare internaţionale sume enorme pentru a completa bugetul anual. Acest lucru împreună cu nerespectarea contractelor pe care Grecia le-a semnat odată cu intrarea în Zona Euro (dobânda de împrumut de 1% scrisă iniţial pe contract a ajuns la 6 şi 7% într-o perioadă destul de scurtă) a dus la crearea unui debit foarte mare comparativ cu suma reală a creditelor. Toate acestea s-au realizat fără implicarea mecanismelor de corectare a acestui tip de credite care ar fi trebuit să vină din partea Băncii Centrale Europene, Comisiei Europene şi a Eurogrupului.

O altă cauză reprezintă intrarea Greciei în euro făcută cu acordul Germaniei şi a celorlalte nouă state din Uniunea de atunci, fără ca statul elen să corespundă obligaţiilor şi cerinţelor Zonei Euro şi anume: sistemul statului grecesc de taxe, impozite, asigurări şi de autoritate avea dezavantajul birocraţiei şi corupţiei şi, când Grecia a intrat în Zona Euro, debitele greceşti au fost cumpărate, „aranjate” de Goldman Sachs şi asa, măcar în acte, Grecia acoperea obligaţiunile aderării la Zona Euro.[14] Poporul elen nu a avut la cunoştinţă toate mişcările politicienilor din poziţiile înalte ale guvernelor respective (New Democracy şi PASOK) până în momentul apariţiei crizei.

Odată cu apariţia Greciei în criza mondială din 2008, statul elen după presiunile venite din partea Băncii Centrale Europene, a decis să cumpere acţiunile băncilor greceşti cu sume enorme, fără ca gestionarea lor să treacă la stat, adică să se naţionalizeze. După îndrumarea Băncii Centrale Europene, statul grecesc, dar şi celelalte state europene erau obligate să plătească prin suprataxarea lor sumele respective şi să susţină sistemul bancar privat, prin urmare, popoarele au fost nevoite să plătească menţinerea unui sistem bancar vechi, cu probleme create de la el din sine, profitele rămânând la oamenii care au dus statele în această situaţie. Astfel apar problemele băncilor greceşti, dar şi a celor europene şi găurile din bugetele lor. Problema importantă este că în orice sistem economic când băncile sau firmele vând acţiunile lor cu peste 50% la stat, se naţionalizează (managementul şi marketingul trec la cel care cumpără majoritatea acţiunilor), lucru care nu s-a respectat în nicio ţară din UE după criza din 2008.

O altă problemă economică îl aduce în prim-plan pe prim-ministrul Papandreou, care în 2009, după ce a fost votat şi ales cu 43%[15] la alegerile anului respectiv, a uitat de promisiunile făcute şi a introdus ţara în FMI şi Troika.

Untitled2

Acest lucru a indus Grecia într-o atmosferă foarte negativă fiind tot poporul la proteste şi la acţiuni desfăşurate în toate oraşele ţării împotriva Guvernului.  Tot atunci, poporul elen a fost anunţat de Guvern în colaborare cu Institutul de statică al Greciei că datoria statului este la 301 miliarde de euro[16].

eurostat

Suma respectivă nu a fost niciodată explicată sau logistic calculată. După un an de la apariţia sumei respective s-au deschis anchete împotriva Institutului statistic grecesc că a umflat suma de debit şi în plus a umflat suma de care are nevoie Guvernul grec pentru a completa bugetul anual. În 2009, ţările europene au decis în colaborare cu FMI să dea cel mai mare credit din istoria economică a Uniunii Europene de 110 miliarde de euro[17 traducere google ] unei ţări cu subcreştere. Acest credit s-a dat în primul rând pentru a salva băncile europene ale Germaniei (Deutsche Bank) şi ale Franţei care aveau între 60 şi 80% din creditul grecesc şi nici măcar 2% din banii respectivi nu au intrat pe piaţa reală economică a Greciei. Dobânzile lor au avut ca efect nerezolvarea problemei, iar după patru ani să ajungă la aproape dublarea debitului comparativ cu bugetul (cât a fost la început şi cât e în ziua de azi). Aşadar, guvernul grecesc a luat decizia să salveze euro şi băncile germane şi franceze şi să mărească problema pentru ţară. După acestă decizie, poporul grecesc a fost obligat să trăiască două memorandumuri (2010-2012 şi 2012-2014) cu politica de austeritate. Există doi indici[18] importanţi care expun rezultatele memorandumurilor: suprataxarea la categoria de oameni cu nivel de trai mediu şi mic a ajuns la 337% comparativ cu anul 2010 şi averea bogaţilor care a devenit în medie mai mare decât înainte şi au crescut taxele lor doar cu 9%, cu menţiunea că aceştia nu au plătit taxele în mod corespunzător şi un alt indice, orele de muncă din Grecia, după Institutul de statistică european, erau înainte de criză pe primele locuri din clasament[19] (43,7 de ore pe săptămână) contrazicând propaganda creată de Germania, Spania, dar şi Grecia (partea ei neoliberară) sau alte ţări tot pe partea neoliberară. Această propagandă a fost susţinută de mass-media, prin oameni de politică înstăriţi sau „îndrumaţi” de interese mari cărora criza le-a adus mai mare profit, mai mare putere, piaţa de competitivitate fiind controlată tot de ei.

ol

            În ceea ce priveşte cauzele sociale, pot fi identificate: lipsa infrastructurii de susţinere a sănătăţii şi educaţiei, nerespectarea drepturilor umane, lipsa surselor economice, apariţia criminalităţii, neadaptarea, dar şi acceptarea emigranţilor din lipsa educaţiei şi din lipsa planului de control a fenomenului emigrării, pierderea principiilor din cauza sistemului economic, creşterea diferenţei cu privire la nivelul de trai bogat-sărac, corupţia în sistemul politic, mass-media, sistemul bancar şi firmele puternice, nerespectarea dorinţelor popoarelor, dar şi îndrumarea masivă din partea birocrată a organizaţiilor europene spre o lume şi o politică cu ideologie neoliberară şi senzaţia spre austeritate care provoacă pierderea principiilor, a credinţei referitoare la idealul Europei.

După anii ’90 apariţia emigranţilor de ordin economic sau de război a scos în evidenţă lipsa planului de stat, dar şi din Europa în sine care să ajute la rezolvarea şi controlarea acestui fenomen. A avut loc apariţia problemelor majore în comunităţile de oameni nou apărute şi anume a emigranţilor cum ar fi pierderea şi nerespectarea drepturilor umane. Lipsa surselor economice şi angajarea lor pe piaţa neagră au provocat probleme funcţionale economice pentru asigurările de stat şi probleme referitoare la categorizarea oamenilor. Această problemă a avut efecte atât asupra comunităţilor nou apărute, cât şi asupra locuitorilor deja existenţi. Cu trecerea anilor, odată cu intrarea masivă a emigranţilor în ţară şi scăderea nivelului de trai rezultat din problemele economice ale statului elen, au apărut ideologii extremiste împotriva oamenilor chinuiţi, plecaţi din ţările lor pentru a găsi o viaţă mai bună sau din cauza zonelor de război care le-ar fi pus viaţa în pericol.

O altă problemă care trezeşte euroscepticismul este reprezentată de problemele funcţionale ale sistemului european prin decizia Regulamentului Dublin II[20] care propune ca ţările europene să fie obligate să prindă oamenii care intră ilegal în ţară şi să le facă acte în care să scrie ca ţară de origine ţara în care au fost găsiţi. În plus, orice emigrant care este prins în altă ţară în afară de ţara de origine, este trimis înapoi în ţara de origine trecută în acte. De exemplu, emigranţii plecaţi din război din Syria sau din alte ţări din Asia, cu dorinţa să ajungă în ţările puternice ale Europei de Nord, odată cu intrarea lor în Grecia, cu sau fără acte, se trece ca origine Grecia, şi aşa, chiar dacă încearcă să ajungă în alte ţări, sunt prinşi şi trimişi înapoi, nu în ţările lor, ci în ţara de origine trecută în acte, adică Grecia.

Pierderea principiilor umane este o altă problemă socială care a apărut în ultimii ani şi este o cauză majoră a crizei globale din 2008. Tratarea popoarelor şi încărcarea plăţilor pe umerii lor, nerespectarea legilor şi principiilor din partea sistemelor bancare, politice şi a funcţiilor înalte ale statului au dus la lipsa neîncrederii poporului, deoarece acesta a fost adus la nevoia de supravieţuire sau în situaţia de a revoluţiona pentru câştigarea dreptului de a nu mai plăti taxele sau alte obligaţiuni ale statului.

3. Discursuri politice în care este accentuat euroscepticismul     

În discursul Discuţia pentru informarea parlamentarilor cu privire la cursul negocierii[21] din 30 februarie 2015 care a avut loc în Parlamentul grec, susţinut de Alexis Tsipras, prim-ministrul guvernului elen şi preşedinte al partidului de stânga Syriza, am observat că temele aduse în discuţie au o mare legătură cu apariţia, dar şi cu evoluţia euroscepticismului în Grecia. Acesta susţine că din vara anului 2014, Grecia nu a mai primit de la creditorii ei nicio rată de asistenţă financiară prestabilită, deşi a plătit toate obligaţiile ei faţă de creditori, din bugetul anual. În plus, pe 20 februarie la Eurogrup s-a decis ca Grecia să nu mai fie obligată să aibă un plus de 4% în bugetul anual, ci de aproximativ 1,5% cu posibilitatea de a se micşora sau de a creşte. „Cu decizia din 20 februarie se face cunoscută ideea să se deschidă până la urmă discuţia cu privire la nevoia de restructurare a debitului grecesc”, a declarat Tsipras.    

            În următorul citat, Tsipras enumeră unele din reformele pe care cei trei: Troika, Bruxelles şi FMI, dar şi fostul guvern grec, au vrut să le aplice, reforme pe care Tsipras le declară ca necorespunzătoare nevoilor ţării. „Trebuie să spunem adevărul poporului grec, ce reformă s-a făcut în ultimii cinci ani? Voi care aţi aplicat memorandumuri în ultimii cinci ani (referitor la opoziţie), decât dacă voi chemaţi reformele: demisiile angajaţilor de stat, anularea contractelor colective de stat,  micşorarea salariilor şi pensiilor, vânzarea proprietăţilor publice cu pierdere la stat, închiderea şcolilor şi a spitalelor, a facultăţilor cu probleme, toate acestea fiind numite ajustare fiscală.”

În încheierea discursului, Alexis Tsipras a adus în discuţie aspecte referitoare la opoziţie şi la interesele străine europene. Acesta a declarat „Guvernului prezent, care vrea să salveze socialul, nu i-a fost frică cu toţi reprezentanţii săi, oriunde a fost în ultima perioadă, să spună adevărul, să aducă aminte tuturor ceea ce «s-a uitat», să spună cuvinte «interzise» ca: demnitate, suveranitate, Planul Naţional de Dezvoltare, dar şi altele mai grele ca Siemens, împrumutul obligatoriu pe timpul ocupării Greciei de Germania nazistă, despăgubiri de război.” Discursul se termină într-o notă ironică adresată preşedintelui opoziţiei, Antonis Samaras: „Sincer domnule Samaras, am făcut bine că am zis toate acestea la Berlin sau ar trebui să zic şi eu ce i-aţi spus doamnei cancelar Merkel în întâlnirea voastră din trecut, «nimeni nu este fără păcat»”.

Odată cu venirea la putere a noului Guvern al Greciei, au avut loc mişcări în interiorul alianţei Syriza-Anel cu ajutorul oamenilor importanţi sau a organizaţiilor străine şi greceşti. Aceştia au promovat nevoia creării unor comisii cu scopul de a strânge date istorice şi economice din Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, de a cere aplicarea soluţiilor la probleme ca: despăgubiri de război, creditul obligatoriu dat Germaniei de către Grecia pe timpul ocupaţiei naziste şi de a şterge o mare parte din debitul format necorespunzător.

Zoi Konstantopoulou, preşedinta Parlamentului grecesc, în prima etapă a anunţat în data de 8 februarie 2015 recrearea rapidă a unei comisii formată din parlamentari din toate partidele care să aibă în vedere despăgubirile de război[22]. În continuare, în data de 10 martie 2015 aceasta susţine propunerea de despăgubire a Germaniei în urma războiului. „Propun recrearea unei comisii formată din reprezentanţi din toate partidele pentru revendicarea despăgubirilor de război, plata creditului obligatoriu, înapoierea tuturor antichităţilor furate pe timpul ocupării naziste, având competenţă în continuarea şi finalizarea strângerii, în mod organizat, a documentelor, a celor mai puternice argumente şi a elementelor istorice, care să aducă Grecia într-o poziţie mai puternică în momentul revendicării datoriilor germane şi în apropierea altor parlamente şi organizaţii din Europa sau chiar a Parlamentului European cu privire la aceste teme”[23], a declarat Zoi Konstantopoulou.

În a doua etapă, Zoi Konstantopoulou a luat decizia înfiinţării Comisiei Adevărului Datoriei Publice (Epitropi Alitheias Dimosiou Chreous) declarând: „ca preşedintă a Parlamentului, cred că obligaţia nevoită democrată a mea este înfiinţarea acestei comisii care serveşte cererea cea mai dreaptă a societăţii şi a cetăţenilor ţării să cunoască adevărul, adevărul pe care mulţi au încercat să-l manipuleze sau să-l modifice.”[24] Prin termenul de adevăr, Zoi Konstantopoulou se referă la modul în care s-a format debitul, dar şi la cauzele dublării lui din perioada de după anul 2010 şi până în prezent.

În urma celor trei discursuri se observă posibilitatea de a demonstra că datoria grecească nu este cea corespunzătoare şi că alte ţări din Europa, cum ar fi Germania, nu au respectat obligaţiile lor faţă de Grecia. Acest lucru creează euroscepticism şi se pune întrebarea de ce poporul grecesc trebuie să plătească un credit care s-a format în spatele ei, din moment ce alţi europeni nu îşi respectă obligaţiile.

În final, voi prezenta un interviu destul de interesant cu privire la viitorul Europei şi alte teme pretrecute în ultimul timp. Noam Chomsky, activist politic american, în urma interviului din 17 aprilie 2015[25], a pus în evidenţă câteva probleme legate de tot ceea ce se întâmplă în lume, atât la nivel global, cât şi la nivel european, a expus care sunt cauzele sau simptomele fenomenelor negative petrecute în ultimii ani şi care duc la euroscepticism.

Acesta a fost intervievat de către postul de televiziune Euronews, adresând întrebări şi propunând probleme venite din partea cetăţenilor de rând. Desigur este adusă în discuţie şi problema Greciei şi voi prezenta exact cele spuse de el, deoarece accentuează într-un mod direct toate aspectele prezentate mai sus în discursuri şi duc la ideea de euroscepticism:

Una dintre întrebările adresate: „Dacă ne uităm la situaţia din Europa, există un fenomen interesant, vedem Grecia să se mişte spre Est. După deciziile Guvernului Syriza încă îl vedem pe Podemos în Spania să câştige teren; în acelaşi timp avem o evoluţie serioasă în Ungaria. Vedeţi că Europa poate să se îndrepte pas cu pas către interesele ruseşti?”

Noam Chomsky răspunde: „Aruncaţi o privire la tot ce se întâmplă. Ungaria este un caz total diferit. Syriza a venit la putere la cererea poporului care a spus că Grecia nu mai trebuie să aplice politicile Bruxelului şi că băncile germane au distrus ţara. Efectul acestei politici a mărit cu adevărat debitul grecesc, 50% din tineri sunt şomeri şi 40% din popor trăieşte în sărăcie. Adevărul e că Grecia s-a distrus de la politicile care s-au urmărit în ultimii ani şi Grecia încă se distruge”. Tot el afirmă că soluţia este ştergerea creditului. „Cum s-a făcut şi cu germanii în 1953. Atunci Europa a şters cea mai mare parte a debitului german; acelaşi lucru o să se întâmple şi acum. Aşa Germania a reuşit să recupereze terenul pierdut după marea distrugere a războiului.” Şi susţine că aceeaşi istorie se va întâmpla şi în celelalte ţări, cum ar fi Spania şi Italia.

În următorul paragraf Chomsky face referire la modul în care s-a format debitul grecesc: „Cine a creat debitul respectiv şi cine are profit de la asta? Dintr-o parte debitul s-a creat de la dictatori şi în Grecia are vină dictatoria fascistă care a fost sprijinită de SUA. Cred că debitul mare este mai greu şi decât o dictatorie[...]Marea parte din datoria grecească reprezintă plăţi spre bănci; şi bănci din Franţa sau Germania care au ales să dea credite cu risc foarte mare şi acum au problemă pentru că nu pot să primească banii lor înapoi.”

O intrebare cu o mare importanţă aduce în discuţie viitorul Europei şi cum este văzută evoluţia ei. „Europa are probleme serioase. Unele dintre eie sunt rezultatul politicilor economice care au fost formate de birocraţii Bruxelului, de Comisia Europeană, altele de la presiunea alianţei Nato sau de la marile bănci, mai exact, băncile germanilor. Această politică avea sens şi target doar pentru cei care au inspirat-o. Normal că vor să întoarcă creditele roşii pe care le-au dat şi să acopere investiţiile lor. A doua temă este că aceste politici distrug statul social care niciodată nu a fost plăcut de tehnocraţi şi bancheri. Dar statul social şi sistemul de asigurări civile sunt cea mai mare contribuţie a Europei în toată lumea, dar bogaţii şi cei puternici nu au privit niciodată aceste politici în mod plăcut. După părerea lor, distrug sistemul economic. Dar mai există încă o problemă a Europei. Eu tind să cred că este foarte rasistă. Mereu am avut senzaţia că Europa este mai rasistă decât SUA. Nu era aşa vizibil în Europa pentru că în trecut, populaţia era destul de omogenă, dar dacă toţi sunt blonzi şi cu ochi albaştri atunci nimeni nu este rasist. Când populaţia începe să se modifice, rasismul iese în evidenţă foarte repede. Aceasta este o problemă serioasă pe care Europa trebuie să o rezolve.”

În final, la ultima întrebare adresată referitoare la ce anume vede el ca speranţă, a răspuns simplu: „Speranţa în Europa este Syriza şi Podemos şi în final să sperăm că există o revoltă populară împotriva acestor politici care distrug economia socială. Partidele nu vin de la birocraţie şi bănci, vin de la popor şi aşa ceva este speranţa.”

 

Bibliografie:

 

  1. Buturoiu, Raluca, „Euroscepticism – a today’s issue with tomorrow consequences”, Romanian Journal of Communication and Public Relations, nr. 1, 2014.
  2. Dobrescu, Paul, Durach, Flavia, „Euroscepticism – a sign of a Europe in distress”, Romanian Journal of Communication and Public Relations, nr. 1,  2014.
    1. Flood, Chris, Euroscepticism: a problematic concept, University of Survey, 2002.
    2. Hartleb, Florian, A Thorn in the Side of European Elites: The New Euroscepticism, Centre for  European Studies, 2011.

 

Surse online:

  1. http://el.wikipedia.org/wiki/%CE%9A%CE%BF%CE%BC%CE%BC%CE%BF%CF%85%CE%BD%CE%B9%CF%83%CF%84%CE%B9%CE%BA%CF%8C_%CE%9A%CF%8C%CE%BC%CE%BC%CE%B1_%CE%95%CE%BB%CE%BB%CE%AC%CE%B4%CE%B1%CF%82, accesat 17.04.2015.
  2. http://el.wikipedia.org/wiki/%CE%A7%CF%81%CF%85%CF%83%CE%AE_%CE%91%CF%85%CE%B3%CE%AE, accesat 17.04.2015.
  3. http://www.ekloges.ypes.gr/current/v/public/index.html?lang=en&fullsite=1#{“cls”:”main”,”params”:{}}, accesat 17.04.2015.
  4. http://www.ft.com/intl/cms/s/0/e2f6a7c6-e4e2-11e4-bb4b-00144feab7de.html#axzz3XqIuHFXG, accesat 17.04.2015.
  5. http://europa.eu/about-eu/countries/member-countries/greece/index_ro.htm, accesat 17.04.2015.
  6. https://youtu.be/F7pkXxoWKwQ, accesat 17.04.2015.
    1. http://ekloges-prev.singularlogic.eu/v2009/pages/index.html?lang=en, accesat 16.04.2015.
    2. http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table&plugin=1&pcode=teina225&language=en, accesat 17.04.2015.
    3. http://www.newsbeast.gr/financial/arthro/432111/posa-hrimata-ehei-daneistei-eos-tora-i-ellada-eleo-mnimoniou/, accesat 17.04.2015.
    4. http://www.newsbeast.gr/financial/arthro/801676/misthoi-dimosiou-43-pano-apo-ton-idiotiko-tomea/, accesat 17.04.2015.
      1. http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/table.do?tab=table&plugin=0&language=en&pcode=tps00071, accesat 17.04.2015.
      2. http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_immigration/l33153_ro.htm, accesat 17.04.2015.
      3. https://www.youtube.com/watch?v=RcLT4QItM1I&feature=youtu.be, accesat 17.04.2015.
        1. https://www.youtube.com/watch?v=Z5YQvTWrsag, accesat 17.04.2015.
        2. https://www.youtube.com/watch?v=n6FCxgeiSKM, accesat 17.04.2015.
          1. https://www.youtube.com/watch?v=Mw_AQ2OEtsg, accesat 17.04.2015.
          2. https://www.youtube.com/watch?v=vRbnPA3fd5U, accesat 18.04.2015.

 


[1] Chris Flood, Euroscepticism: a problematic concept, University of Survey, 2002, p. 3.

[2] Florian Hartleb, A Thorn in the Side of European Elites: The New Euroscepticism, Centre for  European Studies, 2011, p. 10.

[3] Ibidem.

[4] P. Taggart, „A Touchstone of Dissent: Euroscepticism in Contemporary Western European Party System”, European Journal of Political Research, 1998, p. 366 apud Raluca Buturoiu, „Euroscepticism – a today’s issue with tomorrow consequences”, Romanian Journal of Communication and Public Relations, nr. 1, 2014, p. 44.

[5] Florian Hartleb, op. cit., pp. 11-12.

[6] Paul Dobrescu, Flavia Durach, „Euroscepticism – a sign of a Europe in distress”, Romanian Journal of Communication and Public Relations, nr. 1,  2014, pp. 25-26.

[7] Ibidem, p. 27.

[8] Florian Hartleb, op.cit., p. 7.

[14] https://youtu.be/F7pkXxoWKwQ, accesat 17.04.2015.

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos