Proiectul „Urăsc” – Interviu

Posted by
|
.                                                 (fara nici o legatura- O fata care iubeste runda 1) In primul rand vreau sa incep prin a va multumi pentru faptul ca mi-ati starnit un zambet real, de amuzament. Uneori, se poate observa si cu ochiul liber cum arta devine kitch sau mult prea populara si mediatizata, astfel incat nu se mai poate numi arta, ci  un show gratis, ca la televizor, unde se uita bunica pe AcasaTV, acestea se intampla din simplul motiv ca lumea incepe sa ia treaba mult prea in serios si exagereaza pana la absurd, la penibil, iar atunci cand niste minti vioaie si luminate precum ale voastre intervin printr-un misto de bun-gust, reactia de a glumi a omului are un mult mai bun efect si devine arta din simplul fapt ca exista. Ce intorsatura! Haideti sa incepem prin a va cunoaste mai bine povestindu-ne cateva lucruri, cum ar fi…. -Cine sunteti si Cum a pornit toata aceasta gluma, idee… nu stiu cum s-o numesc, voi cum i-ati spune? „Eu sunt Marc Solomon, sunt clasa a 10-a la liceul Școala Centrală, am 15 ani și jumătate și sunt pasionat de domeniul artelor, în special de film (asta vreau să fac mai departe în viață, am regizat trei scurtmetraje până acum). Păi, eu aveam ideea în cap de vreo două săptămâni, iar sâmbăta trecută, când am ieșit în oraș, l-am întrebat pe Vlad Ciutacu dacă vrea el să facă pozele. El a zis OK. Și așa a început totul.” -La ce feedback v-ati asteptat si ce feedback a avut ? ” Întrebarea cere ca eu să continui povestea. Miercuri la prânz, m-am văzut cu Vlad la școală și am postat amândoi un status în care am anunțat că facem proiectul. Feedback-ul a fost și atunci destul de bun. Miercuri seara, m-am văzut cu Vlad la Subway ca să vorbim despre proiect. Am setat „a time and a place” și când am ajuns acasă am făcut eventul pe Facebook. Vlad a invitat toată lista sa de prieteni (3000 de oameni) și au început să curgă notificările. Oamenii au fost împărțiți în trei tabere: prima era de acord cu proiectul, a doua nu, iar a treia era neutră postând numai lucruri random. Iar legat de așteptări, au fost foarte mici, comparativ cu ce-am primit în schimb. Eu mă așteptam să atrag atenția a 200 de oameni maxim.” -Am inteles ca Marta Popescu nu a  reactionat prea frumos, coerent si de bun simt, ne puteti povesti… ? „Pe scurt, nu aș mai dori să mai vorbesc cu sau despre Marta Popescu vreodată.” -Ce parere aveti despre ea , este o artista ? ” Nu i-am urmărit munca suficient de mult încât să mă exprim la capitolul ăsta.” -Ce parere sincera (traim intr-o lume a democratiei, o lume libera, deci putem spune orice,nu?) aveti despre proiectul „iubesc” ? „Că nu este neapărat un proiect prost, dar o mare parte din oamenii care au participat la el, iubesc greșit, fals și ce nu trebuie. ” Exemplu: „O iubesc pe mami ( pentru că îmi dă bani) Mersi mami :*” -Aveti de gand cu adevarat sa tineti evenimentul proiectului „urasc” ? „Da, cu siguranță. Vreau să fac proiectul ăsta pentru că, deși este la fiecare colț de stradă, ura este un sentiment înțeles, dar subapreciat, pe când iubirea este discutată de toți, nu este înțeleasă de nimeni de-a binelea. Iubire nu mai există, există numai iubire limitată. Și desigur și pentru ocazia de a lăsa niște oameni să se exprime liber, deoarece ura nu este un sentiment privit tocmai bine.” -Pe pagina voastra de event am vazut ca postase cineva o „deconspirare” a proiectului Martei, care ar fi plagiat proiectul altcuiva (click aici), ce parere aveti despre asta? „Înțeleg că nu este proiectul ei și că ea doar l-a adus în România.” (nota personala – curios sunt daca a mentionat acest fapt) -Credeti ca Marta se trage de par in fata calculatorului cand citeste articolul asta? „Heh, no comment.” Ce credeti ca o deranjeaza mai mult: -faptul ca v-ati folosit de proiectul ei(facand misto) ca sa-l creati pe acesta? -ideea ca primiti si atrageti atentia care in mod normal trebuia sa fie doar a ei? -faptul ca i-ati copiat oarecum ideea ei deja copiata? -faptul ca exista artisti adevarati in Romania care nu sunt la fel de promovati pe baza de pile? -ideea ca exista inca pinguini in Africa? -sau faptul ca ideea voastra este mult mai inteligenta si are un efect bun asupra oamenilor? „Cred că a doua variantă. Sau cel puțin așa îmi reiese din ce-am vorbit cu ea.” -Aveti de gand sa duceti proiectul pe plan international ? „Nu prea cred, dar este posibil ca acest lucru să depindă de felul în care va ieși.” -Ce inseamna pentru voi arta in sine ? „Pentru mine, arta este un mod de a-mi exprima sentimentele și de a mă exprima în general, fără niciun fel de barieră. E complicat.” Cam acestea au fost intrebarile si raspunsurile celor care ne amuza. Va uram succes si sper sa iasa foarte misto, sa se distreze lumea participand si sa ajungeti cunoscuti international, ba chiar galaxian sa va cunoasca si extraterestrii psychedelicilor , ca despre asta-i vorba, nu? Sa devii faimos cu aere de vedeta si impresii de artist dintr-un cacat  simplu cu mot…!? in timp ce altii se spetesc cu munca si creeaza (Foto: -Pedofilul de la Martorii Lui Unicorn – Sursa foto: Furata) O scurta parere personala comparand cele doua idei: Proiectul „iubesc” mi s-a parut misto cand am auzit prima oara de el, gandindu-ma ca e bun deoarece incarca oamenii pozitiv facandu-i sa-si aminteasca ce le place, insa dupa ce-am intrat in subiect mai mult si-am vazut ce se petrece acolo, mi-am dat seama imediat ca totul este un pamflet de circ si ca nu face nimic altceva decat sa scoata superficialitatea din oameni, sa-i provoace a zambi fals doar pentru a arata bine langa decorul mat si gri din spatele lor, cat despre arta… nimic din ce se petrece acolo nu are legatura cu arta,fenomenul este poate doar „o miscare sociala” cum numea cineva de pe event-ul proiectului „urasc” , dar nici macar atat, cand afli ca este si plagiat si observi cum „organizatorii” sunt niste hipsteri snobi de branza-dulce care fac tot proiectul nu pentru a scoate ceva bun din oameni, ci doar pentru propriul ego, propria imagine si faima, pentru a fi COOL si bagati in seama de societate, pentru LIKE-uri pe pagina, toate ieftinelile etc. Toate peste toate, ca sa mai aflu si ca proiectul a fost repetat a 4a oara, A PATRA OARA!!! ALARMA! Nu devine plictisitor? Dar ca sa nu zica Marta ca sunt un rautacios, o sfatuiesc sa mai si plece din Bucuresti, daca tot e o tarancuta cu fite de oraseanca, sa mearga dragut din oras in oras ca sa aiva un efect mai bun proiectul ei, sa nu devina monoton si fara folos. Succes! Da o tura prin tara ! Cat despre proiectul „urasc”, de obicei mint foarte mult dar acum sunt sincer, cred ca va avea un efect mult mai pozitiv asupra oamenilor, deoarece toti vor veni amuzati de intreaga poanta si e mult mai simplu sa spui in gluma ce urasti decat ce iubesti, te si descarci in acelasi timp, un fel de terapie, mai faci si „caterinca” pe tema aceasta…cum spunea un proverb batran al unui mare intelept pe nume Cheloo (parazitii): „ura ramane cel mai sincer sentiment pana-n prezent”. Succes inca odata si abia astept sa merg in parcul Icoanei pe 27 Ianuarie (o locatie foarte buna, apropo) ca sa va destainui ce urasc eu si va multumesc ca-mi oferiti aceasta ocazie inedita! Trebuie doar sa aduc o coala pe care scriu cu markerul ce nu-mi place ! Facebook EVENT aici Sfat pentru Seka: -mai lasati formalitatile deoparte, ca nici voi nu sunteti la televizor ca faceti sa para altceva decat e, odata ce-ai intrat in hora, joaca pana la capat si da-o pe fata, prea mult bun simt, domnilor, fiti mai porci! Sfat pentru Marta: -nu mai forta oamenii sa zambeasca fals si nici nu te mai folosi de iubirile lor pentru faima ta, ca nu-i frumos…si fa arta fotografica, daca te auto-denumesti fotograf, nu o mai copia pe lady Gaga,ori proiectele altora . (un sfat prietenesc,pentru ca uite ce pateste Gaga, click aici). Asta e, draguta, cand faci ceva trebuie sa te astepti la toate reactiile posibile, bune ori rele, nu poti fraieri pe toata lumea si nici nu e bine sa te obisnuiesti cu pupincurisme, e spre binele tau… suntem liberi sa credem ce dorim nu poti obliga pe nimeni sa placa o idee.Apropo Marta, tu ce urasti ? Sfat popular: -Mergeti la vot si aruncati gunoaiele la cos! Aveti sustinerea M.o.V. si sper ca oamenii sa va inteleaga, sa nu mai ia prea in serios treaba si sa-si mai aminteasca cum se rade… Un articol de : Roncea Felix

Sari la bara de unelte

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos