Geneza Omului – Paracelsus – Viata si Invatatura de Franz Hartmann

Posted by
|

Omul este o fiinţă alcătuită din trei elemente sau forţe distincte: Spirit, Suflet şi Materie. Fiecare element (din acestea trei) este vizibil şi tangibil fiinţelor caretrăiesc exclusiv în el, sau în a căror componenţă respectivul element predomină. Spiritul este perceptibil existen­ţelor spirituale, iar gândurile muritorilor apar vizibile şi materiale spiritelor. Esenţa sufletului, cu formele şi curenţii ei, poate fi văzută şi simţită de Elementali şi de fiinţele care trăiesc în sfera sufletului; ei sunt de ase­menea capabili să citească gândurile mai puţin subtile şi spirituale, şi percep stările de spirit ale oamenilor provocate de culori, ca şi efectele lor în aura fiinţelor umane. Ei nu pot, totuşi, să perceapă lucrurile divine şi spirituale. Materia, în starea în care noi o cunoaştem, este văzută şi simţită cu ajutorul simţurilor fizice, însă fiinţelor care nu posedă asemenea simţuri, lucrurile materiale le sunt tot atât de invizibile şi intangibile cum sunt lucrurile spirituale pentru cei ce nu şi‑au dezvoltat puterea percepţiei spirituale.

Esenţa spirituală a omului provine din prima emanaţie a lui Dumnezeu. Ea este înzestrată cu înţe­lepciune şi putere divină, şi dacă elementele din care este constituit omul normal devin conştiente că posedă asemenea daruri, şi înţeleg care sunt puterile lor şi cum să le folosească, atunci cel care le posedă va fi, ca să spunem aşa, un supraom, şi, pe bună dreptate, va fi numit Fiinţă divină, sau Fiu al Atotputernicului.

Ori de câte ori este conceput un copil, un cuvânt purcede de la Dumnezeu asemenea unei raze şi înzes­trează viitoare făptură cu Spirit. Totuşi, acest Spirit nu este absorbit imediat de copilul nou născut, ci se încar­nează treptat, pe măsură ce fiinţa omenească creşte şi îşi dezvoltă raţiunea şi inteligenţa. Mulţi oameni trăiesc, se căsătoresc şi mor fără a ajunge vreodată să intre pe deplin în posesia acestei raze divine de înţelepciune (sau fără să stabilească o legătură strânsă cu ea) care, doar ea, îi poate transforma în fiinţe omeneşti nemuri­toare. Deşi puterile şi esenţele, care urmează să pregă­tească sufletele acestora, pot fi mai rezistente, în formele lor, decât trupurile lor fizice, totuşi aceste puteri vor slăbi, iar aceste esenţe se vor descompune la timpul potrivit în elementele care le compun, căci nimic nu durează la nesfârşit în afară de Spiritul lui Dumnezeu, care începe să se manifeste în om prin asimilarea esenţelor mai subtile ale sufletului. Dacă o asemenea asimilare nu se produce – altfel spus, dacă individul, în timpul vieţii sale, nu devine înţelept, bun şi iluminat spiritual – raza divină se în­toarce, odată cu moartea persoanei, la sursa de unde a venit, iar personalitatea individului va rămâne doar ca o urmă în lumina astrală.

În om există două feluri de inteligenţă: inteligenţa umană şi inteligenţa animală. Numai inteligenţa umană se poate uni cu spiritul. Raţiunea inferioară sau animală – oricât de mult ar cunoaşte în privinţa aspectelor exterioare ale lucrurilor, şi oricât de versată ar fi în logică şi filozofie – este complet neputincioasă, fiindcă va fi respinsă de spiritul adevărului; iar acela care păstrează formele nealterate, prevenind destrămarea şi întoarcerea lor în haos, este doar spiritul de viaţă.

Spiritul pur n‑are personalitate, ci există imperso­nal în Dumnezeu şi ca Dumnezeu, şi fiecare naştere face să apară o nouă persoană, dar nu şi o nouă rază spirituală. Spiritul impersonal supravieţuieşte, dar per­sonalitatea omului se poate pierde. Numai elementele din personalitatea lui care vor fi absorbite de spirit vor putea supravieţui. Cimentul care uneşte sufletul cu spiritul este iubirea, şi de aceea iubirea înflăcărată pentru divinitate este cel mai înălţător bun pe care îl poate realiza un om muritor.

Esenţa sufletului omenesc este alcătuită din influen­ţele eterice sau astrale care provin din sufletele lumii, planetelor şi stelelor, în special din sufletul planetei pe care locuieşte. Sufletul oricărui om şi al oricărui animal are caracteristici proprii, care îl deosebesc de celelalte suflete; la fel, „sufletul” fiecărei planete, al fiecărui soare, al fiecărei lumi are caracteristici proprii, şi el emite influenţe benefice sau distructive pe care le răspândeşte în spaţiul cosmic, acţionând astfel asupra Microcosmului omului şi producând, în cele din urmă, rezultate vizibile.

Aceste elemente astrale sunt organizatoarele sufle­tului uman. Ele sunt constructorii templului în care locuieşte spiritul, iar sufletul omenesc, fiind stimulat de ele, atrage prin intermediul unor procese fiziologice elemente ale pământului, şi formează ţesuturi, muşchi şi oase, şi devine vizibil şi tangibil pentru fiinţele alcătuite asemănător trupului material sau animal al omului.

Din acest motiv omul poate fi considerat ca fiind o fiinţă dublă – un om vizibil şi un om invizibil uniţi prin suflet. Omul vizibil constă din acele elemente iniţial invizibile care devin vizibile în forma sa, omul invizibil fiind constituit din sentimente şi gânduri a căror origine se află în Macrocosm, iar lumina lor se reflectă şi se imprimă în materie.

Omul este, aşadar, chintesenţa tuturor elementelor şi un fiu al universului sau o copie în miniatură a Sufletului său, şi orice există sau se întâmplă în univers, există şi se întâmplă în alcătuirea omului. Mulţimea forţelor şi esenţelor ce acţionează pentru a constitui ceea ce numim „omul” este aceeaşi ca şi mulţimea forţelor şi puterilor a ceea ce, la o scară infinit mai mare, se numeşte Univers, şi orice lucru din Univers se reflectă în om şi poate intra în conştiinţa acestuia. Această circumstanţă permite omului care se cunoaşte pe sine însuşi să cunoască Universul, şi să perceapă nu numai ceea ce există invizibil în Univers, dar să prevadă şi să prezică întâmplări viitoare. De relaţia strânsă dintre Univers şi Om depinde armonia datorită căreia Infinitul se leagă strâns de Finit, şi imensitatea de tot ce este mic. Este lanţul de aur al lui Homer, sau inelul lui Platon.

Scopul existenţei omului este restabilirea armoniei de la începuturi, care a existat între Dumnezeu şi Om înainte de producerea separării ce a tulburat echilibrul şi a făcut ca prima emanaţie a esenţei divine să fie atrasă de cea de‑a treia emanaţie materială şi să se scufunde în materie. Pentru a restabili această armonie, Omul poate face ca voinţa lui Dumnezeu să‑şi găsească expresia perfectă în Natură, şi de aceea Natura se va spi­ritualiza şi Macrocosmul se va apropia de perfecţiune.

Calităţile şi temperamentele oamenilor pot fi dez­voltate, într‑o anumită măsură, independent de mediul înconjurător, prin puterea lui Ens seminis (forţa for­matoare a materiei). Adam şi Eva (esenţa spirituală duală masculină şi feminină) şi‑au primit trupurile prin „creaturi” (esenţe elementale sau astrale), prinEns seminis; prin acest ajutor neîncetat, bărbaţii şi femeile vor exista până la sfârşitul lumii. Chiar dacă n‑ar fi existat planete, nici stele, şi dacă nimic n‑ar fi căpătat vreodată existenţă, totuşi copiii lui Adam şi ai Evei s‑ar fi născut, şi ar fi avut temperamente specifice: unul ar fi fost melancolic, altul coleric, al treilea sangvin sau irascibil etc. Asemenea calităţi ale oamenilor provin de la Ens proprietatis, şi nu de la nişte influenţe astrale, fiindcă temperamentele, gusturile, înclinaţiile şi talen­tele nu sunt o parte a corpului; altfel spus, ele nu îi dau acestuia nici înfăţişare, nici culoare şi nici formă – acestea sunt atribute ale lui Ens proprietatis.

Deşi Microcosmul şi Macrocosmul se află într‑o relaţie reciprocă, asemenea relaţiei dintre puiul din ou şi albuşul care îl înconjoară, totuşi acţiunea Macrocos­mului asupra Microcosmului este doar o condiţie externă de viaţă, numită de Paracelsus, Digest. Nici un om sau nici o fiinţă muritoare nu poate exista fără influenţa astrelor, dar nu‑şi capătă existenţă prin ele. O sămânţă aruncată în pământ poate creşte şi da naştere unei plante, dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă soarele nu ar acţiona asupra ei, şi nici solul n‑ar putea să creeze o sămânţă de la sine, oricât de mult ar fi stră­lucit soarele asupra lui. Paracelsus explică originea calităţilor condiţiilor exterioare de viaţă, susţinând că ele au apărut în urma atracţiilor reciproce şi inter­acţiunilor dintre Macrocosmos şi Microcosmos şi prin armonia ambelor sfere (firmamentul inferior şi cel supe­rior), fiecare fiind formată în funcţie de cealaltă. Baza comună a ambelor sfere – care este, ca să spunem aşa, receptacolul comun al germenilor – se numeşte Limbus.

„Omul fiind format din Limbus – iar Limbusul fiind uni­versal şi, prin urmare, mama tuturor lucrurilor – rezultă că toate lucrurile, inclusiv omul, au aceeaşi origine, şi fiecare lucru este atras către originea sa, în virtutea acestei relaţii mutuale.

Dacă omul n‑ar fi format astfel, adică din întreg şi din toate părţile sale, şi dacă fiecare om ar fi făcut dintr‑o singură parte separată de lume şi esenţial distinctă de celelalte (părţi ale lumii), el nu ar mai fi capabil să primească influenţele care rezidă în întreg. Dar sufle­tul lumii celei mari are aceleaşi diviziuni, proporţii şi părţi ca şi sufletul omenesc, iar trupul material al omului primeşte trupul material al Naturii, în acelaşi sens în care fiul primeşte «sângele» tatălui său”.

O relaţie asemănătoare celei existente între Macro­cosm şi Microcosm există între bărbat şi femeie, între femeie şi uter, între uter şi fetus.

„Întregul Microcosm este potenţial conţinut în Liquor Vitae, un fluid nervos comparabil cu substanţa cerebrală fluidică şi în care sunt conţinute natura, calitatea, caracterul şi esenţa fiinţelor. Acest fluid eteric vital din om poate fi considerat un om invizibil sau ascuns – cu alte cuvinte, dublura eterică sau reflexia sa.” {De Generaţia otninis)

Şi Paracelsus continuă să explice:

„Din această aură a nervilor sau liquor vitae, în procesul de creare a omului, semen‑ul (sămânţa) se separă într‑un mod comparabil cu separarea spumei de lichidul care fermentează, sau asemenea chintesenţei (cel de‑al cincilea principiu) tuturor lucrurilor care se separă de elementele inferioare. Acest semen nu este, totuşi, sperma sau fluidul seminal vizibil al omului, ci, mai degrabă, un principiu semi‑material conţinut în spermă, sau aura seminalis, căreia sperma îi serveşte drept vehicul. Sperma fizică este o secreţie a organelor fizice, în timp ce aura seminalis este un produs (sau emanaţie) alliquor vitae. Ea se dezvoltă (cu ajutorul acestuia din urmă) în acelaşi fel în care focul apare din lemn, în care, într‑adevăr, nu există foc, dar din care pot să apară căldura şi focul. Această emanaţie (sau separare) se produce printr‑un fel de mis­tuire datorată căldurii interioare, care, pe toată perioada virilităţii, se poate produce în bărbat la apropierea de o femeie, fie cu gândurile îndreptate spre ea, sau în contact direct cu ea, în acelaşi mod în care o bucată de lemn expusă la un fascicul de raze solare concentrate poate fi făcută să se aprindă.

Toate organele sistemului uman, ca şi toate puterile şi eforturile lui contribuie în acelaşi fel la producerea seme­nului, iar esenţele tuturor sunt conţinute în liquor vitae, a cărui chintesenţă este aura seminalis, şi aceste organe şi activităţi fiziologice sunt reproduse în fetus, din această licoare. Aşadar, ele sunt conţinute germinai în fluidul seminal, care este necesar pentru reproducerea orga­nismului uman. Semenul este, cu alte cuvinte, esenţa trupului omenesc, conţinând toate organele acestuia din urmă într‑o formă ideală”.

De altfel Paracelsus face o distincţie între Sperma cagastricum şi Sperma iliastricum, prima fiind produsul imaginaţiei (gândul), iar ultima un extract direct din Misterium magnum.

„Femeia fiind, totuşi, mai apropiată de Natură, asigură solul în care sămânţa bărbatului găseşte condiţii cores­punzătoare pentru a se dezvolta. Ea hrăneşte, dezvoltă şi face să se coacă sămânţa, fără ca ea însăşi să producă vreo sămânţă. Bărbatul, deşi se naşte din femeie, nu derivă niciodată din femeie, ci întotdeauna din bărbat. Cauza interacţiunii mutuale a celor două sexe este atrac­ţia lor reciprocă. Tendinţele bărbatului îl determină să gândească şi să facă speculaţii, speculaţiile dau naştere dorinţei, dorinţa devine pasiune, pasiunea acţionează asupra imaginaţiei, iar imaginaţia lui creează semenul. De aceea Dumnezeu a pus semenul în imaginaţia băr­batului, şi a plantat în femeie dorinţa de a fi atrasă de bărbat. Matricea conţine o puternică forţă de atracţie pentru semen, asemănătoare puterii magnetului care atrage oţelul.

Relaţia existentă între Macrocosm şi Microcosm îşi află asemănarea în relaţia dintre trupul femeii şi uter. Acesta din urmă poate fi considerat ca un Microcosm într‑un Microcosm. După cum semenul bărbatului conţine poten­ţial toate organele trupului părintelui, tot astfel în uter sunt conţinute potenţial toate atributele trupului femeii, întregul trup al bărbatului este conţinut potenţial în se­men, şi întregul trup al mamei este solul în care viitorul om este făcut spre desăvârşire, fiindcă toate esenţele şi forţele trupului ei sunt concentrate în uter, şi acolo, în special, puterea imaginaţiei ei este mai activă. Astfel, Omul este produsul unui fluid secundar, în timp ce Macrocosmul este produsul unui fluid primordial, şi aşa cum la începutul creaţiei Spiritul lui Dumnezeu se mişca peste suprafaţa apelor (sufletul), tot astfel spiritul omului, răspândit în întregul organism al omului, se mişcă peste fluidul (seminal) din care se dezvoltă forma umană. Spiritul lui Dumnezeu este elementul care dă viaţă şi spiritualizează procesul de procreaţie. Însă fetusul uman trece în uter printr‑o existenţă asemănătoare animalului, şi el primeşte spiritul ceva mai târziu.”

Faptul că semenul este format din toate părţile tru­pului în proporţie egală, explică de ce unele persoane se pot naşte fără anumite organe. Dacă, din anumite cauze, o parte sau alta a organismului uman nu par­ticipă la formarea semenului, esenţa acelei părţi va lipsi la constituirea fluidului seminal şi nu va putea reproduce partea corespunzătoare în matrice. Dacă, din alte cauze, o parte din organismul tatălui produce o cantitate dublă de semen, copilul s‑ar putea naşte cu un număr mai mare de membre.

După cum imaginaţia bărbatului contribuie la pro­cesul de producere a semenului, tot astfel imaginaţia mamei exercită o mare influenţă asupra dezvoltării fetusului, şi pe acest fapt se bazează asemănarea dintre copii şi părinţi.

Naşterea gemenilor sau naşterile multiple se produc atunci când uterul atrage semenul cu mai mult decât o singură sorbitură. Puterea de atracţie pe care uterul o exercită asupra aurei seminale este atât de mare, încât, la contactul cu fluidul spermatic al animalelor, ea îl poate absorbi şi astfel pot să se nască monştri.

„Se poate spune că imaginaţia tatălui declanşează pu­terea creatoare necesară pentru a da naştere unei fiinţe umane, iar imaginaţia mamei procură materialul pentru formarea şi dezvoltarea ei, dar nici tatăl şi nici mama nu sunt părinţii omului spiritual, căci germenul acestuia provine din Mysterium magnum, şi Dumnezeu este tatăl lui. Părinţii nu‑i înzestrează pe copii cu raţiune, cu toate că ei pot înzestra copilul cu un trup în care principiul raţiunii poate fi capabil sau nu să acţioneze. Raţiunea este dreptul natural înnăscut al fiecărei fiinţe umane; ea este eternă şi perfectă şi nu are nevoie să fie educată în copil, dar ea poate fi învinsă şi eliminată de dogmatism.

Acumulările intelectuale sunt perisabile, iar memoria trebuie educată, căci adesea ea se pierde mai repede la bătrâneţe, sau în urma unor boli cerebrale, decât se dezvoltă în tinereţe. Copiii pot moşteni de la părinţii lor puterea de a‑şi folosi raţiunea, dar ei nu moştenesc raţiunea însăşi, fiindcă raţiunea este un atribut al Spiritului Sfânt. Omul nu‑şi pierde raţiunea, dar el poate fi pierdut de ea, fiindcă raţiunea este un principiu universal ce nu poate fi stăpânit sau monopolizat de nici un om”.

Constitutia Omului

Potrivit lui Paracelsus, omul este alcătuit din şapte principii, sau, pentru a ne exprima mai corect, din şapte modificări ale unicei esenţe primordiale. Acestor modi­ficări, pe care le reproducem mai jos, le alăturăm şi termenii orientali pentru o mai bună înţelegere.

1. Corpul Elementar (Corpul Fizic – Sthula Sharira);

2. Archeus (Mumia – Forţa Vitală – Jiva);

3. Corpul Sideral (Corpul Astral – Linga Sharira);

4. Sufletul Animal (Corpul Elementar – Kama Rupa, Suckshma Sharira);

5. Sufletul Raţional (Sufletul uman – Karana Sharira – Manas);

6. Sufletul Spiritual (Sufletul spiritual – Buddhi);

7. Omul noului Olimp (Spiritul – Divinul; Atma – Divinitatea personală).

 

În tratatele Philosophia Sagax şi Explicatio Astronomia, Paracelsus descrie pe larg aceste şapte principii:

„Viaţa omului este un efluvium astral sau amprentă balsamică, un foc ceresc nevăzut, o esenţă închisă, sau un spirit. Nu avem termeni mai potriviţi pentru a o putea descrie. Moartea omului nu este altceva decât retragerea serului vital, dispariţia balsamului vital, stingerea luminii naturale, o reintrare în matricea mamei. Omul natural posedă elementele Pământului, şi Pământul îi este mamă, iar el intră din nou în ea şi îşi pierde trupul de carne; însă omul real va renaşte iarăşi în ziua învierii lui într‑un alt trup spiritual şi glorificat (De Natura Rerum).

Iar în altă parte adaugă:

„Omul exterior nu este omul real, căci omul real este sufletul aflat în legătură cu Spiritul Divin. Sufletul este umbra trupului iluminat de spirit, şi care se aseamănă omului. El nu este nici material, nici imaterial, dar se împărtăşeşte din natura fiecăruia.

Omul interior (sideral) este alcătuit din acelaşi Limbus ca şi Macrocosmul, şi de aceea el poate să se împăr­tăşească din întreaga înţelepciune şi din cunoştinţele existente în Macrocosm. El poate căpăta cunoştinţe de la toate creaturile, îngerii şi spiritele, şi învaţă să le înţeleagă atributele. El poate învăţa de la Macrocosm semnificaţia simbolurilor (formele) de care este înconjurat, în acelaşi fel în care îşi însuşeşte limba părinţilor săi; sufletul fiecărui om este chintesenţa tuturor lucrurilor din creaţie şi este conectat afectiv cu întreaga Natură; prin urmare, fiecare schimbare produsă în Macrocosm poate fi percepută de esenţa eterică ce îi înconjoară spiritul, şi poate ajunge la cunoştinţa şi înţelegerea omului.

Omul este un spirit şi are două corpuri strâns legate între ele: un corp elementar şi unul sideral. Aceste două cor­puri împreună formează omul. Când omul moare, corpul său elementar se întoarce la elementele Pământului; Pământul absoarbe în totalitate cele trei principii inferi­oare ale omului, şi din forma corpului nu mai rămâne nimic. Părţile mai materiale ale trupului sideral sunt supuse unei descompuneri asemănătoare. Acest trup este alcătuit din elemente astrale şi nu depinde de substanţele fizice. El este supus influenţelor planetare şi, după cum corpul elementar se descompune în ele­mentele din care a fost alcătuit, tot aşa forma astrală se va descompune, la timpul potrivit, în elementele siderale aparţinând substanţei sale. Corpul sideral rămâne în apropierea corpului fizic, ce se descompune, până când se va descompune şi el sub acţiunea influenţelor astrale. Cele două corpuri au fost asociate în timpul vieţii lor, şi vor fi despărţite doar de moarte. De aceea ele rămân natural apropiate – unul în groapă, celălalt în aer – încă o vreme după ce a survenit moartea, până când îşi pierd elementele ce le alcătuiesc.

Descompunerea corpului elementar necesită un oarecare timp, în funcţie de caracteristicile lui şi de caracteristicile mediului înconjurător; în mod asemănător, corpul sideral se va descompune mai încet sau mai repede, în funcţie de coeziunea particulelor lui, şi de calitatea şi intensitatea influenţelor astrale ce acţionează asupra sa. Corpul elementar este material; corpul sideral este invi­zibil şi intangibil pentru noi, dar vizibil şi tangibil pentru acele fiinţe care au o natură asemănătoare acestuia. Corpul elementar nu se poate mişca de la sine din locul unde a fost depus după moarte, însă corpul sideral se poate deplasa spre locurile unde este puternic atras de dorinţele sale. Dacă nu există lucruri care să‑l atragă, el va rămâne alături de corpul elementar; dar dacă se simte atras spre alte locuri, el va fi predispus să frecventeze locuinţa pe care a ocupat‑o în timpul vieţii, fiind atras acolo de obiceiurile şi modul de viaţă de atunci. Fiind lipsit de raţiune şi de judecată, el nu are discernământ în astfel de lucruri şi urmează orbeşte atracţiile din trecut. Corpul sideral devine vizibil în anumite condiţii (mediumice), putând fi zărit, de pildă, în locurile unde patimile sale anterioare (invidia, avariţia, căinţa, răzbunarea, egoismul, pofta carnală etc.) îl atrag, şi poate să rămână în asemenea locuri până când se descompune şi piere. Dacă cineva afirmă că a văzut duhul unei persoane decedate, putem considera că el a văzut trupul sideral al unei astfel de persoane, dar este greşit să credem că s este omul real, fiindcă o vedenie nu este altceva c cadavrul sideral ce se iveşte în anumite împrejurări. Asemenea cadavre pot fi văzute ca imaginea omului reflectată într‑o oglindă, până când ele dispar, iar forma unuia poate să dureze mai mult decât a altuia , Practica numită Nigromantia ne învaţă cum să ne com­portăm faţă de asemenea forme. Ea ne arată care sunt obiceiurile şi instinctele, atributele şi particularităţile lor, pentru ca noi să putem afla cu ajutorul lor secretele persoanelor cărora aceste umbre le‑au aparţinut. După cum imaginea unui om într‑o oglindă ni‑l înfăţişează aşa cum este, şi îi imită toate mişcările şi gesturile, tot astfel, prin observarea trupului sideral al unei persoane decedate, noi putem obţine informaţii în legătură cu înfăţişarea de odinioară, ca şi cu faptele şi modul ei de comportare, şi putem afla cine a fost persoana respectivă, şi unde a locuit ea”. (Philosaphia Sagax. lib. I; Probativ in Scientiam Nigroman ticam )

 

Paracelsus îi ridiculizează pe exorcişti, precum şi pe cei ce se roagă şi fac slujbe pentru cei morţi, deoarece, spune el:

„Aceştia vor să silească un cadavru sideral să vorbească, atunci când, de fapt, nici un cadavru nu poate vorbi; în cel mai bun caz, ei pot obţine (de la acest cadavru) o informaţie care, în realitate, nu este decât reflectarea propriilor lor gânduri. Ei socotesc în chip smintit că pot aduce, prin cucernicia lor, un trup neînsufleţit într‑o stare de existenţă cerească”.

Despre cei care invocă spiritele, Paracelsus spune:

„Ei încearcă să invoce trupurile siderale, dar ei nu ştiu că încearcă imposibilul, fiindcă asemenea corpuri nu posedă simţuri şi nu pot fi invocate. Consecinţa este că diavolii pun stăpânire pe asemenea corpuri siderale şi le joacă feste invocatorilor. Asemenea diavoli pot pune stăpânire şi pe o persoană în viaţă, mai uşor influenţabilă, manipulând‑o după bunul lor plac, şi făcând‑o să comită tot felul de nebunii şi de crime. Dacă ei reuşesc să facă acest lucru cu sufletul unui om în viaţă, cu atât mai uşor le va fi să pună stăpânire pe sufletul unui decedat, care nu mai are puterea spirituală de a se împotrivi. Aşadar, aceşti invocatori de spirite nu au de‑a face în realitate cu spiritele celor morţi, ci cu puterile răului şi cu părinţii minciunii.”

Elementarii sunt fiinţe care pot produce aşa zisele „manifestări fizice”, sau pot face să apară şi să dispară obiecte, sau să arunce cu pietre etc. Într‑un fragment intitulat De sagis et earum operibus(„Despre vrăjitori şi practicile lor”, cap.VIII) el spune:

„În legătură cu astfel de lucruri (vrăjile), s‑ar cuveni să ştiţi că ele sunt naturale şi că nimeni nu ar putea, pe drept cuvânt, să spună altfel, ci doar că Natura le produce, căci, dacă un trandafir înflorit este adus în miezul iernii într‑o ţară în care nu sunt trandafiri, omul obişnuit ar putea gândi că un astfel de lucru contrazice legile Naturii; dar Magus (înţeleptul), care cunoaşte procesul ce dă naştere unui asemenea fenomen, ştie că acesta se produce în conformitate cu legile Naturii, fiindcă o astfel de floare a fost adusă dintr‑o ţară caldă unde floarea a crescut în condiţii naturale. Tot astfel, gheaţa şi zăpada pot fi aduse foarte uşor, în toiul verii, într‑o ţară caldă dintr‑o altă ţară unde, atunci, era iarnă.

Ignoranţii ar trebui să ştie că magicienii nu creează nici trandafiri, nici zăpadă, dar ei le pot primi din lo­curile unde lucrurile acestea există deja.” Strâns legate de corpul sideral sunt Evestrum şi Trarames. În privinţa acestora, Paracelsus spune în lucrarea Philosophia ad Athenienses:

„Vorbind despre Evestrum în aspectele lui muritoare şi nemuritoare, putem spune că orice lucru are unEves­trum, este asemenea unei umbre proiectate pe un perete. Evestrum se iveşte şi se dezvoltă o dată cu trupul şi rămâne cu acesta câtă vreme mai există o particulă de materie din este alcătuit trupul material. Evestrum apare simultan cu prima naştere a fiecărei forme indivi­duale, şi orice lucru – fie că este vizibil sau invizibil, fie că aparţine domeniului materiei sau al sufletului – îşi are Evestrumul său.

Trarames este o putere nevăzută, începe să se ma­nifeste atunci când simţurile percepţiei interioare s‑au dezvoltat corespunzător. Evestrum ne arată evenimentele viitoare cu ajutorul viziunilor şi apariţiilor pe le provoacă, în timp ce Trarames provoacă o ascuţire a simţurilor. Numai cei înzestraţi cu o înţelepciune adâncă pot înţelege adevărata natură a Evestrumului şi a Traramesului. Evestruminfluenţează simţul vederii, Trarames simţul auzului. Evestrum provoacă vise ce prezic eveni­mente viitoare; Trarames comunică cu omul, creând voci pentru a vorbi, muzică pentru a fi auzită de urechea interioară, clopote invizibile să sune etc. Ori de câte ori se naşte un copil, odată cu el se naşte şi unEvestrum, este astfel alcătuit încât să fie capabil să indice dinainte toate faptele viitoare şi evenimentele din viaţa individului căruia îi aparţine. Când individul se apropie de moarte, Evestrumulsău poate să indice apro­pierea morţii prin ciocănituri sau lovituri mai puternice, ce pot fi auzite de toţi, sau prin alte zgomote neobişnuite, prin mişcări ale mobilei, prin oprirea ceasurilor, prin ruperea tablourilor, prin căderea oglinzilor, sau prin orice alte semne de rău augur. De cele mai multe ori, aceste preziceri nefaste nu sunt luate în seamă şi nici înţelese. Trarames produce manifestări cu un caracter mai subiectiv şi poate vorbi unui om într‑un mod în care să fie auzit numai de acesta, fără a fi auzit şi de alte persoane.

Evestrumul unui om se naşte odată cu el, iar după moartea omului rămâne în sfera pământului; acolo continuă să se păstreze o legătură afectivă între Evestrum şi partea nemuritoare a omului, şi el poate indica o stare de fericire sau de nenorocire în care se află sufletul persoanei căreia îi aparţine. Asemenea Evestrum‑muri nu sunt sufletele morţilor care rătăcesc pe pământ, ci dublurile eterice ale persoanelor cărora le‑au aparţinut şi care dăinuie până când şi ultima particulă de materie (din care au fost alcătuite trupurile celor decedaţi) a pierit.

Toate Evestrumurile provin din Turba magna sau acti­vitatea colectivă a universului. Evestra propheticaprovin direct din Turba magna, Evestra adumbrata apar atunci când vin pe lume formele cărora aparţin.Evestra prophe­tica sunt prevestitorii marilor evenimente din istoria lumii. Dacă un asemenea eveniment important este pe cale să se producă, ei vor vesti acest lucru, pentru ca lumea să fie pregătită să‑l preîntâmpine; persoana care înţelege adevărata natură a unui astfel de Evestrum, este un profet şi un vizionar.

Chiar şi cea mai înaltă divinitate îşi are Evestrumul său de nepătruns, prin care existenţa şi atributele sale pot fi re­cunoscute, prin care orice lucru bun poate fi cunoscut, şi care poate ilumina orice minte. În mod asemănător, toate puterile răului, de la cea mai mică până la cea mai pu­ternică, îşi auEvestrumurile lor tainice, care prezic răul ce va veni şi îşi împrăştie influenţa lor asupra întregii lumi. Există Evestrumuri în toate lucrurile, şi toate sunt spirite prezicătoare, fie că trupurile cărora le aparţin sunt raţionale sau iraţionale, sensibile sau insensibile. Aceste Evestrumuri îi învaţă astronomia (ştiinţa naturală) pe aceia care nu au capacitatea să înţeleagă ce spun ele. Caracteristicile fiecărui lucru pot fi cunoscute prin Evestrumul lor, fără a fi nevoie să facem diagrame astrologice, calcule horoscopice, şi să prezicem pe baza lor, ci doar privindu‑l cu atenţie, în acelaşi fel în care privim imaginea într‑o oglindă sau umbra unui corp pe suprafaţa apei sau pe pământ.

Ercs‑ul (cauza veşnică şi caracteristica unui lucru) este reflectat în Evestrumul lui. Forma acestuia din urmă dispare, dar spiritul rămâne. Numărul şi varietatea Evestrum-urilor sunt la fel de greu de evaluat ca şi formele vizibile şi invizibile cărora le aparţin. Evestrumurile fiin­ţelor umane cunosc gândurile oamenilor, le călăuzesc instinctele, le veghează somnul, le atrage atenţia asupra pericolelor, şi prezic anumite evenimente. Sibilele din trecut citeau viitorul în Evestrumuri, iar Evestrumurile i‑au determinat pe vechii profeţi să vorbească în timp ce visau”. (Philos. ad Athenienses)

In alte scrieri, înrudite sub aspectul caracterului cu cea amintită mai sus, Paracelsus aduce completări:

„Lumea Evestrumurilor este o lume în sine, deşi este strâns întrepătrunsă şi conectată la lumea noastră. Ea are propriile stări ale materiei şi obiecte care pot fi văzute sau rămân invizibile pentru locuitorii ei, şi care corespund, într‑o oarecare măsură, cu ale noastre. Totuşi, ea este o lume alcătuită diferit de lumea noastră, şi locuitorii ei ştiu tot atât de puţin despre existenţa noastră, ca şi noi despre a lor. Firmamentul universului este cvadruplu în existenţa lui, şi împărţit în patru planuri. Unul aparţine Materiei (Pământului), altul Apei, unul Aerului, şi altul Focului, însă Firmamentul încare rezidăEvestrumul este dispersat. Acesta nu e firmamentul ce conţine stelele vizibile, ci sfera în care trăiesc Nimfele, Ondinele, Sala­mandrele, Silfii etc.

Aceste fiinţe nu sunt dependente de sfera noastră de existenţă, căci ele au propriul lor Firmament; ele au condiţii proprii, locuri unde sălăşluiesc stele şi planete. După cum în lumea noastră există apă şi foc, armonii şi contraste, corpuri vizibile şi esenţe invizibile, tot astfel fiinţele acestea sunt diferit alcătuite şi prezintă particu­larităţi pe care fiinţele umane nu le înţeleg. Totuşi, cele două lumi se întrepătrund şi îşi aruncă umbre una celeilalte, şi această împrejurare provoacă viziuni înşelătoare, apariţii şi semne, care se amestecă ciudat cu cele două influenţe ce provin din Evestra Prophetica, şi doar o inteligenţă luminată de înţelepciune poate să deosebească ce este adevărat de ce este fals”.

Viaţa astrală este mai activă în om când corpul lui fizic este adormit. Atunci omul sideral este treaz şi acţionează prin Evestrum, provocând din când în când vise profetice, pe care cel ce visează şi le va aminti după trezire, şi cărora le va acorda întreaga atenţie. Aseme­nea vise pot fi provocate şi de alte influenţe, şi au un caracter amăgitor. Aşadar, s‑ar cuveni ca omul să nu respingă, dar nici să accepte toate visele fără discernă­mânt, ci totdeauna să le treacă prin examenul raţiunii pentru a le deosebi pe cele adevărate de cele false.

„Mai multă încredere trebuie acordată acestor vise decât revelaţiilor căpătate prin practica necromanţiei, fiindcă acestea din urmă sunt de regulă false şi amăgitoare. Deşi Elementalii, care folosesc trupurile astrale ale morţilor drept măşti, vor da, cu această ocazie, răspunsuri corecte la întrebări, şi deşi adesea îşi întăresc afirmaţiile cu jurăminte, nu se poate pune bază fără rezerve pe vorbele lor, fiindcă ei nu doresc să spună adevărul, şi nici nu sunt în stare să‑l spună.

Patriarhii, profeţii şi sfinţii au preferat viziunile şi visele oricărui alt mod de prezicere. Balaam cunoştea atât de bine practica de a recurge la vise profetice, încât le putea visa ori de câte ori dorea. El a fost acuzat pe nedrept de vrăjitorie, căci Scripturile nu fac nici o deosebire în aseme­nea situaţii, ci numesc vrăjitor pe oricine are asemenea puteri şi le foloseşte pentru a căpăta informaţii, inde­pendent de faptul că puteau fi primite în acelaşi mod prin sfinţi recunoscuţi.

Există două feluri de vise: unele naturale şi altele care vin de la spirit. Nu este necesar să spunem mai multe despre primele, fiindcă acestea sunt cunoscute de toată lumea. Ele pot fi provocate de bucurie sau de tristeţe, de alterarea sângelui, de cauze exterioare sau interne. Un jucător poate visa despre cărţile de joc, un soldat despre lupte, un beţiv despre vin, un hoţ despre furat. Toate visele de acest fel sunt provocate de principiile inferioare ale unor astfel de persoane, care îşi pun în joc imaginaţia, îşi înfierbântă sângele, şi îşi stimulează fantezia. Există însă şi vise supranaturale, şi acestea pot fi mesaje de la Dumnezeu, trimise nouă la apropierea unui mare pericol. Un astfel de vis a fost trimis Magilor de la Răsărit, atunci când Irod a vrut să ucidă pruncii; Iosif a avut un asemenea vis, şi, la fel, Iacob, arunci când a pornit spre Egipt. Anania, Corneliu şi mulţi alţii au avut viziuni asemănătoare. Vise supranaturale au fost constatate şi la unele persoane din zilele noastre, dar numai înţelepţii le‑au acordat atenţie, ceilalţi tratându‑le cu dispreţ, deşi asemenea vise sunt adevărate şi nu amăgitoare. Există persoane a căror spiritualitate este atât de puter­nică, şi sufletele lor sunt atât de înflăcărate, încât se pot apropia de cea mai înaltă sferă spirituală atunci când trupurile lor sunt adormite. Aceste persoane au văzut slava lui Dumnezeu, au trăit fericirea răscumpărării, şi au luat cunoştinţă de chinurile la care sunt supuşi cei păcătoşi. Ei nu îşi uită visele la deşteptare, ci îşi amintesc ceea ce au văzut până la sfârşitul zilelor lor. Aşa ceva este posibil, şi cele mai adânci taine sunt dezvăluite înţelegerii minţii lor.

Dacă dorim sincer asemenea daruri, şi ne rugăm neîncetat şi cu credinţă puterii Celui Preaînalt (care sălăşluieşte în noi înşine) pentru a ni le dărui şi nouă, vom putea vedea Mysteria Dei, şi le vom înţelege tot aşa de bine ca Moise, Isaia şi Ioan”.

În De Caducis, Paracelsus susţine că facultatea dis­cernământului nu trebuie să lipsească din raporturile omului cu un Evestrum:

„Se poate întâmpla ca Evestrumurile persoanelor care au murit în urmă cu cincizeci sau o sută ce ani să ne apară în vis, şi dacă un asemenea Evestrum vine la noi în vis şi ne vorbeşte, va trebui să fim atenţi la ce ne spune, fiindcă o asemenea viziune nu este o halucinaţie sau o amăgire. Este posibil ca un om să poată raţiona, în timp ce trupul lui este adormit, la fel ca atunci când este treaz, şi dacă în asemenea situaţie apare un Evestrum, şi el îi pune acestuia întrebări, va auzi apoi lucruri adevărate. Prin Evestrumuri putem căpăta un mare număr de cunoştinţe referitoare la lucruri bune sau rele – dacă le cerem să ni le descopere. Mulţi oameni le‑au adresat asemenea rugăminţi. Unii bolnavi au căpătat informaţii în somn despre ce trebuie să facă, şi la ce medicamente să apeleze pentru a se vindeca; după ce au urmat trata­mentul indicat pe această cale, ei s‑au vindecat. Asemenea situaţii au fost semnalate nu numai la creştini, dar şi la necredincioşi, la evrei, sarazini, mameluci, perşi şi la egipteni, la oameni buni, ca şi la cei răi. De aceea eu nu cred că asemenea revelaţii provin direct de la divini­tate, fiindcă, existând doar un singur Dumnezeu, toate acele persoane nu pot avea zei personali;dar eu cred că lumina universală a Naturii i‑a luminat pe acei discipoli, şi întrucât această lumină nu posedă organe de vorbire, ea se foloseşte de Evestrumurile din sferele astrale ale oamenilor în timpul somnului acestora.”

Când oamenii dorm, corpurile lor sunt asemenea corpurilor animalelor şi plantelor, fiindcă animalele şi plantele au de asemenea corpuri elementare şi corpuri siderale, dar spiritul divin poate deveni activ numai în om. În timpul somnului, corpul sideral prin care omul este conectat la natura interioară a Macrocosmului devine liber în acţiunile sale, se poate înălţa până la sfera strămoşilor lui, şi poate lua legătura cu astrele – cu alte cuvinte, procesele care se desfăşoară în sfera intelectuală a Macrocosmului se pot reflecta în sufletul lui, şi pot ajunge la percepţia sa interioară. Visele, viziunile şi augurii sunt daruri cu care este înzestrat omul sideral, dar nu si corpul elementar.

„Visele pot fi curate sau murdare, înţelepte sau nebuneşti, raţionale sau iraţionale, în funcţie de poziţia pe care omul o ocupă în relaţia cu lumina Naturii. Viziunile profetice sunt determinate de faptul că omul are un corp sideral unit cu substanţa Minţii Universale, şi ele intră în legătură ori de câte ori atenţia corpului sideral nu este solicitată de cerinţele corpului fizic. Cu alte cuvinte, tot ce se întâmplă în lumea din afară se reflectă în lumea interioară, şi apare sub forma unui vis. Corpul elementar nu este înzestrat cu daruri spirituale, însă corpul sideral posedă toate darurile. Ori de câte ori corpul elementar se odihneşte, este adormit sau inconştient, corpul sideral rămâne treaz şi activ, fiindcă el nu doarme şi nici nu se odihneşte; dar ori de câte ori corpul elementar este complet treaz şi lucrează, activitatea corpului sideral va fi limitată, iar mişcările lui vor fi stânjenite sau împie­dicate, (el fiind) asemenea unui om îngropat de viu”.

Iar în Philosophia Sagax adaugă:

„Calitatea viselor va depinde de armonia existentă între suflet şi Astrum (Mintea Universală). Celor care sunt înfumuraţi pentru imaginarele lor cunoştinţe despre lucrurile din afară, şi care, în realitate, nu posedă înţe­lepciune, nimic nu li se poate revela, deoarece gândirea denaturată a minţilor lor se opune activităţii armonioase a Minţii Universale şi o respinge. Sferele sufletelor se îngustează, se micşorează, şi nu se pot întinde spre tot ce le înconjoară. Astfel de oameni rămân într‑o stare de auto‑mulţumire, cufundaţi în bezna propriei lor ignorante, şi total inaccesibili luminii Naturii. Atenţia lor este total absorbită de fumul fitilului gândirii lor materiale, şi ei sunt orbi faţă de lumina soarelui spiritual. Lucrarea Minţii Universale poate să pătrundă doar în conştiinţa oamenilor capabili să recepţioneze impresiile ei. Minţile care se deschid unor asemenea impresii, le vor putea primi. Asemenea impresii intră şi ies din sfera minţii individuale, şi ele pot provoca viziuni şi vise cu o semnificaţie deosebită, şi a căror interpretare este o artă pe care numai cei înţelepţi o cunosc”.

Via Rapcea Mihai

V-ar mai putea interesa si:

Da mai departe

Bun venit pe Bindiribli! Alege sectiunea dorita din lista de mai jos