Vasile Lovinescu – Interpretarea Esoterica a Unor Basme Romanesti by askey69 on Scribd

Vasile Lovinescu (n. 17 decembrie 1905, Fălticeni – d. 14 august 1984) a fost un critic literar, dramaturg şi filosof esoteric român, elev al filosofului francez René Guénon. Biografie S-a născut pe data de 17/30 decembrie 1905 în oraşul Fălticeni, ca fiu mai mare al lui Octav Lovinescu, avocat, şi al Anei Cetăţianu. Tatăl, frate cu criticul literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădăşeni, Suceava, iar mama din localitatea Subcetate, având în ascendenţă pe Ion Budai-Deleanu. Scriitorul a mai avut doi fraţi : Octav (1913-1945), avocat şi Horia (1917-1983), dramaturg. Familia sa a dat literelor noastre mai mulţi scriitori, între care Anton Holban (văr), Monica Lovinescu (verişoară) şi Alexandrina Lovinescu (verişoară). Copilăria în Fălticeni, pe atunci un târg patriarhal, i-a fost normală, adică fabuloasă, cum va spune scriitorul însuşi. Şcoala primară şi gimnaziul le-a urmat în urbea natală, la gimnaziul Alexandru Donici, unde bunicul său, Vasile, era profesor şi director. Familia s-a mutat în 1920 la Bucureşti, unde tatăl său era avocat la diverse firme. Vasile Lovinescu a urmat liceul la Colegiul Sfântul Sava. După revenirea familiei în Fălticeni, a rămas în capitală, unde a fost student la Facultatea de Drept, nu pentru că ar fi avut vreo înclinaţie pentru această disciplină, ci pentru a rămâne în profesia tatălui său. După terminarea facultăţii, Vasile Lovinescu a lucrat ca jurisconsult la diverse firme, la primăria municipiului şi apoi, cu unele întreruperi, la Creditul Minier, până în 1947 când instalarea dictaturii l-a obligat să renunţe. În tot acest timp însă, principala preocupare a tânărului a rămas spiritualitatea. În acest domeniu, el a publicat în anii ’30 numeroase articole şi eseuri în reviste ca:Viaţa Literară, Viaţa Românească, Adevărul Literar şi Artistic, Credinţa, Familia, Azi, Vremea, dar şi câteva traduceri din limbile germană, franceză şi engleză. Figura care l-a atras în aceste începuturi de studii tradiţionale a fost cea a misticului Bo Yin Ra, german de origine, care a avut, se pare, o afiliere iniţiatică ^{[necesită citare]} la o organizaţie cosmologică din Asia centrală, ca şi cea a scriitorului german Gustav Meyrink. Din cărţile lui Bo Yin Ra a aflat Vasile Lovinescu de cartea lui René Guénon Le Roi du Monde, pe care e şi tradudus (fără să o poată însă publica). Din acest moment, gânditorul tradiţional francez a devenit mentorul său spiritual. A început în 1934 o corespondenţă cu René Guénon, retras la Cairo, care a durat neîntrerupt până în 1940, în paralel cu o meditaţie susţinută asupra cărţilor lui şi a marilor texte ale esoterismului universal. Chiar dacă a continuat să scrie în reviste şi să aibă relaţii cu unii scriitori români ca Dan Botta, Dan Petraşincu, Anton Dumitriu, Mircea Eliade şi mai ales Sandu Tudor, atenţia lui principală s-a îndreptat spre obţinerea unei iniţieri. Scriitorul s-a retras în 1980 definitiv la Fălticeni, în casa părintească de pe strada Sucevei, devenită între timp Galeria Oamenilor de Seamă (1972), prin donaţia şi grija soţiei sale. S-a stins din viaţă pe data de 14 iulie 1984. După decembrie 1989 apar în periodice numeroase fragmente din opera lui Vasile Lovinescu şi diferite prezentări ale omului şi operei (Caiete Critice, România Literară, Steaua, Cotidianul LAI, Timpul, Manuscriptum, Cronica, Echidistanţe, etc.). Realizarea spirituală În anul 1935, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos, căutând o binecuvântare isihastă, pe care ar fi putut-o obţine, cu condiţia să rămână într-o mănăstire; nefiind cetăţean grec, lucrul nu era posibil pe vremea aceea. În 1936, la sfatul lui René Guénon, pleacă în Franţa, la Amiens, şi în Elveţia, la Basel, unde trece printr-o iniţiere alawită, după care se întoarce în ţară. Nu e vorba de o convertire la islam, cum greşit s-ar putea crede, ci de integrarea într-o organizaţie esoterică universală (sufism), încă vie şi efectivă. De aici încolo, principala preocupare a lui Vasile Lovinescu va fi realizarea spirituală. A mai publicat, între 1936-1937, în revista „Études traditionnelles”, sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceză, de istorie şi geografie mitică, intitulat La Dacie hyperboréenne. În 1939 a făcut o călătorie în Franţa, pentru a relua legătura cu F. Schuon, maestrul său spiritual. Aici l-a reîntâlnit şi pe M. Vâlsan, rămas la Paris ca diplomat, care primise şi el o iniţiere din aceeaşi sursă şi care a întemeiat în curând, la Paris, o tariqah condusă de el. În timpul războiului, în 1940 reformat din cauza unei vederi slabe, Vasile Lovinescu şi-a împărţit timpul între ritualul iniţiatic şi meditaţia asupra textelor sacre, între Fălticeni şiBucureşti, unde s-a stabilit definitiv, cu un scurt intermezzo administrativ la primăria oraşului Fălticeni. S-a căsătorit în 1945 cu Steliana-Victoria Păunescu. În timpul refugiului de la sfârşitul războiului, casa şi biblioteca de la Fălticeni i-au fost devastate, ceea ce nu l-a rupt de locul natal, deşi a continuat să trăiască, într-o demnă sărăcie, în Bucureşti. În anul 1948 a întemeiat în Bucureşti, cu ajutorul lui M. Vâlsan, un grup iniţiatic pe care l-a condus până prin 1958 când, din cauza izolării şi a ambianţei ostile, grupul s-a dizolvat. În toată această perioadă, Vasile Lovinescu a renunţat la scris, consacrându-se ritualului şi realizării spirituale, împreună cu grupul respectiv, totul rămânând ascuns lumii profane. A întreţinut legături prin scrisori cu F. Schuon, T. Burckhardt şi M. Vâlsan. Fraternitatea lui Hyperion În 1958 a întâlnit la Fălticeni pe subtila, dar puţin cunoscuta poetă Lucreţia Andriu (1913-1964), în casa din Bucureşti a căreia a întemeiat un cerc de studii şi meditaţie tradiţională, pe care l-a numit mai târziu, în unele scrisori, fraternitatea lui Hyperion. Din acest grup au făcut parte poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Mosinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca. Activitatea acestui grup a continuat aproape săptămânal, cu excepţia lunilor de vară, când V. Lovinescu se retrăgea la Fălticeni, menţinând legătura prin scrisori. Aceasta insulă de libertate spirituală a continuat astfel să existe în anonimat şi să „activeze”, în ciuda ambianţei ostile şi ameninţătoare, puternic polarizată de prezenţa intelectuală a lui Lovinescu. Baza studiilor şi meditaţiilor a constituit-o opera lui René Guénon, dar şi textele sacre ale marilor tradiţii exo şi esoterice universale. După moartea prematură a Lucreţiei Andriu, grupul s-a reunit cu aceeaşi regularitate, în alte locuri, până în anul 1980, când Vasile Lovinescu s-a retras la Fălticeni. Două studii Încă din 1964, Vasile Lovinescu şi-a reluat scrisul, resimţind nevoia de a fixa adevărurile tradiţionale care, transmise numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă. Aşa s-au închegat între 1964-1972 cele două studii, Al patrulea hagialîc (despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche, şi Creangă şi Creanga de Aur, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă, publicate mai târziu, care, pe masura elaborării, erau citite în grup, ca, de altfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilografiate. În 1972, după terminarea acestor studii, în anii ’70, V. Lovinescu a continuat să scrie eseuri şi studii, de mai mică întindere, pe teme tradiţionale, comentarii de folclor şi opere spirituale, studii de istorie şi geografie sacră. El a putut fi văzut aproape zilnic la Biblioteca Academiei, studiind texte sacre şi lucrări rare. Un timp, scriitorul a ţinut un jurnal conţinând meditaţii de o mare pătrundere spirituală, mergând de la doctrină şi simbol la tehnica iniţiatică. Operă

• Al patrulea hagialâc (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1981; ediţia a II-a, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1996)
• Creangă şi Creanga de Aur (Ed. Cartea Românească, 1989; ediţia a II-a integrală, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1996)
• Monarhul ascuns (Ed. Institutul European, Iaşi, 1992; ediţia a II-a, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999
• Incantaţia sîngelui (Ed. Institutul European, Iaşi, 1993; ediţia a II-a, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999
• Mitul sfîşiat (Ed. Institutul European, Iaşi, 1993; ediţia a II-a, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999
• Interpretarea esoterică a unor basme şi balade populare româneşti (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1994; ediţia a II-a, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2000)
• Jurnal Alchimic (Ed. Institutul European, Iaşi, 1994; ediţia a II-a, Ed. Institutul European, Iaşi, 1999)
• Steaua fără nume (Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994)
• Dacia hiperboreană (Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1994; ediţia a II-a, Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1996)
• Scrisori crepusculare (Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1995)
• O icoană creştină pe Columna Traiana (Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1996)
• Însemnări iniţiatice (Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1997)
• Meditaţii, simboluri, rituri (Ed. Rosmarin, Bucureşti, 1997)