Interviu “Miscarea Oamenilor Visatori” cu Vasile Andronic – Poetul Strazii

Posted by
|

Vasile Andronic – Poezii

(Aveti si inregistrarea audio)

Am sa va intreb direct: cum ati inceput sa scrieti poezii ?

Ca sa spun cinstit cum am inceput sa scriu poezii, eu am inceput asa… intr-o maniera cam fara cap si fara coada si le-a vazut doamna Elena mai demult, sunt cam multi ani de atunci… si mi-a zis “Ia scrie, te rog frumos sa scrii!”
Intamplarea a facut ca fix atunci, fiind pe strada, mi-a oferit un loc la un camin de ajutor social, camin de noapte, adapost de noapte, cam asa ceva.

Locuiati pe strazi in momentul acela?

Pai… nu “locuiam” pe strazi, eram “bancher”, locuiam pe bancile parcului. Aveam o banca acolo cand voiam, o banca dincolo, dar eu nu locuiam, eram pe strazi, ca nu se poate “locui” pe strazi.

Si cum ati ajuns in situatia asta?

M-am despartit de sotie si inainte sa ma despart, am avut o alta sotie, m-am despartit de a doua ca s-o iau iar pe prima si i-am lasat celeilalte de care m-am despartit casa si tot ce aveam gandindu-ma ca o sa fiu fericit toata viata cu prima. Dar cum casatoria este ca un loz in plic de-l tragi si nu stii ce este inauntru la fel s-a intamplat si cu asta, la un moment dat mi-a zis “Vali, pa! La revedere, ne despartim!” Si a trebuit sa plec, era casa ei, nu puteam sta acolo cu forta si dragoste cu forta nu se face niciodata. Am plecat si m-am dus pe strazi.

Ati luat aceasta decizie pur si simplu?

N-aveam ce sa fac. Omului poti sa-i iei cu forta, dar sa-i dai cu forta nu prea merge. Deci eu nu puteam sa-i dau ei nici iubire de la mine, nici vreun sentiment dintr-asta:
“Bai, gandeste-te ca m-ai lasat pe strazi! Am plecat mi-am lasat casa, mi-am lasat, io’ stiu, roti, masina, ce-am avut… ca sa te iau pe tine si acum tu ma gonesti!” si daca m-a gonit, ce era sa fac? Sa zic:
“Hai, sarumana, calca-ma in picioare daca vrei dar lasa-ma sa locuiesc aici!” nu se poate, dragoste cu forta nu se poate si nici ca sa locuiesti cu cineva cu forta poti.

Si cat timp ati stat pe strada, “bancher”, cum ati zis?

Asa, intre intervalele astea de aproximativ 15 ani, am mai avut perioada in care am stat la vreun adapost de noapte, am mai avut perioada in care am locuit la vreun prieten sau la cineva care a vrut sa ma lase sa locuiesc acolo si de vreo 3,4 ani de zile locuiesc aici, intr-o hala industriala la Faur, prin bunavointa patronului cu care am, sa zicem, un fel de colaborare… sau chiar colaborare. Mi-a dat acolo o camera in hala, ca sa stau si mi-a pus la dispozitie ce-am avut nevoie, strictul necesar, m-a lasat sa locuiesc. Cu exceptia faptului ca inainte am fost la un hotel de o stea, care era in colabroare cu “Ateliere fara frontiere”, unde am lucrat si unde aveam un pret modic, cam 150 lei pe luna. Deci nu pot sa zic ca am locuit numai pe strada noaptea, chiar si pe strada cat am stat un an doi, sapte, noua din cinspe’, cam noua am stat pe strazi nu e chiar asa o viata foarte… foarte dulce…

Asta voiam sa va intreb, ce ati invatat din tot?

Frica! In primul rand, frica.

Frica de -a doua zi- sau…?

Nu! Frica…frica de viata asta. Pentru ca te asezi pe-o banca si daca esti nedormit de doua, trei, patru zile si ai adormit acolo poate oricine sa vina sa te apuce, sa te traga, sa te buzunareasca chiar si sa te bata, sa te loveasca, in special daca e noapte. Ziua mai e cum mai e, macar de mai vine un politist la tine si te ridica
“-Bai, aici nu e dormitorul tau,hai, da-i drumu’ d-aici!”
“-Pai unde sa ma duc?”
“-Vezi la cimitir, poate ai loc acolo.”

Ati mai patit intamplari dintr-astea?

Da, da. Pateam. Omul in general este poate putin-putin mai orgolios decat animalul. Da, ca intr-un fel, daca n-are ce sa faca “Hai ca ma iau si eu de ala, mai trece timpul.”

Sa simta ca a facut ceva, chiar daca nu e bine…

Da, da! Si chiar mi s-a intamplat acum recent, am un act de la Samusocial ca sunt persoana fara adapost, ca nu am casa, servici, nimic si la un control de RATB ii dau chestia asta si-mi zice:
“-Buletin n-ai?”
“-Pai nu scrie acolo ca nu am buletin, ca nu am casa si chiar de as avea buletin sa-mi dea amenda unde se duce? Scrie acolo -fara locuinta-”

Si ce-a facut?

A dat din cap si zice:
“-Da!”
“-Pai…da! Chiar ar trebui sa miros urat ca sa par ca sunt de pe strada? Nu-i asa? Sa fuga lumea de langa mine.”
Pentru ca de fapt asta este cartea de vizita de la oricine care locuieste pe strada, marea majoritate, cam 90% din ei, pentru ca iarna dorm in canale, cine stie pe unde, sau daca au norocul ca sa-i ia de pe strada si sa-i duca la un adapost de noapte al Primariei Municipale, dar acolo l-au luat din strada sau canal sau de pe unde l-au adunat, plin de paduchi, plin de de toate si acolo daca te duci curat te imbolnavesti imediat si de raie sau mai stiu eu ce minuni. In rest, toate sunt bune si la locul lor pentru omul de pe strada.

Si dupa aceea cum ati ajuns sa lucrati aici, unde sunteti acum?

Am lucrat la “Ateliere fara frontiere”, inainte de asta am lucrat la paza si am avut norocul, tot asa, prin doamna Elena, imi spusese si Victor, care a fost un psiholog de aici, si un om de foarte mare omenie, si foarte mare eficienta in … omenie. Nu stiu, poate in mila sau raspundere pentru meseria pe care o are, nu stiu cum sa ma exprim mai bine. Mi-a spus:
“Uite, Vali, este o asociatie care vrea sa adune de pe strazi un numar de persoane care sa lucreze, dar trebuie sa ai unde sa locuiesti.”… si tot datorita doamnei Elena fusesem prezentat la un fel de Manastire de Calugari, ii spune “Fratii caritatii” si am locuit acolo o perioada pana cand “Ateliere fara frontiere” impreuna cu Samusocial m-au luat si am lucrat acolo, inchiriind la Faur atelierele, au inchiriat de la patronul la care lucrez eu acum, datorita “Ateliere” l-am cunoscut eu pe patron si datorita lui stau si locuiesc acum acolo, in hala industriala care este la Faur.

Sa revenim cand v-a descoperit doamna Elena cu poeziile, ce v-a facut sa scrieti, sau care a fost primul gand?

Nu stiu ce sa zic, poate a fost… Doamna Elena are un fel de a discuta cu omul, chiar daca ea nu se impune ca persoana, dar dorinta de a face bine se impune in fata celuilalt… Nu sunt eu un psiholog dar simt lucrul asta, deci dorinta ei de a-i face bine omului il face pe celalalt sa-l duca, sa-l ghideze pe un alt drum… pentru ca, acum sa fim cinstiti, ca sa faci poezie sau sa scrii ceva, sa desenezi, sa pictezi sau orice, iti ia oarece timp, iti ia oarece, sa zicem “efort de gandire” si nu te lasa sa te gandesti la bautura, sau la faptul ca inca esti pe strazi sau la faptul ca ti-e frig, sau la faptul ca ti-e foame. Iti vine dintr-o data in minte si probabil ca asta este, nu probabil, chiar ESTE un dar de la Dumnezeu ca sa te poti concentra si sa desenezi, sau scrii ceva. Daca n-ar fi ajutorul acesta de sus n-ai mai putea sa faci nimic, ai ramane ca prostu’ la mijlocul drumului si te uiti asa ca taranu in mijlocul campului. “-Ce faci, ma?” “-Pai nu prea am ce sa fac.”

Da, inspiratia vine…

Inspiratia… inspiratia prima, si impulsul a fost de la doamna Elena, restu…a fost de sus menita.

Foarte frumos…si cate poezii aveti scrise pana acum?

Cred ca am 200 si ceva. Am in caietul asta…cred ca vreo 60-70 si pe astalaltu’, cred ca vreo 100 si ceva.

Tare. Asta-i o mandala (pe coperta). Cine e in poza?

Asta este unul dintre copii mei.

Cati copii aveti?

4

Mai mari, mai mici?

Cel mai mare are 40 de ani.

Multi inainte!

Multumesc frumos!

Si cu ei va vedeti sau cum aveti relatia?

In momentul de fata sunt insurati toti si in afara de faptul ca sunt insurati, au copii, au familia lor si ce-as fi? N-as fi altceva decat o povara pentru ei, adica sa ma duc acolo si ce sa le spun?
“Bebe, mi-am pierdut casa, mi-am pierdut toate pentru ca am lasat femeia cu care trebuia sa fiu impreuna mai departe si am plecat asa ca mi-a venit mie sa plec sa o iau pe asta, ca mi-a placut mie.”

Sunteti un om foarte constiincios, nu vreti sa deranjati pe nimeni observ, chiar daca sunt rude…aveti o bunatate destul de mare ca ii lasati in viata lor.

Caut o poezie pe care am scris-o prima data…

Va amintiti unde erati?

Da, eram pe strada si…ma gandeam pe unde dormeam, cum dormeam si dormeam cu asa o frica…mi-a venit dintr-o data sa scriu chestia asta…

Si v-a mai linistit dup-aia?

Nu m-a linistit. Din contra. Am facut o chestie care probabil ca nu trebuia, pentru ca in momentul in care scrii si scrii despre durerea ta nu faci altceva decat sa scormonesti in rana aia.

SUNT PULBERE ŞI ŢĂRÂNĂ

Sunt pulbere şi ţărână sub tălpile picioarelor tale,
O umbră întinsă pe pietrele goale,
Nimicul ce poate să fie strivit
De clipa ce încă din timp n-a venit.

Sunt glasul tânguit al celui păcătos,
Ce vrând să se-înalţe s-a prăbuşit în jos,
Sunt cel care-a visat cu pleoapele deschise,
Că visul e aievea şi a crezut în vise.

Născutul din durere, suspine şi blesteme,
Care atunci a plâns şi-acuma doar mai geme
Sunt lacrima strivită de pleoapa străvezie
Ce moartele-aminiri acuma le învie.

Făcând din ele o lume de întrebări şi legi,
Cu cât întrebi mai mult, cu-atât nu le-nţelegi.
Sunt pulbere şi ţărână sub tălpile picioarelor tale
Sunt umbra întinsă pe pietrele goale.

Nimicul ce doarme sub bolţi îngropate
Cu ochii deschişi şi fălci încleştate,
Din tot ce-am fost odată, nimica nu mai sunt,
Căci n-am avut puterea să fiu nici drac, nici sfânt.
Pierdut mă simt ca orbul ce şi-a pierdut toiagul,
Din drumurile toate eu nu-mi găsesc drumeagul.
Secată-mi e puterea ca apa din fântână
Şi aş urla ca lupii la părăsita stână.

Străin în lumea asta şi fără nici un rost,
Îmi caut prin ruine culcuş şi adăpost
Pe unde spaima urlă din negrele unghere,
Călcând cu paşi de noapte pe umbre de tăcere.

Acolo doar cu soarta de noapte învelit,
Aştept o altă zi, aştept alt răsărit.
Sunt pulbere şi ţărână sub tălpile picioarelor tale,
Nimicul întins pe pietrele goale.

Pentru tinerii poeti ati avea niste sfaturi? Sau pentru cei care mai scriu…

Mie toata viata mi s-a parut ca orice creatie, de obicei, ori trebuie sa fii foarte bine pregatit ca sa creezi ceva cu adevarat frumos, ori ceea ce creezi o faci din durere. Dintr-o viata lipsita de bucurii, dintr-o viata lipsita de impliniri…si atunci te refugiezi in chestia asta, eu nu o consider arta, poate ca e, dar eu o consider ca un fel de refugiu. Stai de vorba cu tine si poate ca in acelasi timp stai de vorba cu Dumnezeu. Incerci sa-i explici…eu cel putin asa consider, ca marea majoritate a poeziilor mele sunt un fel de ruga catre Dumnezeu…sau un fel de “Vorba cu Dumnezeu”, ca sa-i spun pe ce treapta a vietii ma aflu, si cam ce as vrea, cam ce am simtit si faptul ca n-am avut ocazia cand a trebuit s-o am, poate ca niciodata nu as fi avut-o si probabil ca niciodata nimeni n-o are, ca sa-ti alegi parintii, sa-ti alegi locul unde locuiesti, sa-ti alegi familia, adica frate, sora samd. Pentru mine n-a existat chestia asta, nu mama, nu tata. Mama mea care a fost mama mea si care m-a nascut, si care poate m-a iubit, sau nu stiu daca m-a iubit, a avut totusi inima ca sa ma tina 3 zile la usa si sa nu-mi dea drumu inauntru, si era iarna afara, era frig, plecasem de la femeia care am crezut ca-mi este sotie si m-am dus sa vorbesc cu maica-mea, ca avea un apartament cu doua camere, sa stau sa locuiesc si eu acolo, asadar m-a tinut 3 zile in fata usii, 3 nopti mai bine zis si 2 zile, fara sa-mi dea drumul, ulterior mi-am dat seama ca este in casa si am incercat sa intru pe balcon si atunci a fugit din casa la o vecina, m-am dus si am spart usa, m-a intrebat de ce am facut asta si i-am zis:
“Cum ai avut inima ca sa ma lasi asa afara? E iarna afara, frig!”
Stateam acolo sa, langa usa ei, garbovit, fara sa mananc, fara nimic…mi-am zis atunci “Ce mama ar putea sa faca asa ceva?”. Pai te duci la niste tigani amarati, vai de soarta lor, cum era cand eram eu copil, dintr-aia de trebuia sa te apleci cand intrai in casa lor sa nu dai cu capul de tavan, si mirosea urat dar traiau acolo sa 7 puradei cu doi parinti, cu inca un frate sau o verisoara, stateau acolo sa unul langa altul cum puteau, si mancau acolo, si beau acolo, si dormeau acolo… la mine nu s-a putut! Mama mea a fost din aia care au spart in doua, ca ea e rusoaica, venita dupa Moldova veche, dinspre Siberia de pe unde o fi venit cand a fost copil pana aici, si-a ramas aici ca sa ma faca pe mine, un copil, sa inghit mai mult amar decat… dar bine, Dumnezeu spune ca nimanui nu-i e dat sa duca mai mult decat poate duce… Pentru mine toata povestea asta a fost, dar exista si un loc asa pentru refugiu sa ma mai odihnesc si eu? Acum, la varsta asta, degeaba il mai am. Si de mor si de nu mor, macar sa ramana ceva in urma mea, ceva care sa-i faca atenti pe altii care ar incerca sa evadeze din locul lor normal gandinduse “Lasa, ca viata pe strada e buna!”… Nu e buna! este chiar foarte aspra, e chiar foarte dureroasa, o viata care nu te duce decat inspre viciu, si nu inspre un viciu oarecare, ci unul care iti nenoroceste si Eul tau si faptura, si trupul ca trup, intelegi? Si mintea ca minte si chiar si picul ala de delicatese, de sensibiltate pe care-l are orice om indiferent ca esti criminal sau calugar, ai in tine un pic de sensibilitate, in afara de demnitate, un pic de delicatete, care e de la Dumnezeu si care se numeste poate iubire sau poate altfel…nu gasesc cuvantul potrivit acum.

Daca tot ati spus de Dumnezeu, am vazut ca scrieti foarte mult despre Dumnezeu, dar si despre natura. Am vazut ca descrieti natura intr-un mod foarte frumos, cum vedeti dumneavoastra natura in sine si Dumnezeu? Cum ati facut aceasta legatura? Fiecare un om are un punct prin care ajunge la aceasta stare, vi s-a aratat prin niste semne ?

Semnele daca stii sa le citesti, le gasesti, daca intr-adevar crezi si esti constient ca atunci cand ceri ceva, ti se raspunde… Eu de multe ori am cerut si chiar as fi vrut sa-mi raspunda Dumnezeu, chiar am o poezie in care spun “raspunde-mi, Doamne, cand vorbesc cu tine” si cred ca in fiecare lucru frumos, mai putin in lucrurile facute de om, in fiecare lucru frumos din natura, chiar si atunci cand vine primavara si incep mugurii sa iasa pe crengute, sa infrunzeasca, sa infloreasca pomii, este ceva frumos, este ceva mai frumos decat poate face omul in general, chiar orice pictura pe care-ar face-o, nu este ca atunci cand vezi cu ochiul liber ca au inmugurit pomii, ca a iesit iarba, are verdele ala pur, frumos, e aerul mai curat, e lumea parca mai senina, parca se descotoreste nu numai de hainele de pe ei, dar poate si de un pic de rautate acumulata in timpul iernii, datorita frigului, datorita lipsurilor, datorita vietii pe care o traiesc.

Ati spus ca semne sunt peste tot. V-am intrebat de semne deoarece si eu am patit de multe ori sa fac anumite legaturi, spre exemplu am visat ceva si s-a facut o legatura sau am vorbi cu cineva despre ceva anume si apoi s-a intamplat, a fost ca un mesaj de prevenire a intamplarii in sine. De aceea va intrebam daca ati patit chestii asemanatoare.

Da, da! De multe ori am sa vorbesc si am cerut un raspuns si poate la un sfert de ora, sau la o jumatate de ora m-am urcat intr-un autobuz si dintr-o mi-a iesit in fata o pancarta mare si printre cuvintele care erau scrise acolo am vazut raspunsul la intrebarea pe care o pusesem. Deci la o chesti dintr-asta, ai incredere si ai rabdare.

Deci mesajul este printre randuri. Cum vedeti dumneavoastra viitorul, adica ce urmeaza sa faceti? Ce v-ati dori sa vi se intample in perioada urmatoare? V-ati mai gandit?

Da, m-am gandit foarte mult. Sunt obosit in primul rand de viata. Sunt obosit de munca asta pe care o fac si nu prea mai am putere s-o fac pentru ca deja sunt anii care sunt…

Ce munciti? N-am apucat sa va intreb.

In marea majoritate ce-mi cere patronul, de pus gresie, de pus faianta. De reparat un acoperis, sudat, taiat metal, de facut rame pentru diferite expozitii. Orice are nevoie. Sunt putin obosit si de viata, si de munca, as vrea poate un loc unde sa pot sta eu sa ma gandesc la ale mele si sa inchid ochii pe perna mea, nu pe vreo perna straina si nici prin parcuri, prin vreun canal si nici prin vreo “liniste” dintr-asta…

(Fotografii din locuinta actuala a dlui Vasile Andronic)

Interviu video Sorin Mihailescu (“patronul”) -

Tipogratie birotica promotionala Contrast  & http://www.fundatianistetarani.ro/


vali1 de bindiribli


vali2 by bindiribli

Interviu video Vasile Andronic – “Poetul Strazii” din casa sa actuala


vali3 de bindiribli

Interviu de: Roncea Felix

Asistent social: Elena Adam

Foto/Video: Ana-Maria

 

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos