Directorul ENEL s-a sinucis

Posted by
|

Matteo Cassani, de 42 de ani, directorul general al Enel Energie şi Enel Energie Muntenia, s-a aruncat joi de pe clădirea instituţiei, situată pe bulevardul Ion Mihalache. Bărbatul a murit la impactul cu solul. O salvare de la Serviciul de Ambulanțe Ilfov care se îndrepta către un alt caz a fost oprită de mai multe persoane la locul accidentului, a declarat pentru Agerpresmanagerul instituției Alis Grasu.

La fața locului au venit investigatori de la seviciul Omoruri care nu exclud nici ipoteza unei crime. Trupul neînsufleţit al lui Matteo Cassani va fi dus la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Matteo Cassani este absolvent de inginerie industrială la Universitatea Politehnică din Milano şi a venit la conducerea Enel Energie şi Enel Muntenia în anul 2009. Anterior a fost director pentru Dezvoltarea Afacerilor in Romania (2004) şi în departamentul de Dezvoltarea Afacerilor (2000), tot în cadrul companiei ENEL. De Matteo Cassani este membru in Consiliului Director “Salvati Copiii”.

Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care Cassani a recurs la acest gest şi, potrivit unor surse din interiorul instituţiei, citate de România TV, acesta nu ar fi lăsat vreun bilet de adio.

Mai mulţi şefi ENEL sunt implicaţi într-un dosar uriaş de corupţie, însă nu există informaţii potrivit cărora numele lui Matteo Cassani ar apărea în anchetă.

Compania Enel Energie Muntenia şi Enel Energie, cu 566 de angajaţi în anul 2012 (230 Enel Energie Muntenia, 336 Enel Energie), a avut în acelaşi an o cifră de afaceri 465,0 mil. euro (Enel Energie Muntenia), respectiv 464,5 mil. euro (Enel Energie). Profitul înregistrat de cele două divizii a fost de 16,3 mil. euro (Enel Energie Muntenia), respectiv de 74,4 mil. euro (Enel Energie), potrivit ZF.

UPDATE. Enel: “Vă informăm că astăzi a avut loc o tragedie”

Reprezentanţii Enel au anunţat că nu cunosc circumstanţele în care colegul lor şi-a pierdut viaţa.

“Vă informăm că astăzi a avut loc o tragedie, în care colegul nostru Matteo Cassani, directorul general al Enel Energie și Enel Energie Muntenia și-a pierdut viața. Nu cunoaștem circumstanțele acestui accident. O investigație a autorităților este în curs de derulare”.

 

Acelaşi comunicat adaugă că Matteo Cassani a fost “un excelent profesionist, care lucra de zece ani în România, ocupând diverse poziţii de conducere în cadrul companiei noastre” şi “un om respectat de toţi colegii şi apreciat de clienţi şi de întreaga comunitate de business”.

Reprezentanţii companiei au făcut apel către reprezentanţii mass-media “să respecte intimitatea persoanei implicate și să nu speculeze pe acest eveniment nefericit”.

Vânzarea activelor pe fondul unor scandaluri de corupţie

În această vară, grupul Enel a anunţat sucursalele sale din România şi Slovacia că intenţionează să renunţe la operaţiunile de furnizare şi distribuţie a energiei electrice în aceste ţări. Planul nu avea nimic a face cu scandalurile ce izbucniseră în România, fiind iniţiat din 2013, pentru reducerea datoriilor mari acumulate de grupul italian.

În cazul României, decizia, anunţată oficial si pentru acţionarii minoritari (companii ale statului), a venit pe fondul a două scandaluri de amploare.

Umflarea facturilor, în cârdăşie cu oficiali din ANRE

Astfel, în iunie 2014, DNA l-a reţinut pe un director Enel, Florin Gugu, alături de vicepreşedintele ANRE, Claudiu Dumbrăvanu şi pe un asociat al companiei Electroalfa. Aceştia erau acuzaţi că ar fi înşelat clienţii Enel, umflând facturile cu până la 6%. Mecanismul prin care se realiza înşelăciunea era legat de dubla taxare a certificatelor verzi. Pentru a “închide ochii” ANRE, Enel ar fi oferit foloase necuvenite firmei Electroalfa International, la solicitatrea vicepreşedintelui ANRE.

ANRE constatase neregulile comise de Enel. După această constatare, ANRE ar fi trebuit să oblige compania italiană să reducă facturile de electricitate cu 6 procente. Însă, în urma acestei înţelegeri frauduloase, această sancţiune s-ar fi redus de la 6 procente, la 1,3.

Corupţie în privatizarea Nuclearelectrica, reactoarele 3 şi 4

Tot în iunie, procurorii DNA au solicitat reţinerea aceloraşi Claudiu Dumbrăveanu şi Florin Gugu pentru favorizarea grupului italian Enel în procesul de privatizare al Nuclearelectrica, unităţile 3 şi 4, totul în schimbul unor sume de bani.

Procurorii mai aratau că, în cadrul procesului de privatizare a Electrica, pachetele majoritare de acțiuni a fost preluat de către grupul italian Enel S.p.A. pentru SC Electrica Banat SA, SC Ene Muntenia Sud SA și SC Enel Dobrogea SA.

Statul român se luptă cu China pentru achiziţionarea activelor Enel

Nici procesul de vânzare al activelor Enel în Romania nu este lipsit de dispute. Deşi până în prezent, doar companiile Nuclearelectrica şi Electrica au anunţat oficial că au depus oferte, favoritii Enel par a fi chinezii de la State Grid Corporation of China. În luna aprilie, cele două părţi au semnat un memorandum pentru cooperarea în domeniul tehnologiilor reţelelor inteligente.

În urmă cu o săptămână, surse citate de Bursa.ro arătau că în procesul de preluare a companiilor deţinute de Enel România ar fi intrat si RCS & RDS, interesată de Enel Banat.

În piaţă circulă, însă, şi scenariul că părţile implicate în tranzacţia cu activele Enel din ţara noastră îşi joacă ultimele cărţi înainte de depunerea ofertelor angajante: “Chinezii disimulează interesul pentru a da mai puţini bani pe activele Enel, statul român a intrat în joc cu două companii pentru a trage mai jos preţul şi a descuraja compania chineză de stat, iar Enel a adoptat o atitudine mai relaxată, ca să obţină, bineînţeles, suma dorită din această tranzacţie, care nu este deloc de neglijat”, scria Bursa.

Sursa: Cotidianul

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos