Începe cel mai mare festival internațional de folclor din România! PROGRAM

Posted by
|

 

Peste 2.000 de artiști, o paradă impresionantă a costumelor populare cu aproape 600 de participanți, orchestre, fanfare, ansambluri folclorice, târg de meșteșugari, artiști consacrați de muzică populară și nu numai, toate acestea reunite în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu” Primăria Municipiului București, prin creart– Centrul de Creație, Artă și Tradiție, organizează, în perioada 19 – 21 iunie 2015, Festivalul Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în Cișmigiu”. Aflat la cea de-a IX-a ediție, festivalul va reuni nu mai puțin de 2.000 de artiști din toate zonele țării, ansambluri folclorice, fanfare, minorități și comunități naționale, târg de meșteșugari și hand-made, ateliere de creație și bucate tradiționale. Timp de trei zile, între orele 10:00 – 22:00, Parcul Cișmigiu se va transforma într-o oază tradițională în centrul Bucureștiului. Pe cele două scene vor urca artiști consacrați de muzică populară, ca Maria Ciobanu, Nicoleta Voica, Nicolae Furdui Iancu sau Matilda Pascal Cojocărița și  Nicolae Voiculeț, dar și Nightlosers, Mihai Mărgineanu, Argatu’ sau Țapinarii, care vor susține spectacole de folclor reinterpretat. Parada costumelor populare Festivalul se va deschide vineri, 19 iunie, la ora 15:00, cu o paradă a costumelor populare românești și internaționale ce se va desfășura pe traseul Ateneul Român – Calea Victoriei – Cercul Militar Național – Bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cișmigiu (intrarea Arhivele Statului). Ansambluri naționale și internaționale, fanfare, comunități și minorități naționale vor participa la parada FIF 2015, în total fiind prezenți 600 de artiști. Parada se încheie la intrarea în Cișmigiu, unde  fanfarele din Hudești, din Rupea, „Transilvania” și „Argeșul” vor invita trecătorii la marea sărbătoare FIF 2015.   Ansambluri din Scoția, Armenia, Serbia, Republica Moldova și India în Cișmigiu Programul artistic se va desfășura pe cele două scene amplasate în parc: Scena Principală și scena Fân Zone. La Scena Principală (situată pe peluza restaurantului Monte Carlo) vor concerta soliști îndrăgiți de muzică populară, ansambluri folclorice profesioniste, minoritați și comunități naționale, orchestre, în total peste 2.000 de artiști. La ediția din anul acesta vor participa Ansamblul „Sheffield Pipe Band” din Scoția, Ansamblul „Geghard Dance” din Armenia, Ansamblul „Dhoad Gypsies of Rajasthan” din India, Ansamblul „Lada” din Serbia și Ansamblul „Fluieraș” din Republica Moldova, toate cu un palmares internațional remarcabil. Acestea vor urca pe Scena Principală în toate cele trei zile, oferind reprezentații inedite de muzică și dans, reprezentative culturii lor. Vineri, 19 iunie 2015, pe Scena Principală vor urca reprezentanți ai minorităților (germană, italiană, greacă, aromână, rromă, maghiară), ansambluri profesioniste, invitați din străinătate și orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros. Tot vineri, invitați precum Nicoleta Voica, Gheorghe Turda, Marius Ciprian Pop și Marioara Man Gheorghe ne vor oferi un spectacol inedit alături de copiii lor, care le împărtășesc pasiunea pentru muzică, moment ce se află în ton cu tema ediției de anul acesta, FAMILIA. Sâmbătă, 20 iunie 2015, vor urca pe scenă ansambluri din România și Orchestra Națională Valahia dirijată de maestrul Marius Zorilă, împreună cu invitații săi. Andreea Chisăliță, Gelu Voicu, Silviu Biriș și Dinu Iancu Sălăjanu sunt doar câteva dintre numele mari care vor concerta alături de Orchestra Națională Valahia. Evenimentul se va încheia la Scena Principală duminică, 21 iunie 2015, cu un program ce cuprinde nume ale unor artiști recunoscuți, precum Maria Ciobanu, Floarea Calotă, Cornelia și Lupu Rednic, Nicolae Furdui Iancu, Matilda Pascal Cojocărița, Nicolae Voiculeț, Lavinia Goste și Marius Zorilă. Ansambluri profesioniste vor asigura o atmosferă de sărbătoare în ultima seară, iar Orchestra Națională Valahia va completa ritmurile acest tablou muzical.

Folclor reinterpretat la Fân Zone Nu vor lipsi nici evenimentele dedicate celor tineri, pentru care punctul de atracție va fi deja consacratul „Fân Zone”, unde Nightlosers, Mihai Mărgineanu, Fantome, Argatu’, K-LU, Ad-Hoc, Danaga, Steaua de Mare, Țapinarii, Mihai Toma, TRI, Domino Sibiu, Cobzality, Balako sau Balkansambel vor susține spectacole de folclor reinterpretat. Tot la „Fân Zone”, în prima parte a zilei, sunt așteptați și cei mici, cu tot felul de surprize, iar cei mari își pot alege suveniruri hand-made sau se pot răcori la standul „Limonada lui Iulian” – cea mai fresh limonadă socială, unde fiecare pahar cumpărat ajută un copil bolnav. În „satul” din Cișmigiu vizitatorii pot descoperi și alte produse tradiționale originale, dantele lucrate de mână, „Tricouri Faine”, „Colți Românești”, „Perne de decor”, „Cărți Poștale cu Povești” la Mândra Chic și „Prăvălia cu iișoare” prin intermediul cărora se pot redescoperi motivele autentice românești reinterpretate într-un mod creativ.

Târg de meșteșugari și zona gastronomică Festivalul Internațional de Folclor aduce în atenția publicului meșteșuguri și tradiții ce impresionează prin tehnicile folosite. La cele peste 60 de căsuțe amplasate pe aleile parcului, meșteșugari autentici din toate zonele țării vor reconstitui tradițiile de artă țărănească, existând și demonstrații ale unor meșteri și artiști plastici care vor împărtăși din tainele tehnicilor folosite: război de țesut, roata olarului, atelier de sticlărie. Vizitatorii pot alege dintr-o gamă diversificată de obiecte de artizanat (ceramică, sculpturi în lemn și os, articole din piele, covoare, țesături, împletituri din fibre vegetale, icoane, instrumente muzicale, ceramică, ii, costume, păpuși, măști) și de bucate variate (miere, prăjituri de casă, siropuri, dulcețuri, turtă dulce, covrigei, brânzeturi, pâine de casă, plăcinte, cozonac, scovergi, baclava sau kurtos colacs). Totodată, în cadrul festivalul, lângă Foișor, va fi amenajată și o zonă gastronomică, deschisă între orele 11:00 – 22:00.

Ateliere de creație și plimbări cu trăsuri și ponei Pe lângă spectacolele de muzică și dans de pe scenele din Parc, vizitatorii sunt așteptați cu ateliere inedite de creație ce vor avea loc la Foișor, în intervalul orar 11:00 – 20:00. Unul din aceste ateliere este susținut de Prof. Ovidiu Papană, un important culegător și teoretician al folclorului muzical românesc, pasionat colecţionar de instrumente muzicale. Cei prezenți se vor putea întâlni la ateliere și cu un producător de țambale din Slovacia, care le va împărtăși taine muzicale străvechi. Plimbările prin parc cu trăsuri și ponei nu lipsesc nici în această ediție și întregesc atmosfera de sărbătoare oferind doritorilor o promenadă la ceas de seară, prin cel mai vechi parc al Capitalei.

Intrarea la toate evenimentele din Parcul Cișmigiu este liberă. Pentru mai multe informații accesați site-ul www.creart.ro și paginile de Facebook: Festivalul International de Folclor și creart. Coproducător: TVR Sponsor: Domeniile Sâmburești Parteneri media: Magic FM, Dilema Veche, Adevărul, Calendar Evenimente, Cooperativa Tradițională, România Pozitivă, Bigcitylife.ro, Dor de ducă, 24Fun, Zile și Nopți, În Festival, Feeder, PR Wave, Orașul meu, TV City, Online Gallery, IQool, Mișcarea Oamenilor Visători.

PROGRAM

Festivalul Internațional de Folclor

„Muzici și Tradiții în Cișmigiu”

19 – 21 iunie 2015

ediţia a IX-a 

  Vineri, 19 iunie 2015 PARADA – orele 15.00 – 15.30 SPECTACOLE SCENA PRINCIPALĂ –orele 16:00 – 22:30 SPECTACOLE SCENA FÂN ZONE – orele 17:00 – 22:00 TÂRG DE MEŞTEŞUGARI – orele 11:00 – 22:00 ATELIERE DE CREAŢIE – orele 11:00 – 20:00 ZONA GASTRONOMICĂ – orele 12:00 – 22:00 Parada costumului popular 15.00 – 15.30 Piața George Enescu (Ateneul Român) – Calea Victoriei – Bulevardul Regina Elisabeta – Parcul Cişmigiu (Intrarea Arhivele Statului). Ansambluri naționale şi internaționale, comunități şi minorități naționale, fanfare   Reprezentaţii ale fanfarelor în Parcul Cişmigiu: 15.30 – 16.00                   Fanfara din Hudeşti – Botoşani                     Fanfara din Rupea – Braşov                   Fanfara „Transilvania”din Alba Iulia                   Fanfara „Argeşul” din Piteşti                  Scena Principală – Spectacole de folclor tradţional   16.15 – 16.30 Minoritatea germană “Korona” din Braşov 16.30 – 16.45 Minoritatea italiană “Siamo di nuovo insieme” din Iaşi 16.45 – 17.00 Minoritatea greacă Ans. „Ellas” din Bucureşti 17.00 – 17.15 Comunitatea aromână “Dor” din Sarighiol de Deal, jud. Tulcea 17.15 – 17.30 Minoritatea rromă Ans. “Doina Dobrogei” 17.30 – 17.45 Minoritatea maghiară “Ordogborda” din Harghita 17:45 – 18.10 Ansamblul “Baladele Deltei” din Tulcea 18.10 – 18.50 Ansamblul de cântece şi dansuri populare “Fluieraş” din REPUBLICA MOLDOVA 18.50 – 19.20 Ansamblul “Transilvania” din Baia Mare 19.20 – 20:00 Ansamblul “Sheffield Pipe Band” din SCOŢIA 20:00 – 20.30 Ansamblul “Ţara Vrancei” din Focşani 20.30 – 20.45 DESCHIDEREA OFICIALĂ 20.50– 20.55 Orchestra „Lăutarii” din Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros 20.57 – 21.05 Marius Ciprian Pop si Antonia 21.06 – 21.16 Cezar, Anatol şi Iulian Căzănoi 21.17 – 21.27 Mariana Anghel şi Adriana Anghel 21.28 – 21.38 Constantin, Marius şi Răzvan Măgureanu 21.39 – 21.52 Marioara Man Gheorghe şi Elena Gheorghe 21.53 – 22.06 Nicoleta Voica, Andreea Voica şi Deian Galetin 22.07 – 22.15 Gheorghe Turda si Ioana Anca Bădescu 22.16 – 22.30 Nicolae Botgros, Lidia Bejenaru Botgros şi Corneliu Botgros şi Cristian Botgros   Scena Fân Zone – Spectacole de folclor reinterpretat 17.00 – 17.40 Ad Hoc 17.50 – 18.35 K-lu 18.50 – 19.30 Fantome 19.45 – 20.45 Nightlosers 20.55 – 22.00 Dj Argatu

Sâmbătă, 20 iunie 2015

  1.  SPECTACOLE SCENA PRINCIPALĂ –orele 16:00 – 22:00
  2.  SPECTACOLE SCENA FÂN ZONE – orele 10:00 – 12:00 si 17:00 – 22:00
  1.  TÂRG DE MEŞTEŞUGARI – orele 10:00 – 22:00
  2.  ATELIERE DE CREAŢIE – orele 11:00 – 20:00
  3.  PLIMBARI CU TRASURI ŞI PONEI – orele 10:00 – 20:00
  4.  ZONA GASTRONOMICĂ – orele 10 :00 – 22:00
Scena Principală – Spectacole de folclor tradiţional 16.00 – 16.30 Ansamblul “Timişul” din Timişoara 16.30 – 17.10 Ansamblul “Geghard Dance Ensemble” din REPUBLICA ARMENIA 17.10 – 17.40 Ansamblul “Dor Transilvan” din Cluj 17:40 – 18.20 Ansamblul “Dhoad Gypsies of Rajahstan” din INDIA 18:20 – 18:50 Ansamblul “Ciprian Porumbescu” din Suceava 18:50 – 19.30 Ansamblul “Lada” din REPUBLICA SERBIA 19:30 – 20.00 Ansamblul “Sheffield Pipe Band” din SCOŢIA 20.05 – 20:10 Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul Marius Zorilă 20:11 – 20:20 Alex şi Alexandra Chira 20.21 – 20.30 Andreea Chisăliţă si Iulian Miron 20:31 – 20:40 Roxana Reche şi Alexandru Pal 20.41 – 20.50 Izabela Tomiţa şi Gabriel Popescu 20:51 – 21:00 Nicolae Mureşan şi Nicuşor Mureşan Junior 21.01 – 21.11 Gelu Voicu şi Tudor Voicu 21:12 – 21:16 Veta Biriş şi Silviu Biriş 21.17 – 21.29 Ramona şi Petrică Viţa 21.30 – 21.46 Dinu Iancu Sălăjanu si Ana 21:47 – 22:00 Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul Marius Zorilă Scena Fân Zone   Spectacole de cântece și jocuri interpretate de copii 10:00-10:30 Corul de Copii Radio10:35-10:55 Trupa de dans modern “Dance World”, coregraf Alina Cimpoieru11:00-11:20 Grupul „Roua” Cloşani, jud Gorj11:25-12:00 Grupul de copii „Mlădiţe ilfovene” din Clinceni Spectacole de folclor reinterpretat 17.00 – 17.45 Impex 18.00 – 18.45 Danaga 19.00 – 19.45 Țapinarii 20.00 – 20.45 Balkansambel 21.00 – 22.00 Mihai Mărgineanu

Duminică, 21 iunie 2015

 
  1.  SPECTACOLE SCENA PRINCIPALĂ –orele 16:15 – 22:15
  2.  SPECTACOLE SCENA FÂN ZONE – orele 10:00 – 12:05 si 17:00 – 22:00
  3.  TÂRG DE MEŞTEŞUGARI – orele 10:00 – 22:00
  4.  ATELIERE DE CREAŢIE – orele 11:00 – 20:00
  5.  PLIMBARI CU TRASURI ŞI PONEI – orele 10:00 – 20:00
  6.  ZONA GASTRONOMICĂ – orele 10:00 – 22:00
  Scena Principală – Spectacole de folclor tradiţional     TRANSMISIUNE ÎN DIRECT: 16:10 – 17:50 şi 18:35 – 19:35 16.15 – 16.20 Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul Marius Zorilă 16.21 – 16.36 Mariana Ionescu Căpitănescu, Marcela Fota, Steliana Sima 16.37 – 16.42 Ansamblul “Geghard Dance Ensemble” din REPUBLICA ARMENIA 16.43 – 16.53 Floarea Calotă şi Ioana Calotă 16.54 – 16.59 Ansamblul “Dhoad Gypsies of Rajahstan” din INDIA 17.00 – 17.09 Cornelia şi Lupu Rednic 17.10 – 17.28 Nicolae Furdui Iancu şi Tudor Furdui Iancu 17.29 – 17.34 Ansamblul “Lada” din REPUBLICA SERBIA 17.35 – 17.50 Matilda Pascal Cojocăriţa, Ştefan Cigu, Horaţiu Cigu şi Alin Pascal 17.50 – 18.30 Ansamblul „Burnasul” din Teleorman 18.35 – 18.40 Orchestra Naţională „Valahia”, condusă de maestrul Marius Zorilă 18.41 – 18.46 Ansamblul “Geghard Dance Ensemble” din REPUBLICA ARMENIA 18.47 – 18.59 Lavinia Goste şi Marius Zorilă 18.59 – 19.04 Ansamblul “Dhoad Gypsies of Rajahstan” din INDIA 19.05 – 19.29 Maria Ciobanu, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu 19.30 – 19.35 Ansamblul “Lada” din REPUBLICA SERBIA 19.35 – 20.10 Ansamblul profesionist „Mureşul” din Tg. Mureş 20.10 – 20.50 Ansamblul „Dor românesc” din Bistriţa cu Daniela Condurache, Alexandru Pugna si Nicolae Cioancă 21.00 – 22.15 Nicolae Voiculeţ – „Research Romania Scena Fân Zone   Secțiunea de cântece și jocuri interpretate de copii 10:00-10:25 Grupul de copii „Mezzoforte Soul Music” din Otopeni 10:30-10:50 Grupul de copii „Tecucelul” din Galați10:55-11:15 Orchestra de copii „Hora” din Bucureşti 11:20-11:45 Ansamblul “Mugurelul” din Câmpia Turzii 11:50-12:05 Ansamblul “Româncuţa” din Cumpăna Spectacole de folclor reinterpretat   17.00 – 17.45 Mihai Toma 18.00 – 18.45 Tri 19.00 – 19.45 Domino 20.00 – 20.45 Cobzality 21.00 – 22.00 Balako

Sari la bara de unelte

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos